PENSIA IMENSĂ de care se bucură MONICA TATOIU. Ce bani ia aceasta LUNAR?

PENSIA IMENSĂ de care se bucură MONICA TATOIU. Ce bani ia aceasta LUNAR?

Femeia care a condus foarte mulţi ani Oriflame România nu se poate plânge că are pensia mică. Monica Tatoiu primeşte de până la 10 ori mai mult decât un român obişnuit.

Monica Tatoiu reprezintă cazul unui român foarte fericit, deoarece nu va trebui să-şi facă griji pentru bătrâneţe. Suma pe care aceasta o va încasa lunar este uriaşă, în comparaţie cu situaţia existentă la acest moment în România.

Femeia de afaceri va primi aproape 10.000 de lei pensie, după 15 ani în care a cotizat sume imense către Fondul de Pensii.

"Mi-am depus actele pentru a mă pensiona. Am pensia 9.800 de lei. Am cotizat, timp de 15 ani, cu peste 4000 de euro la pensie, lunar. Am avut un salariu imens. Eu nu voi avea viaţă de pensionară, voi continua să muncesc", a spus Monica Tatoiu, la Antena Stars.

Ne puteți urmări și pe Google News

 „Am avut un salariu de 10.000 de euro. Am muncit mult şi am făcut banii cu greu. Mi-am uitat şi copilul sub birou. De aceea, nu arunc cu banii. Nu stau la hoteluri de cinci stele şi nu mănănc la restaurante de fiţe. La noi, inspectorii ar închide acele localuri, cvare fac grătar în uşa toaletei. Am maşină de 14.000 de euro, nu de 50.000, pentru că tot acolo mă duc cu ea, la piaţă! Cumpăr bilete de avion în avans, cu discount de 60 la sută. Acum am o pensie de 9.700 de lei. Şi când eram profesoară de matematică, eu câştigam bine. Făceam meditaţii. Luam cam 1000 de dolari. Din primul meu salariu mi-am luat un inel cu diamante de 1.300 de lei”, a declarat Monica Tatoiu la un post de televiziune, conform mediafax.ro.