Ce o fi în mintea USR-iștilor, cu ai lor zece procente subțiri, care conduc România ca și cum ar fi moșia lor de drept. Îi vezi cum dau năvală asupra tuturor funcțiilor, cum încearcă să monopolizeze fiecare post, fiecare scaun, fiecare fereastră spre putere. Parcă ar construi o fortăreață de carton, dar cu ziduri pictate cu iluzia belșugului personal.

Își imaginează, poate, că dacă pun mâna pe toate cheile statului, lumea se va închina în fața lor și istoria le va confirma mărimea. Dar adevărul e că nu fac decât să închidă ușă după ușă, să îngusteze căile, să-și sape singuri tuneluri spre nicăieri. România, împinsă în acest joc de ambiții meschine, rămâne prizonieră într-o arhitectură fragilă, în care destinul țării e sacrificat pentru micile lor proiecte de putere și pentru propriile lor vieți, pe care și le doresc împodobite cu belșug și prestigiu, dar care, în realitate, nu duc decât la ruină și ridicol.