PEDIATRUL VĂ RĂSPUNDE: Cât de utile sunt suplimentele pentru imunitate?
- Adam Popescu
- 28 octombrie 2008, 02:00
Vă răspunde Rodica Nanu, medic primar pediatru, Clinica Medicover.
Doina Predoi, Craiova: Suplimentele de întărire a imunităţii pentru copii au cu adevărat efecte? I-am dat copilului meu de 4 ani anul trecut, dar nu am sesizat că l-ar fi ajutat cu ceva. Există, pe de o parte, vaccinuri care se administrează pe cale bucală, gen ribomunil sau brohovaxon, care au aceeaşi importanţă ca şi cele injectabile. Acestea au rolul de întărire a imunităţii şi se recomandă copiilor care nu sunt prea rezistenţi la infecţii respiratorii, au astm bronşic, fac frecvent amigdalite, bronşite, mai ales în condiţiile în care micuţii frecventează colectivitatea.
Cresc rezistenţa la infecţii şi preparatele homeopate ori cele pe bază de echinaceea. Recomand ca echinaceea să se administreze într-o cură de două luni, la începutul toamnei, intermitent, cu 3-4 zile pauză, asta pentru a lăsa şi organismul să lupte cu infecţiile.
Toate aceste produse trebuie combinate cu un stil de viaţă sănătos. Spre exemplu, copilul nu trebuie să plece dimineaţa la grădiniţă sau la creşă fără să mănânce ceva. Dacă pleacă cu stomacul gol, glicemia scăzută de peste noapte predispune la „achiziţionarea“ de infecţii cu uşurinţă. Daţi-i în cantităţi mici un aliment sănătos, cum ar fi o cană cu lapte, o jumătate de banană, un biscuit.
"Copilul nu trebuie să plece dimineaţa la grădiniţă sau la creşă fără să mănânce ceva pentru că glicemia scăzută de peste noapte predispune la „achiziţionarea“ de infecţii.“"
NOTĂ. Aşteptăm întrebările dumneavoastră la adresa familia@evz.ro sau pe adresa „Evenimentul zilei“, bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6, sector 2, Bucureşti, secţiunea Familia.