Pe 1 iunie se deschide sezonul estival. Situaţia la zi a plajelor de pe litoralul Mării Negre

Pe 1 iunie se deschide sezonul estival. Situaţia la zi a plajelor de pe litoralul Mării Negre

Sezonul estival bate la uşă, iar Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa a publicat rezultatele prelevărilor de apă de pe tot litoralul Mării Negre: de la Portiţa până la Vama Veche. Aceste informări vor fi bilunare şi vor fi o însoţite de pictograme pentru ca turiştii să ştie dacă zonele de îmbăiere se înscriu în valorile legale.

Deschiderea oficială a sezonului estival începe la 1 iunie. DSPJ Constanţa anunţă că a început campania de monitorizare a calității apei Mării Negre din zona costieră prin colectarea și analizarea probelor din 48 de puncte fixe, de la Portiţa până la Vama Veche. Astfel, turiştii vor şti în fiecare sezon care ape de îmbăiere sunt sigure şi care nu, pentru că pe plaje vor fi montate şi pictograme de avertizare. „Frecvenţa de prelevare este bilunară (la 2 săptămâni), după un calendar de monitorizare stabilit la începutul fiecărui sezon şi transmis la Ministerul Sănătăţii şi apoi la Comisia Europeană. Rezultatele monitorizării au fost făcute publice pe site-ul Ministerul Sănătăţii, site-ul DSPJ Constanţa, dar şi prin afişaj la nivelul plajelor”, se spune în comunicatul transmis redacţiilor.

Clasificarea apelor de îmbăiere

Calificativele stabilite în cadrul clasificării apelor de îmbăiere în anul 2015 (excelent, bun, satisfăcător, slab) sunt generate de calcule statistice care au la bază analizele din 4 ani (2012-2015) şi ele caracterizează de fapt modul în care s-au respectat valorile admise prevăzute de legislaţie, atât „valorile obligatorii” cât şi „valorile ghid”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Deşi apare şi o zonă clasificată „poor” (insuficientă, slabă), acest calificativ nu este rezultatul unor analize de laborator necorespunzătoare, ci rezultatul unui procent scăzut de probe care au respectat „valori ghid” sau „valori de referinţă” (mai exigente).

Calificativele plajelor româneşti

Pornind din nordul litoralului, observăm că de la Satul de vacanţă Gura Portiţei, până la Plaja Cazino din Mamaia, apa mării se înscrie între calificativele „excelentă” şi „bună”. În schimb, Plaja de la Perla a obţinut doar calificativul „satisfăcător”. Încadrarea oficială a apelor de îmbăiere o prezentăm în tabelul alăturat.

Zona plajelor din Eforie Nord şi Sud sunt doar „satisfăcătoare”, dar, potrivit DSPJ Constanţa, plaja Cordon Eforie Nord - Eforie Sud Tabăra Luminiţa a obţinut calificativul „nesatisfăcătoare”. Pictogramele vor anunţa calificativul obţinut astfel: cu trei stele, cele excelente, cu două stele, plajele bune, cu două stele, zonele satisfăcătoare, şi cele „nesatisfăcătoare” vor avea o linie. În cazul în care analizele efectuate impun „recomandare împotriva îmbăierii”, înotătorii sau consumatorii de plajă vor vedea o pictogramă roşie.

O singură plajă nu a trecut examenul microbiologic

Clasificarea zonelor de îmbăiere realizată conform metodologiei prevăzută în HG nr. 546/2008 privind managementul zonelor de îmbăiere, având la bază setul de date de monitorizare a calității apei de îmbăiere aferente ultimilor 4 sezoane de îmbăiere (2012 – 2015).

Plaje excelente

● Plaja Năvodari III Zona I Camping Marină Surf

● Plaja Năvodari IV Zona I Popas III Mamaia

●Plaja Năvodari IV Zona 2 Camping pescăresc

● Plaja Mamaia I Zona 1 Tabăra Turist

● Plaja Mamaia I Zona 2 Enigma

● Plaja Mamaia II Estival

● Plaja Mamaia IV Rex

● Plaja Mamaia VI Cazino

● Olimp I Pescărie

● Olimp II zona 1 Piscina Oltenia

● Neptun II Neptun

● Cap Aurora II Hotel Onix

● Venus II Hotel Silvia

● Venus Perla Venusului

● Saturn I Adras

Plaje bune

● Sat de vacanță Gura Portiței

● Delfin Năvodari I Tabăra Delfin

● Plaja Năvodari II Hanul Piraților

● Plaja Năvodari III zona II Perla Majestic

● Plaja Mamaia III Vega

● Plaja Mamaia V Castel

● Mamaia VIII Aurora

● Constanța I Delfinariu

● Constanța II Modern

● Eforie Sud I Splendid Beach

● Olimp II Zona 2 Zona Protocol

● Neptun I Terasa Briza

● Jupiter 1 Braseria Delfinul

● Jupiter 2 Complex Cometa

● Cap Aurora I Hotel Opal

● Cap Aurora III Restaurant Pescăresc

● Venus I Zona 1 Restaurant Calipso

● Venus I Zona 2 Hotel Afrodita

● Saturn II Plaja Diana

● Mangalia

● Doi Mai

● Vama Veche

Plaje satisfăcătoare

● Plaja Mamaia VII Perla

● Eforie Nord I Debarcader

● Eforie Nord II Belona

● Cordon Eforie N Eforie S I Azur

● Eforie Sud II Cazino

● Costinești I Pescărie

● Costinești II Forum

● Jupiter 3 Hotel Capitol

● Jupiter 4 Hotel California

● Cordon Venus Saturn I Bufet Adriana

● Cordon Venus Saturn II Actetis

Plajă nesatisfăcătoare

● Cordon Eforie N Eforie S II Tabăra Luminița