O cădere de 38 de locuri, în doar 28 de ani. Este cea mai severă decădere a unei țări din întreaga istorie a Jocurilor Olimpice moderne. Am reușit „performanța” să fim devansați de țări precum Coreea de Nord, Thailanda, Belarus, Georgia, Armenia, Kazahstan, Uzbekistan, Jamaica, Etiopia. Hai să zicem că abordarea sportului din aceste state ne este necunoscută, că unele provin din fosta URSS. Ne mai putem îmbăta cu apă rece, făcând pe niznaiul. Mai treacă, meargă. Asta spune multe despre ceea ce facem și mai ales despre ceea ce nu facem.

Nu vrem, nu putem și basta!

A vedea însă și a simți în nenumărate rânduri diferențele clare, reliefate și de clasamente, în comparație cu realizările unor vecini de graniță și de suferință comunistă și postcomunistă este o dovadă de, scuzați-mă, prostie. În ultimii 30 de ani au avut loc modificări teritoriale și divizări importante în peisajul geopolitic european.
URSS s-a divizat în 15 state, Cehoslovacia în două, Iugoslavia în șase și cu recentul stat Kosovo în șapte. Doar Germania s-a unificat. Scot Ungaria din context pentru că au vreo douăzeci de ani peste noi, la orice capitol. Deci, și în sport. Este surprinzător însă faptul că ex-iugoslavii ne dau lecții. Și ei la aproape orice capitol. După ce au purtat un război de peste zece ani pe motive naționaliste, etnice, religioase și teritoriale care au dus la bulversări masive din toate punctele de vedere, de un singur lucru nu au acceptat să fie deposedați, și anume sportul. Cu excepția Sloveniei, toate noile state au avut de suferit. În sportul ex-iugoslav au avut loc modificări structurale masive.

Sportul, religia iugoslavilor

Reconfigurările teritoriale, politice și etnice, consecințe ale unei lupte dorite de ei, dar și ațâțată și întreținută de alții, nu s-au simțit în sportul lor. Orice, până la sport! se pare că e deviza pornită din ADN-ul unor națiuni noi, totuși cu o obârșie comună. Iugoslavia înseamnă slavii de la Sud. Absolut tot sportul acestora avea nevoie de un nou restart.

Ce-ar fi fost fără divizare!?

Restabilirea etniilor, a cetățeniilor, modificările competiționale masive, noua infrastructură, legislația, clasamentele, istoria, ierarhiile, conducerile, culorile naționale, imnurile șamd au fost afectate în cel mai profund sens. Din acest noian transformațional un singur lucru a rămas neatins: SPIRITUL DE ÎNVINGĂTOR. Acesta înglobează, bineînțeles, orgoliul, mândria, demnitatea și hărnicia. Aceste calități nu puteau fi luate de nimeni. N-au reușit nici ONU, nici SUA, nici NATO și nici UE. Nici măcar bisericile. Desigur că, fără scindarea provocată și de interese externe, Iugoslavia întreagă putea fi o nucă prea tare pentru o Europă economică condusă de arivismul și lipsa de scrupule ale multinaționalelor suprastatale. E doar o ipoteză. Slovenia, Croația, cele preponderent catolice, Serbia, Macedonia, Muntenegru, preponderent ortodoxe, dar și musulmana Bosnie și Herțegovină păstrează în sângele celor mai sudici slavi religia comună care este sportul. Da, se pare că în ex-Iugoslavia sportul este religie comună. Mă întreb ce-ar fi însemnat Iugoslavia-comună în sportul mondial? La baschet, handbal, polo, volei, tenis de câmp și fotbal, de pildă. Nu neglijez nici sporturile individuale. Desigur că supremația o dețin în tot ce înseamnă sport de echipă. Se pare că au și acest spirit.

Sportivii iugoslavi au împanzit planeta

Lumea este împânzită de ex-iugoslavi. Aproape că nu există campionat în lume, din Japonia și până în America, din Australia și până-n Suedia, în care sportivii iugoslavi să nu evolueze și să nu fie apreciați. Acel spirit de învingători a devenit mândrie națională. Iugoslavii ard pentru sport, pentru performanță și pentru culori, în mod real și nu doar declarativ ca noi. Mai nou, s-a mai născut o țărișoară în acest mult traumatizat spațiu. Se numește Kosovo.

Noul Kosovo, o nucă tare

Așa au considerat musulmanii care o populează. Din păcate, nu toate țările lumii o recunosc. De exemplu, din grupa B de calificare pentru CM de fotbal din Qatar 2022, alături de Kosovo fac parte Spania, Grecia, Georgia și Suedia. Dintre acestea, primele trei țări nu recunosc mica și frumoasa țărișoară. Totuși trebuie să joace la un loc pentru că toate funcționează ca afiliate UEFA. N-au încotro și trebuie să accepte. Cu doar 1,8 milioane de locuitori, cam jumătate cât Bucureștiul, kosovarii s-au mișcat rapid întru organizare internă, externă și relaționare internațională. N-au stat ca niște papă-lapte precum noi, n-au așteptat sprijin de niciunde. N-au fonduri și se descurcă cum pot. Totul, absolut totul este tratat responsabil și riguros. Peste 50% din populație practică sportul. Abia ce-au deschis ochii ca națiune și bagă spaima în adversari. Sunt bunicei deja la baschet, handbal, volei, rugby, dar și la sporturi individuale cum ar fi lupte, judo, înot, box, karate și schi.

Ne-au umilit la handbal. Urmează fotbalul?

Am spus cumva handbal? Deunăzi ne-au făcut de cacao cu un egal la Priștina, 23-23, și ne-au bătut în România cu 30-25. Cum adică, n-au ținut cont că suntem de patru ori campioni mondiali? Nu respectă tradiția și amintirile handbalului românesc? Nu știu kosovarii cine-i Dedu de la FRH? Nesimțiții naibii! Nu, sigur că nu țin cont. Noi trăim în trecut și din amintiri, în timp ce ei vor să se dezvolte și să se remarce. Repet, au o populație de zece ori mai mică decât România. Am lăsat la urmă fotbalul kosovar pentru că nici aici nu mai putem fi siguri de un succes în fața lor. Au fotbaliști mai mulți și la mai multe cluburi importante decât noi. Berisha, Muric, Vojvoda, Rashica, Ujkani sunt doar câteva nume. Kosovarii evoluează la Torino, Nottingham Forest, Standard, Heerenveen, Neuchatel, Basel, Werder Bremen, Zurich, Sheffield, Hannover și Dinamo Zagreb.

Ei cu Raiffeisen, noi cu pariurile

În timp ce noi am denumit Liga 1 „Casa Pariurilor”, ei au găsit un nume mai nebănuibil, „Raiffeisen” Super League. Faptul că o bancă, precum cea austriacă, și-a alăturat imaginea cu fotbalul lor, și nu o casă de pariuri, multora le dă impresia c-ar fi ceva mai serios. Măcar așa, ca imagine, că tot fugim după ea și n-o prindem niciodată. Kosovo are 12 echipe în prima ligă și 16 în cea de-a doua. Are, de asemenea, ligile trei și patru pentru amatori. În scurtă vreme a reușit să devină o buturugă tare pentru care mari. Nu că noi am fi vreun car mare.

Kosovo pete România?

Kosovo este cel mai bun exemplu că dezvoltarea și evoluția sportivă sunt posibile dacă vrei și știi. Lor principiile le sunt cunoscute, interesul există, așa că nu văd cine și ce i-ar putea opri? Pentru noi e bine să-i evităm la orice disciplină. Surprizele pe care le-au putut produce devin, ușor, ușor, certitudini. Dacă și această țară ne-a luat-o înainte, ce-ar mai fi de spus?

EVZ Play. Sportul în cârje. Florin Prunea, lovituri și pedepse. Invitatul lui Marcel Pușcaș