La români, pe teritoriul României, gena celtică sau gena europeană, este în proporție de 22-25%. Or fi fost agatârșii, primii noștri strămoși, o populație de sorginte celtică? Care apoi s-au numit traci, geto-dacii. Sau agatârșii au venit din Nord, de la hyperboreeni, dolicocefalii cei civilizați? Sau, refugiații din măreața cetate a Troiei? Undeva, între milioanele de înscrisuri, sau în altă parte, în depozitul vreunui muzeu de arheologie, probabil că se află răspunsul.
Ceea ce se mai știe este că sărbătorile vechi europene ale celților urmau cele patru portaluri cosmice de putere: solstițiile și echinocțiile. Da, dar celții mai au adăugat, exact la 40 de zile după ele, niște sărbători, considerate ale spiritului.
Am avut la dispoziție ”Book of Ballymote”, ”Book of Rights” și ”Coligny Calendar”, toate informațiile despre celți strânse cu grijă în ”Celtic Mysteries”, monografia lui John Sharkey, varianta de 786 de pagini, cea din anul 1975. Există și o variantă scurtă, de numai 96 de pagini, mai mult un album, cu multe fotografii, de la ”Thames and Hudson”.
Astfel, după cercetările lui Sharkey, anul ritual al celților începea la data de 1 noiembrie, calendar gregorian. Samhain se numea sărbătoarea, la 40 de zile după echinocțiul de toamnă. O sărbătoare a roadelor în care se ofereau jertfe, pomeni, cum le spunem astăzi, pentru linia moșilor și strămoșilor. O sărbătoare a Anului Nou, cu rădăcinile în trecut. Continuată, în prezent, de sărbătoarea modernă a Halloween. De atunci, de demult, datează frumoasele vorbe, celtice, apoi preluate de vikingi, prin care îți luai la revedere de la lumea aceasta, poate înaintea unei bătălii sângeroase: ”Iată, îl văd pe tatăl meu! Iată, o văd pe mama mea! Iată, îmi văd unchii, frații și surorile! Iată, îmi văd moșii și strămoșii, tot neamul meu, de la începuturi! Mă cheamă să mă alătur lor, în marea sală din Walhala, unde cei curajoși trăiesc veșnic!”
Ne puteți urmări și pe Google News
La 1 februarie, la 40 de zile după solstițiul de iarnă, celții sărbătoreau Imbolc. O sărbătoare a focului sacru (motiv găsit și la daci) care purifică pământul pentru noua recoltă și trezește Soarele din somnul iernii. Erau locuri speciale, locuri sacre, unde se întâlneau tinerii și se promiteau unii altora. De exemplu în mândra Eire, înverzita Irlanda, tinerii se adunau la Teltown în County Meath. Dacă făceau un pas unul spre celălat și se sărutau, gata, nunta era începută! La celți femeia era absolut egală cu bărbatul, își putea alege soțul, avea dreptul să divorțeze, putea participa la războaie și la hotărârile tribului, avea drept de moștenire a proprietăților familiei sau a coroanei regale. Nu au fost puține cazurile în care celții au fost conduși de femei, drept căpetenii de război, în bătălii. Să ne amintim de curajoasa Boudica, cea cu părul roșu. Celții se vopseau adesea, era cartea lor de vizită, dar culoarea preferată era albastrul. Acesta a fost spiritul vechi european, egalitatea între sexe, iar creștinismul, o religie orientală semită, discriminatorie, a trebuit să se încline și să facă unele concesii femeilor, ca, de exemplu, admiterea Sf. Fecioare Maria, în ierarhia primară a Sfinților.
Recomandările noastre
International
Șoșoacă, scandal la discursul din Parlamentul European
