Pe 11 septembrie 2001, patru cetăţeni americani de origine română au murit în "Turnurile Gemene", lovite de avioanele deturnate de terorişti. Timp de 102 minute, până la prăbuşirea clădirilor, oamenii s-au luptat pentru viaţa lor.

102 minute de groază, 2.973 de victime, patru de origine română. Bilanţul ăsta sec pune România pe harta ţărilor care au plătit cu vieţi omeneşti în atentatele de la World Trade Center (WTC), pe 11 septembrie 2001.

Eugen Lazăr era un programator de 27 de ani care iubea să gătească împreună cu iubita sa, Siu. În dimineaţa aceea, a venit zâmbitor la muncă, s-a aşezat la birou, i-a scris un e-mail prietenei sale şi aştepta un răspuns.

Soţii Corina şi Alexandru Stan tocmai urcaseră la etajul 103 al turnului nordic -acelaşi etaj unde lucra şi Eugen -, proaspăt întorşi dintr-un concediu. Aveau de recuperat la muncă şi s-au grăbit să ajungă înainte de program, conştiincioşi. Undeva mai sus, la etajul 106 al aceluiaşi turn condamnat, Joshua Poptean făcea ce făcea el de obicei, trebăluia printre alţi lucrători, supraveghea lucrări de tâmplărie şi punea la punct, scrupulos, orice detaliu care nu intra în tiparele sale profesionale. Apoi avionul a lovit clădirea. Era 8.46, ora New York-ului, şi istoria introducea numele celor patru pe lista neagră a atentatelor. În urma lor au rămas şi azi, la zece ani de la atentate, pagini de internet, unde cei care i-au iubit scriu că nu i-au uitat şi cât de speciali erau pentru ei.     "Am fost convinsă că trăiţi o viaţă de vis în America"

Când Corina şi Alexandru Stan au câştigat, în 1995, "Loteria vizelor" şi au plecat în SUA, au zis că toate visele lor se vor împlini. Erau căsătoriţi din 1996 şi găsiseră, cu puţin timp înainte de 11 septembrie, un loc de muncă excelent la firma de software e-Speed, deţinută de Cantor Fitzgerald. Cei care i-au cunoscut îşi amintesc că munceau enorm, vroiau să arate că nu a greşit nimeni când li s-a acordat şansa de a trăi în SUA. Îşi trăiau visul american, lucrurile începeau să se urnească spre bine pentru ei, după zeci de joburi schimbate. Alexandru avea 34 de ani, Corina, 31. După ce avionul a lovit turnul, cei dragi i-au putut identifica doar prin teste ADN. Zile întregi cunoscuţii şi rudele i-au căutat prin spitale, pe străzi, purtând după ei o fotografie în care Corina şi Alexandru zâmbeau, senini. Fratele Corinei, Octavian, a dat un interviu în "Evenimentul zilei", pe 20 septembrie 2001, la doar nouă zile după dispariţia acestora. "Anul acesta au sărbătorit cinci ani de la căsătorie şi şi-au reînnoit jurămintele. Au dat o petrecere care a fost urmată de o vacanţă", spunea Octavian, cutremurat de ororile petrecute. În amintirea lor, prietenii şi rudele au scris pe paginile de internet dedicate victimelor atentatelor. Luminiţa Tudor, o prietenă de-a Corinei îşi amintea, într-unul din mesajele postate: "Corina era o persoană extraordinară ce-l iubea pe Dumnezeu şi credea în bunătate şi onoare. Îi mulţumesc Celui de Sus că am întâlnit-o". O altă prietenă de familie, Corina Velicu, scria încă înfrigurată, la doi ani de la evenimente:  "Nu-mi vine să cred(...). Eu am fost convinsă că trăiţi o viaţă de vis în America".

Băiatul cu multe întrebări

În 1985, băiatul de 11 ani Eugen Lazăr păşea, alături de părinţii săi, Alecsandru şi Elena, pe teritoriu american. Ai lui plecaseră din România comunistă, sătui de atmosfera gri şi apăsătoare. Când a ajuns, băiatul nu ştia o boabă de engleză. Era încă un imigrant catapultat pe "Tărâmul făgăduinţei" din blocul socialist, dar care urma să înveţe, din timp, ce înseamnă să trăieşti liber. "Nu am venit aici pentru bani", spunea mama sa Elena, într-un interviu în presa americană. "Ci din cauza comunismului, iar ţara asta era liberă". Eugen avea toate semnalmentele unui om deosebit. O spun toţi care i-au fost aproape. De mic, din câte povestea mama lui, era genul de copil care nu se oprea la întrebări banale. Când avea doar trei ani şi era încă la Bucureşti, l-a interogat pe medicul pediatru la care venise pentru o vizită medicală: "Cum funcţionează corpul nostru?", "Când ne oprim din mers şi de ce?", "Ce ne face să ne oprim?". În liceu, devenit deja american, Eugen lua diplome şi era onorat pentru rezultate deosebite. Eugen obţinuse bursă de studii la colegiu, absolvise Summa Cum Laude şi lucra ca programator, de doi ani deja, la e-Speed, aceeaşi companie la care lucrau şi soţii Stan. "Căuta mereu să cunoască, să ştie mai multe", spunea despre el Siu Chong, femeia care avea să-i devină mai târziu iubită. Era fascinat de muzică, îşi construia singur aparatură ca să o asculte cât mai fidel, gătea şi cocea pâine. Eugen şi Siu aveau un obicei căpătat în urma unei excursii la Paris: făceau "crepes" (clătite) împreună. Pe Siu o cunoscuse cu ani în urmă, la un restaurant, Lombardi. Aici, cumva ironic, s-au dus să ia cina cu o zi înainte de atentate. "A fost ultima noastră ieşire împreună...", mărturisea plângând Siu, într-un interviu.

Un tâmplar care iubea imnul Americii

"Ca să treci "Testul Josh" la Bronx Builders, un nou angajat trebuia să fie extrem de bun", scriu ziariştii americani despre Joshua Poptean, al patrulea român care şi-a pierdut viaţa la WTC, pe o pagină memorială dedicată acestuia. Era "cel mai interesant, omul cu un apetit neobosit pentru muncă". Joshua Poptean era manager de proiect la firma Bronx Builders, pentru care avea de făcut nişte verificări la construcţia unui bar din turnul nordic în dimineaţa de 11 septembrie 2001. Avea 37 de ani şi se mutase din România, cu părinţii, când era doar un adolescent. S-a integrat repede în ţara care l-a primit. A devenit un american patriot care s-a înrolat în National Guard şi care, spun ziariştii, "la întâlnirile de familie de pe 4 iulie era primul care se ridica şi cânta imnul naţional". Când a ajuns la New York a devenit un om credincios. Şi a trecut, ca mulţi dintre americani, prin zeci de slujbe. A fost taximetrist, de exemplu, cât s-a specializat în tâmplărie şi a crescut în ierarhia companiei pentru care lucra şi pe 11 septembrie. În acele clipe de groază, când a devenit clar că oraşul era sub asediu, şefii de la Bronx Builders au sunat, pe rând, la toţi şefii de şantiere din tot oraşul să oprească lucrările. Când l-au sunat pe cel care se ocupa de lucrarea unde era şi Poptean au auzit că echipa nu a a mai avut timp să coboare. Continuaseră lucrările, peste program, când avionul a lovit turnul nordic.

CITIŢI ŞI:

• SUA, în alertă: Ameninţare teroristă "credibilă" înaintea comemorării atentatelor de la 11 septembrie | VIDEO
• Teroristul Mohammed Atta, pe 11 septembrie 2001: "Avem câteva avioane. Staţi liniştiţi şi totul va fi OK!" | VIDEO
• 9/11: O nouă înregistrare video surprinde momentul prăbuşirii zborului UA 93
• George W. Bush despre 9/11: Am rămas calm ca să nu sperii copiii, deşi eram furios
• 11 septembrie: maraton de filme şi emisiuni documentare