Evolutia economiei mondiale, si implicit a celei romanesti, va fi amenintata in 2008 de o serie de riscuri.
Specialistii avertizeaza ca exista inclusiv riscul ca statele dezvoltate sa nu poata asigura securitatea alimentara pentru toti cetatenii lor.
Conform calculelor specialistilor Forumului Economic Mondial (FEM), cele mai mari riscuri din economia globala vor fi in 2008 in sistemul financiar, unde exista o probabilitate mai mare de 20 la suta ca preturile activelor sa scada cu peste 1.000 de miliarde de dolari. Aceasta situatie ar fi o continuare si o extindere la scara internationala a crizei creditelor ipotecare, inceputa la sfarsitul anului 2006 in Statele Unite.
Cel de-al doilea domeniu major expus riscurilor in acest an este securitatea alimentara. Analistii FEM avertizeaza ca, penmtru prima data dupa foarte multi ani, exista posiilitatea, inclusiv in cazul statelor dezvoltate, ca o parte a populatiei sa nu aiba acces fizic si economic, in mod permanent, la alimentele necesare unei diete sanatoase.
Cel de-al treilea domeniu de riscuri in 2008 este sistemul de aprovizionare al firmelor. Pentru a-si optimiza achizitia de materii si subansamble, marile corporatii internationale au apelat in ultimii ani din ce in ce mai mult la outsourcing si au redus stocurile pana la cel mai mic nivel posibil.
Astfel eficienta a crescut, dar firmele au devenit dependente in foarte mare masura de aprovizonarea la intervale mici de timp. Din aceasta cauza, orice criza politica majora, cataclism natural sau recesiune economica dintr-o zona geografica poate avea un impcat puternic asupra afacerilor din celelalte tari.
Industria energetica este cel de-al patrulea mare domeniu expus riscurilor in 2008. In prima saptamana a anului, pretul petrolului a trecut, pentru prma data in istorie, de 100 de dolari pe baril. In plus, in prezent, exista o serie de incertitudini cu privire la reglementarile viitoare in domeniul emisiilor de dioxid de carbon, fapt ce are un efect negativ asupra investitiilor in exploatarea unor noi zacaminte.
Mai multe puteti citi in analiza lui Daniel Catana din revista Capital, editie care va aparea joi, 24 ianuarie.