Recenta vizită în România a Papei a arătat o neobișnuită deschidere din partea Bisericii Ortodoxe Române. Suveranului Pontif i s-a permis să viziteze toate cele trei provincii istorice și să oficieze liturghii în fiecare dintre ele. Evoluția ulterioară a evenimentelor pare să ofere o explicație.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va fi primit de Papa Francisc la Vatican pe 4 iulie, a anunțat joi Sfântul Scaun într-un comunicat de presă extrem de concis.

Vizita lui Putin a fost confirmată și de Alessandro Gisotti, purtătorul de cuvânt ad-interim al Vaticanului: „Pot confirma că Sfântul Părinte îl va primi în audiență la Vatican pe președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, pe 4 iulie viitor”. Primirea la Vatican are loc cu ocazia unei vizite de stat pe care președintele rus o va face în Italia.

Va fi a treia întâlnire dintre Putin și Francisc. Prima a avut loc pe 25 noiembrie 2013, la doar jumătate de an după ce noul Papă fusese instalat la Vatican.

A doua întâlnire a avut loc tot la Vatican pe 10 iunie 2015.

Deși agenda celei de-a treia întâlniri nu a fost încă dată publicității, America Magazine, revista iezuiților din Statele Unite (Francisc este primul papă iezuit din istorie), citează surse care afirmă că vor fi discutate situațiile din Ucraina, din Orientul Mijlociu (în special subiectele Ierusalim și Siria), dar și din Venezuela, o țară încă majoritar catolică după anii de comunism ai lui Chavez și Maduro.

Bomba o aruncă însă Philip Pullella, corespondentul Reuters la Vatican, care, la doar câteva minute după ce apăruse știrea despre vizita liderului rus, a publicat un comentariu cu titlul: „Vizita din iulie a lui Putin la Papă poate deschide calea pentru călătoria (Papei) în Rusia”.

Vizita lui Putin la Vatican este prima după istorica întâlnire dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill, în februarie 2016, la Havana. Dar relațiile Vaticanului cu întreaga lume ortodoxă au cunoscut progrese remarcabile în ultima vreme.

În interval de numai o lună, Papa Francisc a vizitat România 31 mai - 2 iunie). după ce, pe 5 și 6 mai vizitase Bulgaria, iar pe 7 mai Macedonia de Nord.

„Vreau comuniunea deplină cu Bisericile Ortodoxe”

Un moment crucial în relațiile dintre Vatican și Bisericile Ortodoxe l-a reprezentat vizita lui Francisc la Constantinopol și întâlnirea cu Patriarhul Bartolomeu în noiembrie 2014. Papa s-a înclinat în fața Patriarhului ortodox cerându-i binecuvântarea. Acesta i-a pus mâna pe cap lui Francisc și i-a sărutat tichia albă, iar Papa a căzut pe pieptul Patriarhului. Această uluitoare scenă s-a petrecut pe 29 noiembrie 2014, în Catedrala catolică a Sfântului Spirit din Istanbul, unde cei doi prelați s-au rugat împreună pentru unitatea creștinătății.

(Să nu uităm totuși că Patriarhul Bartolomeu participase la înscăunarea Papei Francisc la Roma, în martie 2013!)

A doua zi, pe 30 noiembrie (zisimbol, în care este prăznuit Sfântul Apostol Andrei, fratele Apostolului Petru, al cărui urmaș se revendică a fi Suveranul Pontif), Papa a asistat la Liturghia din Catedrala ortodoxă Sfântul Gheorghe și a rostit o predică incendiară, cerând unificarea – și încă de urgență – dintre Biserica Catolică și cea Ortodoxă: „Unicul lucru pe care îl dorește Biserica Catolică, și pe care eu, ca Episcop al Romei, îl vreau, este comuniunea deplină cu Bisericile Ortodoxe”.

 Atenție: „Episcop al Romei”, nu Papă! Francisc s-a pus astfel pe picior de egalitate cu ceilalți episcopi ortodocși, renunțând – cel puțin declarativ – la Primatul Romei, unul dintre factorii de dezbinare dintre cele două Biserici.

Pentru a fi sigur că a fost pe deplin înțeles, Papa a explicat că prin „comuniune deplină” nu înțelege nici „supunere”, nici „absorbție”. Dimpotrivă, Biserica Catolică, a spus el, nu vrea să „impună nici o condiție (pentru re-unificare), în afara celei a profesiunii de credință comune”.

Firesc, Bartolomeu a fost mai temperat în declarații: spre deosebire de Papă, care este efectiv șeful lumii catolice, Patriarhul Constantinopolului este doar „primus inter pares” pe lângă ceilalți șefi de biserici ortodoxe autocefale și nu poate vorbi în numele lor.

Schisma dintre „A doua” și „A treia Romă”

Orice inițiativă de re-unificare a Creștinătății trebuie să aibă girul tuturor bisericilor ortodoxe. Cu atât mai mult a Rusiei, cea mai influentă din lumea ortodoxă, numărând 165 de milioane de credincioși din totalul celor 250 de milioane de creștini ortodocși.

Paradoxal, în acest moment, relațiile Moscovei cu Roma sunt mai bune decât cele cu Constantinopolul. De fapt, acestea din urmă nici nu mai există oficial, după ce Biserica Rusă a anunțat pe 14 septembrie 2018 că încetează orice participare în structurile prezidate de Patriarhia din Constantinopol și „pomenirea Patriarhului Bartolomeu la slujbele oficiate în cuprinsul Bisericii Ortodoxe Ruse”.

Motivul rupturii brutale dintre Constantinopol și Moscova este recunoașterea de către cel dintâi a autocefaliei Bisericii Ucrainei. Această decizie din 11 octombrie 2018 a scos practic de sub autoritatea Moscovei toate bisericile ortodoxe de pe teritoriul ucrainean.

Schisma dintre Constantinopol și Moscova, dintre „A doua” și „A Treia Romă” depășește efectele unei rupturi administrative. Credincioșii de pe teritoriul Ucrainei au fost prinși la mijloc în acest conflict, majoritatea lor cerând să rămână sub autoritatea rusă.

Relațiile Sfântului Scaun cu Rusia au cunoscut și ele o revitalizare rapidă, Moscova nedorind să lase Constantinopolul să joace singur la Vatican.

Am pomenit despre întâlnirea istorică dintre Papa Francisc și Patriarhul Kirill de la Havana, din februarie 2016.

În același context trebuie amintită și vizita cu o greutate diplomatică la fel de mare a cardinalului Pietro Parolin, numărul 2 de la Vatican, în Rusia, în august 2017. Acesta a avut discuții atât cu Vladimir Putin cât și cu Patriarhul Kirill.

Întrebat dacă o călătorie a Papei în Rusia este posibilă, Parolin a răspuns: „Cred că da. Până la urmă, va fi o surpriză, așa cum a fost o surpriză și la Havana”, referindu-se la întâlnirea dintre Francisc și Kirill, o premieră după 1439, și care a fost anunțată cu doar o săptămână înainte.

De altfel, Parolin recunoștea într-un interviu pentru Corriere della Serra, pe 4 august, că „Pregătirea unei eventuale călătorii a Sfântului Părinte Francisc în Rusia este unul dintre scopurile vizitei mele”.

Federația Rusă și Sfântul Scaun întrețin relații diplomatice la nivel de ambasadă și nunțiatură (adică la cel mai înalt nivel) din 2009. Nominalizarea în mai 2016 ca nunțiu apostolic la Moscova a monseniorului Celestino Migliore arată importanța pe care Vaticanul o acordă relațiilor cu Rusia. Migliore este unul dintre cei mai apreciați prelațidiplomați, care anterior a fost la reprezentanța de la ONU.

În condițiile în care, după anexarea Crimeii, Occidentul stă cu tunurile îndreptate spre regimul Putin, Moscova apreciază foarte mult echilibrul de care dă dovadă Vaticanul. În special în dosarele sirian și ucrainean. Pe 23 august 2017, Patriarhul Kirill saluta de pildă „înțelegerea reciprocă privind rolul Bisericilor în reconcilierea populației ucrainene”.

 

Pivot la răscrucea Creștinătății

Patriarhul Daniel are relații bune deopotrivă cu Patriarhul Bartolomeu (ultima vizită a acestuia în România a fost pe 25 noiembrie 2018, la sfințirea Catedralei Naționale), cu Patriarhul Kirill (acesta a vizitat Bucureștiul în octombrie 2017) și, mai nou, cu Papa Francisc. De aceea, Întâi Stătătorul Bisericii Ortodoxe Române are toate atuurile de a juca rolul de mediator între cele „Trei Rome”.

Recenta vizită a Suveranului Pontif în România continuă să facă valuri. Miercuri, 5 iunie, Papa Francisc a evocat încă o dată, cu un neobișnuit entuziasm, experiența sa pe meleaguri românești, în fața zecilor de mii de credincioși strânși în Piața San Pietro din Roma.

Și avea toate motivele: nici un detaliu al vizitei sale în România, desfășurată sub deviza „Camminare insieme” („Să călătorim împreună”) nu ar fi fost posibil fără acordul Bisericii Ortodoxe în general, și al Patriarhului Daniel în special. Astfel, spre deosebire de vizita lui Ioan Paul al II-lea, în 1999, Papei Francisc s-a permis să meargă în toate cele trei regiuni istorice ale României, să oficieze liturghii în toate trei și să facă adevărate băi de mulțime printre catolicii români și cei veniți din alte țări.

Este limpede că o anumită parcimonie în gesturile oficiale arătată de Patriarhul Daniel față de Papa Francisc a fost compensată cu asupră de măsură printr-un program foarte permisiv acordat acestuia. O permisivitate surprinzătoare, care dezvăluie mai mult decât s-a declarat.

„Aveți un mare patriarh!”, le spunea vădit entuziasmat Papa Francisc ziariștilor români în avionul cu care se întorcea acasă. Era mai mult decât un gest de politețe. Era recunoașterea unui jucător de forță care tocmai a întâlnit un alt mare jucător.