Patriarhul Daniel: „Să gândim şi să trăim mai intens legătura dintre libertate şi unitate”

Patriarhul Daniel: „Să gândim şi să trăim mai intens legătura dintre libertate şi unitate”

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a fost prezent la Sibiu unde a oficiat deschiderea Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși 2018 (ITO).

În cuvântul rostit în deschidere, Patriarhul Daniel a declarat importanța, în acest an al Centenarului și nu numai, tinerilor și nu numai de a gândi legătura dintre libertate și unitate, în familie, Biserică și în societate, informează Agerpres.

„Dacă anul trecut, ITO 2017 de la Iaşi a avut ca temă principală libertatea, în anul acesta, ITO 2018 de la Sibiu ne cheamă să gândim şi să trăim mai intens legătura dintre libertate şi unitate - în familie, în Biserică şi în societate -, având ca lumină şi exemplul făuritorilor Marii Uniri din 1918. Libertatea şi unitatea sunt două componente esenţiale şi permanente ale vieţii umane, deoarece omul a fost creat pentru a trăi în comuniune de iubire, după chipul lui Dumnezeu”, a rostit Patriarhul Daniel.

Patriarhul a declarat că slăbirea credinței în Dumnezeu „slăbește și comuniunea dintre iubire între oameni, în familie și în societate”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Fără iubirea de ţară şi de neam, libertatea şi unitatea naţională se transformă treptat în înstrăinare de sine, iar patriotismul firesc este adesea înlocuit cu dorinţa de profit material imediat: 'patria ubi bene' (patria este acolo unde trăiesc bine). Însă, dincolo de această slăbire a cultivării valorilor naţionale, avem convingerea că aceste valori, adică identitatea, libertatea şi unitatea naţională, nu vor dispărea, ci vor fi cultivate de naţiuni chiar şi în timpul cooperării lor internaţionale. De ce? Pentru că aceste valori naţionale sunt valori identitare, care exprimă specificul sau unicitatea, bogăţia şi demnitatea fiecărui popor în relaţie cu celelalte popoare”.

„Dragi tineri creştini ortodocşi din România şi din alte ţări, voi sunteţi apostoli sau misionari ai libertăţii şi ai unităţii etnice sau naţionale, dar şi ai comuniunii între etnii şi ai cooperării între popoare, când cultivaţi iubirea generoasă în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaţionale”, le-a spus Patriarhul tinerilor prezenți, invitându-i totodată la sfințirea Catedralei Naționale, pe 25 noiembrie.

La reuniunea ITO 2018, participă în perioada 6-9 septembrie, tineri ortodocși din România, Republica Moldova, Ucraina, Grecia, Serbia, Italia, Spania, Elveția și Marea Britanie.