Circa 7.000 de persoane au venit să ia lumină pe Dealul Mitropoliei de la Prea Fericitul Daniel.
Patriarhul Daniel a oficiat Slujba de Înviere, având acordul medicului de a sta în picioare pe parcursul evenimentului, preconizat a dura între 30 şi 45 de minute. În seara Învierii, de pe un podium amenajat în faţa Reşedinţei Patriarhale, PF Daniel a oferit credincioşilor lumină, la miezul nopţii, din candela aflată în paraclisul patriarhal, a citit Sfânta Evanghelie şi va adresa salutul pascal tuturor credincioşilor ortodocşi.
După Slujba de Înviere, PF Daniel s-a retras în paraclisul cu hramul „Sfântul Gheorghe“ din Reşedinţa Patriarhală, pentru a asista la Sfânta Liturghie. „Întregul mediu participă la bucuria Învierii“ Slujba de Înviere a început cu câteva minute înainte de miezul nopţii, prima parte fiind oficiată de PF Daniel, iar Sfânta Liturghie a fost săvârşită de PS Ciprian Câmpineanul, în Catedrala Patriarhală. Slujba s-a ţinut în aer liber nu pentru că, de obicei, participă foarte multă lume, ci „pentru că întregul mediu participă la bucuria Învierii“, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica.
Ca în fiecare an, în piaţeta Catedralei Patriarhale s-au adunat, sâmbătă seara, între 5.000 şi 7.000 de persoane, au estimat reprezentanţii Patriarhiei.
Evenimentele legate de Înviere au început încă de vineri seara, când, de la ora 18.00, la Catedrala Patriarhală a fost oficiată Denia Prohodului Domnului. Sâmbătă dimineaţă, începând cu ora 7.00, a fost oficiată Sfânta Liturghie şi Vecernia.
Duminică, de la ora 12.00, a fost oficiată slujba Vecerniei, cunoscută ca „A doua Înviere“ sau „Învierea mică“. „Specific acestei slujbe este citirea Sfintei Evanghelii în mai multe limbi“, a explicat Stoica. Starea de sănătate a PF Daniel este bună Pregătirea locului de unde s-a ţinut Slujba de Înviere a început încă de vineri, iar acesta este ultimul an în care treptele din faţa catedralei vor fi din lemn, improvizate. Demolarea vechilor trepte nu are nicio legătură cu accidentul din 30 martie, în urma căruia PF Daniel şi-a fracturat piciorul, „acest lucru s-a petrecut pe treptele din faţa reşedinţei patriarhale, nu ale catedralei“, a ţinut să precizeze Constantin Stoica.
Starea de sănătate a Patriarhului Daniel, externat recent din Spitalul Militar Central, este excelentă, iar acesta continuă programul de recuperare medicală postoperatorie la Reşedinţa Patriarhală.
PF Daniel a suferit, pe 30 martie, o fractură dublă la glezna stângă, în timp ce urca treptele Reşedinţei Patriarhale. Patriarhul a fost operat în aceeaşi zi la Spitalul de Urgenţă Militar Central din Capitală şi a rămas internat în Clinica de ortopedie-traumatologie a unităţii sanitare până marţi seara.