Adrian Agachi, noul purtător de cuvânt al BOR: Sunt un simplu comunicator

Adrian Agachi, noul purtător de cuvânt al BOR: Sunt un simplu comunicatorPatriarhia Română. Sursa foto: flickr.com

București. Preotul Adrian Agachi a transmis credincioșilor și celor apropiați un mesaj, la scurt timp după ce a preluat noua funcție de purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. Acesta l-a înlocuit pe Vasile Bănescu, după ce a decis să renunțe la rolul pe care l-a avut timp de 15 ani.

Adrian Agachi, noul purtător de cuvânt al BOR, primul mesaj pentru credincioși

În primul său mesaj public, părintele Adrian Agachi și-a manifestat recunoștința profundă față de toți cei care l-au sprijinit pe parcursul drumului său, aducând mulțumiri speciale familiei, prietenilor și îndrumătorilor săi. El a subliniat că și-a dedicat viața slujirii Adevărului, identificându-l pe acesta cu Iisus Hristos, și a promis că toate mesajele sale vor reflecta fidel învățăturile divine. De asemenea, a accentuat că atât pentru Biserica Ortodoxă, cât și pentru el personal, nu există alt cuvânt de mărturisit în afară de Cuvântul lui Dumnezeu.

„Doresc să mulțumesc public tuturor celor care mi-au transmis mesaje de felicitare și încurajare în ultimele zile. Sunt recunoscător întregii mele familii pentru suportul emoțional, prietenilor pentru sfaturile oferite, slujitorilor Bisericii și îndrumătorilor pentru tot ceea ce m-au învățat.

Dar mai presus de toate trebuie să mulțumesc Lui Dumnezeu, Maicii Sale și Sfinților pentru călăuzirea și purtarea de grijă pe care am simțit-o permanent în bucurii și încercări, în tot ceea ce alcătuiește viața omului pe acest pământ.

Am de transmis un singur mesaj: sunt aici pentru a sluji Adevărul. Iar Adevărul este Mântuitorul Iisus Hristos. Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu.

Sfânta Scriptură. Scrierile Sfinților Părinți. Slujbele liturgice. Toate acestea au fost întotdeauna inima mărturisirii ortodoxe, Viața de dincolo de veci descoperită nouă.

Sunt un simplu comunicator, nu un purtător de cuvânt. Iar ceea ce voi comunica va fi întotdeauna ceea ce Dumnezeu ne-a spus deja.

Pentru Biserica Ortodoxă nu există alt cuvânt de mărturisit lumii în afara Cuvântului lui Dumnezeu. Nici pentru mine”, a scris pe Facebook părintele Adrian Agachi.

Adrian Agachi

Adrian Agachi. Sursă foto: facebook.com/adrian.agachi.3

Patriarhia Română. Cine este noul putrător de cuvânt

Părintele Adrian Agachi, născut pe 1 iulie 1986, este un teolog deosebit de erudit și un preot dedicat. Este absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă „Patriarhul Justinian” din București (2009) și a urmat un masterat la Universitatea din Lampeter, Țara Galilor (2010). În 2012, a obținut titlul de doctor în teologie ortodoxă la Universitatea din Winchester, cu o teză intitulată "The Neo-Palamite Synthesis of Father Dumitru Stăniloae". De asemenea, este membru activ al Asociației Internaționale de Studii Patristice, contribuind la aprofundarea și diseminarea cunoașterii patristice la nivel internațional.

Din punct de vedere pastoral, Părintele Adrian a slujit ca preot la spitalul de Reumatologie între anii 2014 și 2019, oferind suport spiritual și consolare pacienților și personalului medical. Din 2019, își desfășoară activitatea ca preot coslujitor la parohia Sfântul Gheorghe – Dudu din localitatea Chiajna, unde continuă să fie o figură de referință pentru comunitatea locală. Între anii 2014 și 2024, a fost și redactor la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, contribuind la publicarea unor lucrări teologice semnificative.

Părintele Adrian Agachi a avut și un rol important în cadrul Patriarhiei Române, ocupând funcția de consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă și relații publice din 1 aprilie 2024. Printre cele mai relevante contribuții literare se numără cărțile "Între războiul patimilor și pacea virtuților" (2019), "Îmblânzirea lumii prin iubire. Lumini filocalice" (2017) și teza sa de doctorat, publicată sub titlul "The Neo-Palamite Synthesis of Fr. Dumitru Stăniloae" (2013). Aceste lucrări reflectă profunzimea gândirii sale teologice și angajamentul său în promovarea valorilor ortodoxe.

Vasile Bănescu și-a dat demisia

Joi, 4 iulie, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a anunțat public că demisionează din funcția de coordonator al Biroului de Presă al Bisericii Ortodoxe Române. Această decizie a fost comunicată printr-o postare pe rețelele de socializare, unde Bănescu a invocat motive personale pentru retragerea sa. Cu toate că se retrage din această funcție, el va continua să activeze în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, menținând astfel o legătură strânsă cu mediul religios și instituțional.

În mesajul său de despărțire, Vasile Bănescu a mulțumit Patriarhului Daniel pentru sprijinul oferit pe parcursul unei cariere care s-a întins pe durata a 15 ani. El a exprimat recunoștință pentru colaborarea fructuoasă și pentru încrederea acordată de către Patriarh, subliniind importanța acestui sprijin în realizările sale profesionale. Acești ani de activitate intensă au fost marcați de numeroase proiecte și inițiative de comunicare care au ajutat la consolidarea imaginii și mesajului Bisericii Ortodoxe Române în spațiul public.

Chiar dacă se retrage din funcția de purtător de cuvânt, Vasile Bănescu a declarat că va rămâne deschis dialogului public în afara cadrului instituțional. În mesajul său, el a transmis că este pregătit să continue să contribuie la discuțiile publice și la promovarea valorilor ortodoxe, dar într-un mod mai puțin formal.