Pas gigant pentru medicină! O descoperire uluitoare a primit premiul Nobel

Pas gigant pentru medicină! O descoperire uluitoare a primit premiul Nobel

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat, luni, oamenilor de știință William G. Kaelin Jr, Peter J. Ratcliffe și Gregg L. Semenza, pentru studiile privind adaptarea celulelor la schimbările nivelurilor de oxigen. Conform cercetătorilor, această descoperire duce omenirea mai aproape de crearea unui sistem de prevenire și vindecare a cancerului, anemiei, dar și a altor boli chinuitoare.

Nobelul s-a acordat celor care au descoperit modul în care „respiră” celulele.

„Importanța fundamentală a oxigenului a fost înțeleasă de secole, însă modul în care celulele se adaptează la schimbările în nivelurile de oxigen a fost necunoscut până acum. Premiul Nobel de anul acesta este acordat pentru munca privind mecanismele moleculare ce arată modul în care celulele se adaptează la diferite surse de oxigen”, au declarat reprezentanții Nobel.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Acest mecanism joacă un rol important în ceea ce privește sistemul imunitar și primele faze de dezvoltare ale fătului în interiorul pântecului. Înțelegerea modului în care corpul uman detectează schimbările de nivel al oxigenului conduce la idei privind dezvoltarea de noi tratamente. În cazul cancerului, tumorile pot prelua controlul asupra procesului, ceea ce accelerează răspândirea bolii”, au mai spus cercetătorii.

William G. Kaelin Jr s-a născut în 1957 la New York și este profesor la Harvard Medical School din 2002. Sir Peter J. Ratcliffe s-a născut în 1954, în Lancashire, Marea Britanie și s-a specializat în nefrologie la Oxford. Gregg L. Semenza s-a născut în 1956 la New York și este profesor la Johns Hopkins University din 1999. (Sandra Sălăgean)