Guvernul Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituțională în privința legalității Partidului Șor. Acesta este vizat de o anchetă penală, deoarece există suspiciuni cu privire la mai multe finanțări ilegale, provenite din Rusia.
Partidul Șor, o formațiune pro-rusă, condusă de Ilan Șor, fostul primar al orașului Orhei este vizat de o amplă anchetă penală. Potrivit procurorilor, există suspiciuni că partidul ar fi primit mai multe finanțări ilegale, multe dintre ele provenind din Rusia. În ultimele săptămâni, au fost efectuate mai multe percheziții la sediile locale ale formațiunii, dar și la structura centrală. Anchetatorii au confiscat sume mari de bani și au ridicat mai multe documente.
În afara legii
Guvernul Republicii Moldova a decis, miercuri, sesizarea Curții Constituționale în privința legalității acestei formațiuni politice. Partidul este acuzat, de autorități, de subminarea integrității și independenței țării prin promovarea intereselor unui stat străin.
Deputatul PAS, Adrian Băluțel susține că decizia privind demararea procedurii de scoatere în afara legii a Partidului Șor este una oportună. El spune că există dovezi care arată o legătură între formațiunea politică și serviciile secrete ruse.
„Am văzut pungile pline cu bani. Vedem tot mai multe dovezi ale legăturilor dintre serviciile secrete ruse și Partidul Șor. Am văzut eforturile Partidului Șor de a submina suveranitatea Republicii Moldova. Sunt dovezi care nu mai pot fi ignorate și considerate neproporționale cu această măsură atât de dură”, a spus Adrian Băluțel, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
Un alt partid
Reprezentanții opoziției spun că scoaterea în afara legii a formațiunii conduse de Ilan Șor nu ar fi suficientă, deoarece acesta ar putea crea un alt partid, sub o altă denumire.
„Noi ne vom pomeni cu acești oameni într-o altă postură, sub o altă denumire. Cred că nici nu se vor complica să schimbe radical denumirea. În locul partidului Șor poate fi Partidul Ilan Șor. Toate astea sunt jumătăți de măsură. Dacă nu condamnăm criminalii definitiv și irevocabil, radierea partidului va duce pur și simplu la crearea unei noi formațiuni”, a spus președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, potrivit ipn.md.
A fugit din țară
Liderul partidului, Ilan Șor a fugit din Republica Moldova ca să scape de o condamnare la închisoare. El se află de trei ani în Israel. Omul de afaceri Ilan Șor, fost primar al orașului Orhei, a fost condamnat, în 2027, la şapte ani și șase luni de închisoare pentru spălare de bani și escrocherie.
Dosarul său a vizat mai multe credite ilegale acordate de Banca de Economii. Autoritățile din Republica Moldova au cerut extrădarea sa. El a calificat demararea procedurii de scoatere în afara legii a Partidului Șor drept „o ultimă zvâcnire a guvernării aflate în agonie”.