PREMIERĂ în ROMÂNIA. Parlamentul i-a cerut PREŞEDINTELUI să-şi ceară public scuze public. VEZI pentru ce
- Andrei Vi şan
- 8 februarie 2017, 13:01
Şefii celor două Camere din Parlamentul României s-au simţit jignite de afirmaţiile preşedintelui şi în urmă cu zece ani, cum s-a întâmplat şi ieri la discursul lui Klaus Iohannis.
Pe 8 februarie 2007, Parlamentul i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu, printr-o declaraţie, să-şi ceară public scuze pentru "acuzaţiile nacceptabile" la adresa Legislativului pe care le făcuse în şedinţa de bilanţ a DNA. Băsescu declarase că există "oameni politici care nu fac altceva decât legi pentru infractori". Parlamentul considera că declaraţia era de o gravitate fără precedent. Demersul Parlamentului de a adopta o declaraţie care îl viza pe şeful statului a fost premieră pe scena politică românească.
Conducerile Camerei Deputatilor şi Senatului au catalogat afirmaţiile şefului statului drept o încercare de a face presiuni asupra parlamentarilor, motiv pentru care i-au solicitat, "în spiritul şi litera Constituţiei", "să revină public" asupra acestor afirmaţii. Două erau declaraţiile preşedintelui care au stârnit nemulţumirea Legislativului. Băsescu a spus că exista "oameni politici care nu fac altceva decât legi pentru infractori", exprimandu-şi dezacordul faţă de o lege adoptată de Parlament, care acorda unele scutiri de taxe pentru fabricanţii autohtoni de bere.
Potrivit declaraţiei adoptată de conducerile celor două Camere, "chiar dacă în formularea preşedintelui nu se face referire explicită la Parlament, ci la oameni politici, preşedintele acuză Parlamentul de cârdăţie cu infractorii, pentru că a adoptat o anumită lege. Birourile Permanente resping energic o asemenea apreciere". O alta declaraţie a preşedintelui, considerată "inacceptabilă", era cea potrivit căreia Parlamentul îşi arăta lipsa de receptivitate la lupta anticorupţie, in contextul adoptării iniţiativei legislative care scoatea din zona penală nerespectarea regulamentelor de credite.
În context, şeful PC Dan Voiculescu i-a criticat pe intelectualii care ceruseră renunţarea la suspendarea preşedintelui Băsescu. "Este vorba de un grup de intelectuali care reprezintă doar pe ei înşişi. Vreau să le spun că şi eu sunt intelectual. Şi domnul Bogdan Ciucă, şi Sergiu Andon şi Sabin Cutaş. Ei nu vorbesc în numele nostru. Şi mai sunt sute de mii de intelectuali", a comentat Voiculescu, într-o conferinţă de presă. "
"Preşedintele Traian Băsescu trebuie să înţeleagă că România nu este vapor şi românii nu sunt marinari. Nu poate conduce România aşa cum a condus vaporul. Nu poate funcţiona în România democratic, cu un sistem dictatorial. Suntem într-o ţară membră a UE şi preşedintele are două alternative: ori îşi revine şi devine un preşedinte conform Constituţiei, mediator, echilibrat, democrat care se consultă cu Parlamentul, Guvernul, sau, probabil, nu va mai fi preşedinte", a cmai spus Voiculescu.