Părintele Ioan Istrati povestește experiența sa alături de un pustic ce trăiește într-o peșteră. O adevărată lecție de viață.

Preotul Ioan Valentin Istrati a povestit  despre experiența sa incredibilă și lecțiile pe care le-a învățat de la un preot pustnic, care locuia într-o peșteră în munți.

Părintele a scris până în acest moment șase cărți referitoare la experiențele sale spirituale și este foarte urmărit pe paginile sale de socializare, unde își împărtășește experiențele și predicile.

Preotul este doctor în Teologie Liturgică și Artă Creștină și  lector universitar la Facultatea de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. El a povestit cum, la începutul anilor 2000, se afla într-o călătorie îndrumată de un eugmen, alături de un preot mai tânăr.

Drumurile lungi au un sfârșit frumos

„Prin anii 2000, proaspăt venit din Anglia, cutreieram munții împreună cu doi părinți călugări, astăzi mari în grad, în căutare de pustnici, bătrâni îmbunătățiți.

Prin codrii feciorelnici ai Neamțului, între Sihla și Agapia, mai erau câțiva bătrâni cu vedere sfântă, care sălășluiau la rădăcina brazilor, în bordeie săpate în pământ. Vorbisem cu un egumen vechi care ne trimisese cu mâncare - pâine, roșii și măsline - la un părinte pustnic.

Am mers preț de vreo patru ore pe poteci aproape invizibile. Ne-am și rătăcit oleacă. Dar până la urmă am ajuns. Într-un pieptiș de munte, la buza unei prăpastii, am coborât pe un brad prăbușit până la bordeiul Părintelui, săpat în piatră”, începe părintele Ioan Istrati povestea sa cu tâlc.

Povești unice de viață

Potrivit părintelui Ioan Istrati, după ce au reușit să trezească preotul pustnic, au discutat cu el, și i-au spus că i-au adus mâncare. Acesta i-a invitat să servească masa cu ei, și deși era miercuri, au servit împreună caș de oaie. La sfârșitul călătoriei lor, preotul Istrati alături de preotul mai tânăr cu care a fost, au povestit totul eugmenului care i-a trimis.

„Pe drumul de întoarcere, părintele spilcuit, curat, impecabil, a zis: ce moșneag nebun, lacom și puturos. Dormea ziua-n amiaza mare, era flocos, neîngrijit, somnoros. A mâncat caș de oaie miercurea. Ne-a repezit în loc să ne mulțumească. Eu am zis: totuși ne-a deschis, ne-a invitat la masă, ne-a blagoslovit. Când am ajuns la Schit, egumenul ne aștepta. Părintele distins i-a spus dezamăgirea lui. Egumenul a dat din cap a lehamite, a oftat și a zis: așa se smerește el ca să nu-l laude cineva, că i-ar primejdui mântuirea.

Părintele a stat în priveghere de rugăciune toată noaptea, până în zori. De aia se odihnea acum. El mănâncă o dată în săptămână, sâmbătă sau duminica, sau dacă vine un cioban să îi ducă brânză o data la două săptămâni. Apoi ajunează doar cu apă. Acuma și bruma de caș pe care o primise v-a dat-o vouă. Iar pentru fiecare om pe care-l vede, face 300 de metanii. M-am dus în chilie. Am plâns preț de vreo zece minute. Mestecam o gură de caș și priveam în gol. Și îmi dădeam seama cât de goi, de nemernici și de proști am fost noi, care l-am judecat”, încheie preotul postarea sa.