Parcarea Străulești, investiție de 37 de milioane de euro. Singurul câștigat din afacerea falimentară de la Metrorex a fost nașul lui Andrei Năstase

Parcarea Străulești, investiție de 37 de milioane de euro. Singurul câștigat din afacerea falimentară de la Metrorex a fost nașul lui Andrei Năstase

Inaugurat cu surle și trâmbițe pe data de 12 noiembrie anul trecut, singurul terminal multidmodal de tip Park&Ride din Capitală se dovedește a fi , la aproape trei luni de la darea sa în folosință, o investiție inutilă. Nu mai puțin de 37 de milioane de euro a scos statul din buzunar pentru, pe de o parte, cheltuielile de expropriere a terenului din B-dul Bucureștii noi, nr. 247, pe care a fost ridicată, ulterior, construcția, iar pe de alta, pentru realizarea efectivă a terminalului.

Prețul exorbitant, de un leu pe oră, impus de conducerea Metrorex, i-a îndepărtat pe potențialii clienți, care au preferat să parcheze, în continuare, în locurile publice, chiar în vecinătatea terminalului. De altfel, după două luni, conducerea Metrorex a realizat „gafa” impunerii unei taxe atât de mari și a revenit la sentimente mai bune.

Anunțat ca un veritabil „colac de salvare” pentru cei care locuiesc în partea de Nord a Bucureștiului sau pentru cei din provincie care, în drumul spre locul de muncă, își pot parca aici autoturismele, scăpând de calvarul traficului infernal, parcarea a fost încă de la înființare, mai tot timpul, pustie.

Din cele 660 de locuri de parcare, câte există în Park&Ride-ul de la Străulești, doar 10-15 sunt ocupate zilnic. Ba uneori, fluieră vântul prin terminal, nici măcar un singur șofer necatadicsind să își lase autoturismul în uriașa și ultramoderna clădire. Deși știu de existența lui, marea majoritate preferă să își lase mașina parcată prin împrejurimi, pe străzile lăturalnice sau chiar la doi pași de clădire, pe una din laturile ei. Motivul? Parcarea în incinta noului Park&Ride costă un leu pe oră, preț despre care șoferii spun că este destul de piperat, concurând cu taxele existente în cazul parcărilor private, în timp ce dacă îți lași mașina afară, în imediata vecinătate a parcării, nu trebuie să scoți din buzunar nici o lețcaie. Că vorbim despre o sumă foarte mare au recunoscut în cele din urmă, spășiți, și cei de la Metrorex. Astfel, conducerea regiei a dispus micșorarea, cu începere din data de 4 februarie 2019, a tarifului care va fi de 50 de bani pe oră. „Decizia a fost luată de către conducerea executivă și cea administrativă a societății, după ce s-a constatat gradul scăzut de ocupare a parcării, de la darea în exploatare și până în prezent”, se arată în comunicatul de ieri al Metrorex remis presei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reporterii EVZ au testat în urmă cu două săptămâni eficiența parcării din Strălești. Concluzia? Chiar într-o zi obișnuită de lucru, în care traficul, în zona de Nord a Capitalei, este dat peste cap, oamenii preferă să „ocolească” această variantă.

 

„Nu e nimeni, domne! Bate vântu’!”

15 decembrie, orele 14.00. Parcarea pare pustie. Geamurile uriașe ale construcției permit o bună vizibilitate în interior, așa că e greu să-ți dai seama că, exceptând trei, patru paznici, în uniforme negre, care își fac de lucru pe la intrări, nu e picior de om în clădire. Nici mașini, siluetele a doar câteva aut o t u r i s m e deslușinduse în „pântecul” colosului de beton și sticlă. Intrăm. Nu înainte de a număra cel puțin treizeci de mașini mici parcate alandala, fie pe străduțele învecinate, pe trotuare sau chiar pe aleile laterale ale parcării. Semn că obiceiul românesc, de a-și lăsa mașina, împotriva interdicțiilor de orice fel, e sfânt. Înăuntru, miroase a nou și „ultra-modern”. Paznicul care patrulează, cu o alură plictisită, de colo-colo, ne aruncă o privire scurtă. Îl salutăm și îi intrăm în vorbă. Aflăm că, în cei 22.000 de metri pătrați, cât măsoară suprafața terminalului, nu sunt parcate în momentul respectiv decât „cel mult 20 de mașini”.

Că nici în zilele precedente - de fapt, din momentul în care parcarea a fost dată în funcțiune - nu s-a întâmplat altfel și că, mai tot timpul, în cele mai bine de două luni scurse de atunci, Park&Rideul a fost aproape gol. „Nu e nimeni, domne’! Bate vântu’!”, ne spune cu năduf, parcă, în glas. Adaugă imediat că prețul nu e mare și că nu ăsta ar fi motivul pentru care terminalul e gol. Un calcul simplu îi dă peste cap socotelile. Astfel, pentru un răstimp de zece ore, cam cât ar trebui să își lase parcat aici autoturismul, clientul parcării din Străulești, scoate din buzunar în jur de 10 lei. Ceea ce, raportat la o lună întreagă, ar veni cam 220 de lei. Dacă la această sumă mai adaugi și abonamentul pentru metrou sau RATB (50 sau 70 de lei), necesar pentru a-ți continua călătoria spre centru, ajungi la 300 de lei lunar. Cam tot atât cât ai cheltui folosindu-ți propriul autoturism în trafic sau apelând la serviciile unei parcări private.

 

O expropiere cu cântec

EVZ a aflat și care este povestea terenului pe care a fost construită parcarea multimodală din Străulești. Nu mai puțin de 8.130.543 lei (aproximativ 2 milioane de euro) a scos din buzunar pentru terenul cu pricina conducerea Metrorex, la capătul unui proces de durată, având ca obiect despăgubirile de expropiere acordate pentru „imobilul compus din teren în suprafață de 12.094 mp și construcții în suprafață de 394 mp, situat în București, B-dul Bucureștii Noi nr. 247, Sector 1” (extras din Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 14 din 17 mai 2013). Terenul a aparținut lui Horia Miron Constantinescu, fapt dezvăluit de EVZ în 2016.

Constantinescu face parte din grupul de oameni de afaceri controversați din Constanța, care deține mai multe restaurante și care este acționar unic al unor offshore-uri din Panama (inclusiv S.C. Agrement Serv SRL, firma care deținea terenul din Străulești). PSD-ist de marcă, el ocupă și funcția de șef al Oficiului pentru Protecția Consumatorului (ANPC) Constanța. Naș de cununie și partener de afaceri al lui Andrei Năstase, fiul fostului premier Adrian Năstase.

Cuantumul inițial al despăgubirilor acordate pentru terenul din Străulești, în valoare de aproape 2 milioane de euro, a fost contestat în instanță (Dosar 18.276/299/2012) de firma patronată de Horia Miron Constantinescu, S.C. Agrement Serv SRL – proprietara de drept a terenului, care a cerut ca Statul să îi plătească 12.547.640 lei pentru suprafața de 12.400 mp. Magistrații nu i-au dat dreptate, înclinând balanța în favoarea Metrorex.

Băltoace de milioane de euro

Deși clădirea nu a fost dată în folosință recent, în porțiunea aferentă lifturilor de la fiecare nivel în parte, pavajul băltește de apă. Intri până la glezne. Greu de admis în cazul unui terminal de asemenea dimensiuni în care s-au investit peste 35 de milioane de euro din banii publici și care, cel puțin deocamdată, nu își justifică construcția