Paraziţii, în război cu Poliţia. "Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi răniţii!"

Paraziţii, în război cu Poliţia. "Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi răniţii!"

Poliţia va da în judecată trupa Paraziţii pe motiv de instigare la violenţă în urma unei piese denumită sugestiv „Antimilitie”

Problemele cu legea pe care cei trei componenţi ai trupei Paraziţii le au continuă cu un nou episod. De data aceasta, Cheloo, Ombladon şi Freaka au reuşit să intre în atenţia organelor de ordine chiar cu ajutorul uneia dintre piesele de pe noul album. "Antimiliţie", una dinte melodiile care compun ultimul album al trupei, a stârnit furia reprezentanţilor Poliţiei din cauza mesajului pe care aceasta îl transmite.

Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) a declarat că va lua măsuri după ultima ispravă a celor de la Paraziţii. "Nu am spus niciodată că avem numai poliţişti deştepţi, frumoşi, dar nici aşa, în halul ăsta, mai ales de familii. Ne-au înjurat de toţi sfinţii şi de toţi răniţii. Deocamdată nu ştim ce fel de daune vom cere”, a spus furios Surugiu. Reprezentanţii SNAP se vor adresa instanţei în zilele următoare şi aşteaptă un rezultat care să penalizeze limbajul artiştilor.

Strofele melodiei "Antimiliţie”, care face parte din albumul „Arma Secretă”, conţin versuri extrem de dure la adresa angajaţilor Poliţiei, refrenul acesteia fiind:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dacă n-ai imaginaţie, fă-te poliţist

N-ai făcut nimic în viaţă, fă-te poliţist

Băi lingău convins dacă n-ai nici-un vis fă-te poliţist

Fă-te poliţist

Hai fă-te poliţist 

Dacă nu ţi se mai scoală, fă-te poliţist

Dacă vrei să n-ai prieteni, fă-te poliţist

Dacă mă-ta-i cur*ă şi tactu’ comunist

Fă-te poliţist

Hai fă-te poliţist“