Tara unde reporterul care intreaba e mai bont decat sportivul care raspunde are o problema.

Tara o stim: e Romania ultimilor ani. A venit momentul sa-l cunoastem si pe distinsul ei locuitor, reporterul sportiv. Nu conteaza ziarul sau - cazul nostru - postul de televiziune. Ceea ce merita o discutie e deturnarea de sens si de miza a evenimentului pe care acesti oameni sunt chemati (fara sa aiba intotdeauna chemare) sa-l prezinte.

Sa luam, de pilda, meciul Slovenia - Romania de sambata si sa descoperim cadrul fals in care l-au asezat chibitii cu microfon si fara idei de pe margine. Premisa: trebuie sa ne razbunam. Argument: simpla victorie nu ajunge daca n-o gatim dupa retete dramatic-senzationaliste. Concluzie: ne razbunam.

Odata stabilita calea de urmat, reporterul se pune pe treaba si inghesuie in acest tipar simplist si departe de adevar tot ceea ce vede ca se desfasoara sub ochii lui. Omul are o misiune: sa anunte ca vendeta s-a implinit si ca raul a fost exorcizat. Diversi reporteri de teren au pandit finalul meciului de la Celje, arzand de nerabdare sa-si joace rolul de heralzi ai revansei.

Toate posturile TV, de la Antena 1 la Pro TV si de la TVR 1 la Prima TV, au girat voios aceasta forma de pierdere a contactului cu realitatea. Agitand microfoane sau reportofoane pe deasupra capetelor, ambasadorii minimei rezistente mentale s-au insirat la iesirea din vestiar si au invocat aiurea doua patanii de acum sase ani. Aceeasi intrebare a decolat de pe buzele tuturor: „Ne-am razbunat?”.

Dar, surpriza, fotbalistii au simtit primii nevoia de-a pune o compresa pe fruntile fierbinti ale reporterilor. In general, raspunsurile lor au fost cuminti si legate doar de meciul abia incheiat. Sigur, nu era momentul pentru fandoseli, pompozitati retorice sau calambururi („A fost vai de cozonacul lui Kek”), ci pentru cele cateva fraze care imbraca ritualic sfarsitul oricarui joc.

Credeti cumva ca reporterii au facut pasul inapoi? As! Doar stiau bine ce le trebuia: un amestec de „Marseilleza” si Sergiu Nicolaescu, tavalit prin pesmetul mandriei nationale si varat in cuptorul unde se coc ineptiile de gala. E bine sa te uiti la filme, fara discutie. Cand insa pastrezi in camara mintii doar „Razbunatorii”, „Revansa”, „Razbunarea panterei roz” si alte provizii cu termenul de garantie depasit, nu se mira nimeni daca dai rateuri.

Si mai e ceva. Toti reporterii acestia au vazut Slovenia -Romania de la cap la coada si au avut vreme sa-si pregateasca macar o intrebare isteata. N-au facut-o. Din comoditate? Din neputinta? Din pura marginire sau stupizenie? Din reflexul de-a pune accentul pe ceva periferic, in dauna faptelor esentiale? Nu putem sti.

Cert este ca toti reporterii care i-au asteptat pe fotbalisti la iesire au recurs la aceasta tehnologie procustiana care inseamna pana la urma dispret pentru privitori, neglijenta pentru evenimentul in chestiune si dorinta de-a vinde bine ceva gandit prost. Oricat au insistat Chivu si ceilalti ca n-a fost vorba de vendeta, ci doar de o victorie utila, ei s-au cramponat de acelasi refren pisalog si alaturea cu drumul: „Totusi, nu ne-am razbunat? Nici macar asa, putin? Un stropsor?

Haideti, va rugam, nu ne mai perpeliti, admiteti odata ca ne-am razbunat, sa putem da stirea mai departe”. A fost de-ajuns ca un fotbalist sa cedeze si sa ingaime agasat: „Ma rog, daca asta credeti”, ca detasamentul reportericesc a explodat izbavit: „Razbunare!”, „Suntem chit!”, „Ne-am luat revansa!”. Daca totul s-ar petrece dupa logica schingiuita a reporterului de teren din Romania, fotbalul mondial ar fi o interminabila reglare de conturi, cu ochii spre trecut si cu hangerul scos din teaca, conform metodei Andrii Popa.

N-am mai vedea meciuri, ci rafuieli in serie. Brazilia s-ar razbuna pe Uruguay, Italia pe Coreea de Nord, Anglia pe SUA, Olanda pe Argentina (sau invers), Franta pe Bulgaria sau Israel si asa mai departe. Oricine toarna magma unei intamplari vii in asemenea calapoade se face vinovat de masluire. Adica perverteste insasi esenta sportului.