Greseste profund cel care-l considera pe taximetrist un simplu sofer.
In Bucuresti, cel putin, o asemenea evaluare e departe de adevar. Taxiul din Capitala nu e doar mijlocul de transport care te ajuta sa ai mai mult timp si mai putini bani. El a devenit birou de informatii (pe care nu le ceri), spatiu al dialogului (de care nu ai intotdeauna chef) si poligon de testare a armamentului sudoripar sau muzical (in fata caruia cedezi fara lupta).
Neavand masina, imi ingadui uneori rasfatul drumului cu taxiul si incerc sa ghicesc pe figura omului de la volan ce ma asteapta pana la destinatie: sfaturi profesionale („Mai scrieti, dom’le, si de aia”), flaterii care ricoseaza nedorit („V-am vazut aseara la televizor, ati vorbit asa frumos, ca m-a luat somnul”), judecati casante, ambalate intr-un nex cauzal impenetrabil („Ministrul X e un bou, ascultati-ma pe mine, ca am douazeci de ani de soferie”), sau invartosari solidar-complice („Ia uite, sefu’, la blonda asta de pe zebra, i-am pune-o, nu?”). Exista multe elemente care marcheaza raporturile dintre taximetrist si client. Cel mai pitoresc mi se pare prezumtia de locvacitate. Odata urcat in masina, soferul se simte obligat sa-si verifice deprinderile conversationale pe spinarea ta. In acest caz, ai doua variante. Fie te cantonezi intr-o tacere ostentativa, si atunci vorbeste el intruna, fie consimti la amoarea lui, dar asta inseamna o discutie in contradictoriu, in care esti oricum vioara a doua.
De ce? Fiindca el stie mai bine. Indiferent de subiect - de la politica la starea vremii si de la fiertura de ovaz la cablurile din fibre optice - taximetristul e avizat si pus la curent cu ultimele noutati. Iti analizeaza in trei fraze rata inflatiei in Zambia, efectele musonului asupra faunei planetare, ultimul esec al nationalei de volei si remanierile guvernamentale din Peninsula Iberica. Are raspunsuri la toate intrebarile - pe care, de altfel, tot el si le pune - si te edifica facandu-ti cu ochiul, punandu-ti mana pe genunchi sau inghiontindu-te amical.
Daca ai nesabuinta sa contesti competentele socio-economico-politico-financiare sau de alt resort ale taximetristului bucurestean, sau macar sa te intrebi cum e posibil ca un om atat de prins in meandrele concretului rutier sa stie atat de multe, primesti un raspuns perplexant: „Pai, vorbesc cu lumea, domnu’.
Nu trece zi sa nu duc acasa unu’ din astia cu scoala-n ei. Si uite-asa afli niste chestii”. In logica acestui fel de-a vedea lucrurile, taximetristul se pricepe la actorie fiindca a transportat-o pe Maia Morgenstern de la teatru la domiciliu, stie management bancar fiindca l-a repezit candva pe Daniel Daianu la minister, e doctor in fotbal fiindca l-a avut o data client pe Lucescu al mare si da lectii de politica fiindca s-a trezit la un moment dat cu Ion Diaconescu pe bancheta din spate.
Taximetristul nu mai e de mult omul unei singure preocupari. Sigur, trebuie sa faca planul zilnic ca sa-si intretina familia, dar vehiculeaza pareri in toate domeniile: ecologie, afaceri cu petrol, cresterea viermilor de matase, jurnalism etc. Triumful omului nou de pe vremuri s-a materializat in silueta adunata astazi in spatele volanului.
Cat de departe de profilul lui ni se pare butada care-l definea pe specialist drept „cel care stie din ce in ce mai mult despre din ce in ce mai putin, pana cand va ajunge sa stie totul despre nimic”. Dar nu e cazul sa ne enervam, oricate nazdravanii ne-ar fi dat sa auzim. Sa privim partea plina a paharului. In fond, timpul trece mai repede si ajungem parca mai usor la serviciu. Ceea ce in Bucurestiul lui 2007 e ceva.
Recomandările noastre
