Paradisul banilor publici în România. Realitatea izbitoare a pensionarilor de rând, uitați de Guvern
- Sabina Popescu
- 25 ianuarie 2022, 18:36
Numărul pensionarilor din România scade de la un an la altul, arată datele furnizate de Ministerul Muncii. În timp ce pensiile speciale ale bogaților din țară se majorează, cetățenii de rând sunt dați uitării. Partidul Diaspora Unită (PDU) a realizat o analiză scrutătoare care reliefează sărăcia cu care se confruntă aproape cinci milioane de pensionari.
„Pensionarii speciali și pensionarii (ne)speciali” - așa se intitulează analiza realizată de PDU, în care reprezentanții partidului în cauză au scos în evidență felul în care pensionarii de rând ai țării sunt neglijați de autorități, în timp ce pensiile speciale ale magistraților, de exemplu, înregistrează majorări de 20 de procente.
Viața pensionarilor de rând vs. a celor „speciali”
Numărul pensionarilor din România scade de la un an la altul. Datele Ministerului Muncii arată că la sfârșitul lunii iunie, România avea 4 milioane 900 de mii de pensionari, în scădere cu peste 61.000 de persoane față de iunie 2020. Comparativ cu 2019, numărul este de două ori și jumătate mai mare, pentru același interval temporar.
„Pentru un român cu o pensie de 800 - 900 de lei, singura preocupare este asigurarea traiului zilnic. Acesta nu are vreun motiv să se gândească vreodată la o vacanță sau la o investiție. Peste 1,2 milioane de români au o pensie sub 1.000 de lei. Dintre acestia, 350.000 au o pensie mai mică de 500 de lei, iar alți 340.000 de pensionari câștiga între 501 și 700 de lei.
Dar cum este viața la polul opus? În România, la acest moment 9.680 de persoane încasează pensii de serviciu, iar aproape jumătate dintre beneficiarii pensiilor speciale sunt magistrați, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice. Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.
Cine încasează cele mai mari pensii
Pensiile speciale ale magistraților cresc cu 20%, după ce ministrul Justiției le-a majorat salariile. Un magistrat câștiga peste 13.000 lei înainte de mărirea salarială.
Cei mai mulţi beneficiari de pensii de serviciu - 4.452, sunt judecători și procurori. În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei, din care 18.894 lei cota suportată din bugetul de stat.
Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii Publice, Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna decembrie 794 de persoane. Pensia medie era de 5.727 de lei, din care 3.004 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
Ce pensii au guvernanții țării
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 750 de persoane, pensia medie ridicându-se la 4.846 de lei (2.571 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.397 pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.308 de lei, din care 7.502 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 573 de persoane, media fiind de 8.374 de lei, din care 3.761 de lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.724 de pensionari, pensia medie fiind de 4.881 de lei, din care 2.681 de lei suportaţi din bugetul de stat.
Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice”, arată o analiză publicată pe pagina de Facebook a partidului PDU.