Papa Francisc s-a arătat nemulțumit de scăderea natalității. Într-o exprimare mai puțin protocolară, el a declarat că Italia merită o „mică bătaie”, din acest motiv.
Suveranul Pontif consideră că italienii nu fac destui copii, de unde și afirmațiile sale. El spune că multe cupluri cupluri preferă să adopte animale de companie în loc să devină părinţi.
Papa Francisc, mesaj pentru italieni
Suveranul Pontif a făcut aceste declarații la Vatican, în timpul audierii despre activitatea fundaţiei „Economia în viziunea lui Francisc”. Papa Francisc a comentat pe acest subiect după ce a observat mai mulți copii în sală, potrivit agenției de presă ANSA. El s-a arătat nemulțumit, din nou, că multe cupluri preferă animalele de companie.
„Văd că sunt şi câţiva copii aici: asta este ceva frumos, într-o cultură în care este privilegiat să ai câini mici sau pisici în loc de copii”, a declarat Papa Francisc.
El a continuat pe un ton glumeț spunând că, din acest motiv, Italia ar merita o „mică bătaie”. Totoată, le-a recomandat creștinilor să-și petreacă viața încercând să schimbe lumea în bine.
„Trebuie să-i dăm Italiei o mică «bătaie». Credeţi-mă: merită să vă petreceţi viaţa încercând să schimbaţi lumea în bine”, a adăugat el.
Suveranul Pontif nemulțumit de scăderea natalității
Nu este pentru prima oară când Papa Francisc se arată nemulțumit de scăderea natalității. El i-a mustrat și cu alte ocazii pe tinerii care nu-și doresc să devină părinți. De la Vatican, i-a criticat pe cei care preferă animale de companie în loc să aibă copii. Într-un discurs din ianuarie 2022, a acuzat egoismul acestor persoane.
„Astăzi, asistăm la o formă de egoism. Vedem că unii nu vor să aibă copii. Uneori au unul, şi atât, dar au câini şi pisici care iau locul copiilor. Poate vă face să râdeţi, dar este o realitate”, spunea papa, la prima audienţă generală săptămânală din 2022.
Mai mult, spunea o asemenea atitudine echivalează cu respingerea paternității și ia din umanitate. Astfel, civilizația îmbărânește, fără umanitate, iar patria are de suferit. El se adresa pelerinilor adunaţi în sala de audienţe Paul al VI-lea.
„Aceasta echivalează cu negarea paternităţii şi a maternităţii şi ne diminuează, ne ia umanitatea”, mai comenta liderul Bisericii Catolice la momentul respectiv.
Papa Francisc confirmat de statistici
Comentariile făcute de Papa Francisc sunt confirmate și de datele statistice. Conform informațiilor publicate în luna martie, de Biroul de statistică din Roma, ISTAT, în 2023, Italia a înregistrat un număr mic de nașteri.
Au fost cele mai puține nașteri înregistrate de la unificarea din 1861, când populația țării era de 3 ori mai mică. De aici și declarațiile făcute de Papa Francisc cu privire la cei care preferă animale de companie.
Italia consideră declinul natalității reprezintă o urgență națională. Mai multe guverne succesive au promis că vor face din inversarea trendului o prioritate. Acest lucru nu a fost reușit, însă.