„Astăzi, Biserica sărbătorește Ziua Internaționale a Migranților și Refugiaților”, le-a spus Papa pelerinilor strânși duminică în Piața Sfântul Petru de la Vatican.

„Îi salut pe refugiații și migranții prezenți în Piață în jurul monumentul «Îngerii surprinși» pe care l-am binecuvântat anul trecut.”

Papa a afirmat că anul acesta a dedicat mesajul pe care l-a pregătit „celor deplasați din țările lor, care sunt obligați să fugă, așa cum acest lucru i s-a petrecut și lui Iisus și Familiei Sale”.

„Toate gândurile noastre și rugăciunea noastră se îndreaptă către ei și către cei care îi sprijină”, a mai spus Pontiful.

Papa Francisc i-a comparat adesea pe migranți cu Iisus Hristos, afirmând că primirea rece de care Mântuitorul a avut parte la venirea Sa pe lume este asemănătoare cu cea rezervată imigranților și refugiaților.

„Iisus cunoaște bine durerea de a nu fi primit”, afirma Papa într-un mesaj pe Twitter din 2018, cu ocazia Zilei Internaționale a Migranților. „Inimile noastre nu trebuie să fie închise așa cum erau casele din Betleem.”

Cu ocazia Fugii în Egipt, „copilul Iisus a trăit împreună cu părinții Săi soarta tragică a deplasaților și refugiaților”, a mai spus Francisc și anul acesta, „marcați de frică, incertitudine și frământări”.

„Din nefericire, în vremurile noastre, milioane de familii se pot identifica cu această tristă realitate”, a adăugat Papa. „Aproape în fiecare zi, televiziunea și ziarele prezintă știri despre refugiați care fug de foame, război și alte primejdii grave, în căutarea siguranței și a unei vieți demne pentru ei și familiile lor.”

„În fiecare dintre acești oameni, obligați să fugă către siguranță, este prezent Iisus, așa cum a fost El în vremea lui Irod”, a continuat Suveranul Pontif. „În chipurile foamei, setei, goliciunii, bolii, ale străinilor și prizonierilor, suntem chemați să vedem chipul lui Hristos care ne cere să îi ajutăm.”

„Dacă putem să-L recunoaștem în aceste chipuri, vom fi cei care vor putea să-I mulțumească pentru că au avut ocazia să-L întâlnească, să-L iubească și să-L slujească prin ei”, a mai spus Pontiful.

Papa Francisc și-a făcut din imigrație un element central al agendei sale papale, încurajând țările să fie mai primitoare cu imigranții, fie ei legali sau ilegali.

Episcopul Romei, asemenea secretarului general al ONU, socialistul Antonio Guterres, insistă că a nu-i primi pe imigranți reprezintă o atutidine egoistă, alimentată de o „retorică populistă”.