A fost necesară intervenţia jandarmilor pentru a izgoni turma de mistreţi.
Potrivit IJJ Suceava, ofiţerul de serviciu de la IPJ a cerut ajutorul jandarmilor sesizând că mai mulţi porci mistreţi au intrat în curtea acestei instituţii.

În zonă s-a deplasat un echipaj format din patru jandarmi, care a găsit turma, formată din aproximativ 15-20 de animale, în curtea interioară a inspectoratului.

Jandarmii au făcut zgomot şi au folosit lanternele iar mistreţii au părăsit zona, îndreptându-se spre Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă Suceava, din proximitatea IPJ.

Ulterior, echipajul de jandarmi s-a deplasat în parcul din apropierea Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, unde a identificat alţi doi porci mistreţi.

Sursa citată a precizat că a fost izolată zona iar animalele au fost direcţionate, de asemenea, spre staţiunea de cercetare.

La intervenţie, care s-a finalizat în jurul orei 4,00, au participat şi efective din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava şi Poliţiei Locale Suceava.

Jandarmii le recomandă cetăţenilor să sesizeze prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 orice situaţie de acest gen şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine care gestionează aceste situaţii, potrivit agerpres.ro

 

 

Te-ar putea interesa și: