Panică la cel mai înalt nivel. Covidul lovește la Cotroceni. Ce se întâmplă cu președintele Klaus Iohannis
- Antonia Hendrik
- 14 octombrie 2021, 10:39
Consiliera prezidențială pentru probleme de sănătatea a preşedintelui Klaus Iohannis, dr. Diana Loreta Păun, este izolată la domiciliu.
Consilierul prezidenţial spune că este contact direct al unui bolnav COVID, dar este posibil să fie infectată cu coronavirus. Medicul Diana Păun era așteptată la Stress Congres 2021 de la UMF Carol Davila, dar a anunţat în ultimul moment că nu mai poate participa fizic, potrivit Antena 3.
Cine este dr. Diana Loreta Păun
Potrivit site-ului Administrației Prezidențiale, conf. dr. Diana Loreta Păun este absolventă a Facultăţii de Medicină şi doctor în Medicină a Universității de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Este medic primar endocrinolog și conferențiar universitar la Disciplina Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila”.
Ea a lucrat în cadrul Institutului Național de Endocrinologie “C.I.Parhon” ca medic, cercetător, cadru didactic, iar în perioada 2006-2015 ca manager. Deține un atestat de studii complementare în Managementul Serviciilor de Sănătate și a absolvit programul de master „Management al Sănătăţii Publice şi al Serviciilor de Sănătate”. De asemenea, a urmat mai multe programe de perfecționare în management, de auditor în domeniul calității, de formator și expert în achiziții publice.
Dr. Diana Loreta Păun a fost numită Consilier de Stat la data de 1 iunie 2015
Dr. Diana Loreta Păun este membru în asociaţii profesionale naţionale (Asociaţia de Endocrinologie Clinică din România, Societatea Română de Endocrinologie) şi internaţionale (Societatea Germană de Endocrinologie, Societatea Europeană de Endocrinologie (ESE), membru al Chapterului din Romania al AACE (American Association of Clinical Endocrinologists) şi preşedinte al acestuia în intervalul 2011-2012 și 2017-2019.
A publicat studii şi lucrări științifice în reviste de specialitate recunoscute național și internațional, precum și lucrări în domeniul managementului sanitar. A participat ca director sau membru al echipei în proiecte de cercetare științifică naționale și internaționale precum și în proiecte educaționale și de formare continuă.
Președintele Iohannis nu se află la Cotroceni
Kalus Iohannis se află la Forumul de la Malmö, Suedia. Președintele a avut miercuri, 13 octombrie 2021, o intervenție cu prilejul participării la Forumul de la Malmö, Suedia, dedicat Comemorării Holocaustului și Combaterii Antisemitismului, informează Administratia Prezidențială.
Klaus Iohannis: Astăzi, la acest Forum, sunt onorat să anunț o serie de angajamente pe care România le susține cu fermitate. În prezent, suntem angajați într-un proces amplu de revizuire a programelor de educație privind Holocaustul pentru tânăra generație. În același timp, actualizăm și programele de pregătire pentru învățătorii, profesorii și instructorii care predau despre Holocaust.
De asemenea, se depun eforturi pentru inaugurarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Autoritățile responsabile au selectat recent consorțiul care va elabora conceptul expozițiilor sale permanente.
Consorțiul include companii care au contribuit la înființarea unora dintre cele mai prestigioase Muzee și Memoriale ale Holocaustului din lume. Sunt convins, că având sprijinul acestora, Muzeul din București va deveni un etalon de referință internațională și va contribui la prezervarea adevărului și la lupta împotriva negării Holocaustului.
Iohannis, angajament: cercetarea și comemorarea Holocaustului, precum și la prevenirea și combaterea antisemitismului
Un alt angajament important pe care ni l-am asumat este înființarea unui premiu național anual pentru personalități române și internaționale care contribuie la educația privind Holocaustul, cercetarea și comemorarea Holocaustului, precum și la prevenirea și combaterea antisemitismului.
De asemenea, România a adoptat, în mai 2021, prima sa Strategie națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, precum și Planul de Acțiune asociat acesteia.
Planul de Acțiune include 36 de proiecte concrete, structurate pe cei trei piloni principali ai Strategiei: (1) protecția grupurilor vulnerabile; (2) creșterea rezilienței societății românești, prin programe culturale și educaționale, inclusiv promovarea vieții evreiești; (3) consolidarea cooperării internaționale.
Strategia română este un document complementar Strategiei UE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești, care a fost adoptată recent.
În plus, din ianuarie 2021, Guvernul României a numit un Reprezentant Special pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei.
Toate aceste măsuri vor oferi și mai multă consistență angajamentului ferm al României cu privire la asumarea trecutului, precum și la recunoașterea tragediei Holocaustului, a subliniat președintele Iohannis.