Pandemia Covid-19 a sporit riscurile la adresa securității României! Ne pioate apăra NATO?

Pandemia Covid-19 a sporit riscurile la adresa securității României! Ne pioate apăra NATO?

La București tocmai a avut loc Forumul de Securitate în Marea Neagră și Balcani, organizată de New Strategy Center. Concluziile acestei dezbateri extrem de instructive nu sunt deloc liniștitoare. Trăim într-o lume în care totul e politizat, iar riscurile au crescut ca urmare a pandemiei Covid-19.

Forumul, aflat la a patra ediție, a fost gândit ca un spațiu de dezbatere și analiză în profunzime a riscurilor de securitate, a amenințărilor și vulnerabilităților. Pornind de la aceste analize s-a făcut și pasul mai departe adică spre diverse viitoare scenarii și potențiale noi evoluții, dar și spre modalități practice, concrete, de abordare a provocărilor identificate.

Organizatorii forumului au plecat de la premisa că ultimii ani au demonstrat că, pentru Marea Neagră și Balcani, cea mai logică și rațională abordare a afacerilor regionale este una cuprinzătoare și care să ia în considerare că tot ce se întâmplă în zonă are ecouri și efecte dincolo de ea, cel mai aproape în Europa.

Situația arată de multă vreme așa: o multitudine de conflicte înghețate, ușor de reaprins oricând, proximitatea Orientului Mijlociu, o Mare Neagră puternic militarizată, o situație economică precară, lipsa conectivității, vechi animozități, incidente navale și granițe disputate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toate acestea fac ca Marea Neagră să fie sursă de evoluții neașteptate și, pe deasupra, avem interesele unor puteri regionale sau globale care ba se aliniază, ba se ciocnesc. De mulți ani, România tot atrage atenția, atât în Uniune, cât şi în NATO, că regiunea Mării Negre este o zonă care ar merita mai multă preocupare și mai multe investiții politice, diplomatice, financiare și economice în securitate. Dar numai recent, după acțiunile tot mai agresive ale Rusiei și după anexarea ileaglăa Crimeii, Marea Neagră și-a făcut loc printre priorități pe agenda NATO. În Uniune însă, România mai are încă de dus multă muncă de convingere.

O primă concluzie a Forumului de Securitate în Marea Neagră și Balcani a fost că toate riscurile de securitate valabile până acum sunt accentuate de pandemia de COVID-19 și pot să apară amenințări noi. Mai mult, pandemia a scos la iveală o serie de vulnerabilități de ordin organizatoric, dar și de abordare a ceea ce înseamnă securitate, un concept care este acum extins la mai multe domenii decât cele tradiționale. Premierul Ludovic Orban a avertizat că instabilitatea în zona Mării Negre, încălcarea dreptului internațional în regiune, militarizarea în creștere, amenințările hibride și ambivalența geopolitică în Balcani afectează în egală măsură Uniunea Europeană și NATO. primul ministru a declarat că "Uniunea Europeană trebuie să asigure în continuare dezvoltarea prin politici vizionare, fidele valorilor sale definitorii și de impact pentru cetățenii săi". Toate acestea pot fi realizate de către Uniune dacă și fiecare stat membru reușește să le realizeze în plan intern, și asta mai ales în condițiile în care NATO și angajamentul Statelor Unite față de securitatea Europei rămân considerente fundamentale ale politicii externe și de securitate ale Uniunii Europene, dar și ale statelor membre. Şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a avertizat:”Totul este geopolitizat, inclusiv vaccinurile, tratamentele, știința și expertiza, chiar și viețile private și convingerile cetățenilor. Influențele ostile subminează fundamentele societății. Până și măsurile de protecție a propriei vieți prin purtarea măștii sau luarea în serios a virusului, încrederea în instituții, toate acestea sunt subminate. La fel, încrederea între oameni. Acestea sunt eforturile de subminare a rezistenței societăților noastre”. Din perspectiva NATO răspunsul e simplu: avem nevoie de întărirea capacității și posturii aliate în regiune. Asta înseamnă întărirea capacității de luptă a tuturor măsurilor dezvoltate în cadrul prezenței înaintate adaptate în Marea Neagră. Ministrul Apărării a explicat că atitudinea agresivă a Rusiei, militarizarea, în creștere, a bazinului Mării Negre și peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Moscova, alături de o multitudine de conflicte înghețate, fac din această regiune o sursă de riscuri nu doar la adresa securității în zonă și în Europa, ci și în Mediterana și Orientul Mijlociu.

Discuțiile de la Forumul de Securitate în Marea Neagră și Balcani au scos la iveală faptul că unele concepte, care erau înainte doar tatonate ori analizate în mediul academic, acum sunt clar confirmate de realitate, iar strategiile statelor se construiesc pe ele, noteaz[ Agenția Rador.