Social
Descoperire uriașă pentru cercetători. Cât de aproape suntem de Gaura Neagră Sagittarius A*
- Antonia Hendrik
- 3 ianuarie 2021, 15:55
Gaură Neagră supermasivă care se ascunde în centrul galaxiei noastre este mult mai aproape de Pământ decât credeau oamenii de știință, potrivit unor noi cercetări realizate de oamenii de ştiinţă din Japonia.
Iar veştile nu se opresc aici, potrivit cercetărilor, sistemul solar se mișcă mai repede decât se credea pe măsură ce orbitează acest centru galactic. Studiul face parte din Experimentul VERA al cărui scop este explorarea structurii tridimensionale a Căii Lactee.
Măsurarea monstruoasei găuri negre
Potrivit unei noi hărți a galaxiei Calea Lactee, sistemul solar nu este situat unde s-a crezut până acum. Cercetătorii spun că, de fapt, sistemul nostru solar este mai aproape de centrul galactic și de gaura neagră supermasivă Sagittarius A* decât s-a crezut până acum.
Pentru a face acest lucru, cercetătorii au folosit patru telescoape foarte puternice din Japonia. Aceste observatoare lucrează împreună pentru a obține rezultate care apoi să fie comparate. Rezoluția este atât de clară încât, în comparație cu vederea umană, ar fi ca și cum ai vedea o monedă pe suprafața lunii.
Folosind cele patru telescoape, cercetătorii japonezi au reușit să măsoare pozițiile exacte, dimensiunile și viteza orbitală a stelelor din Calea Lactee. VERA a publicat un catalog cu 99 de obiecte din Calea Lactee. Din informațiile catalogate, au construit o hartă a poziției și vitezei. Această hartă i-a ajutat să proiecteze orbite în jurul centrului galactic, descoperind şi viteza cu care se mişcă sistemul solar.
Ei au descoperit că Sagittarius A* este cu 2.000 de ani-lumină mai aproape de Pământ
În plus, sistemul nostru solar parcurge 227 km / s, 510.000 mph, ceea ce este mai rapid decât viteza oficială înregistrată anterior. Se consideră că măsurătorile VERA sunt mai exacte decât cele din trecut, deoarece grupul a folosit o tehnologie mai avansată.
„Aceste rezultate pot fi folosite pentru a estima alți parametri astronomici, cum ar fi distribuția materiei întunecate și densitatea acesteia în jurul sistemului solar și ar putea chiar ajuta oamenii de știință să prezică cât de des ar trebui să vedem particule ipotetice de materie întunecată, dacă acestea există”, spun cercetătorii.
Dacă experimentul VERA este corect și sistemul solar se mișcă mai repede, este posibil ca materia întunecată să fie mai ușor de detectat decât cred oamenii de știință în prezent. Cu fiecare măsurare, vom cunoaște mai bine locul nostru în univers, scrie space.com
Experţii spun că nu există motive de îngrijorare pentru că nu ne deplasăm mai aproape de Sgr A* și nu ne aflăm în pericol de a fi „înghițiți”. În schimb, harta Căii Lacte a fost ajustată astfel încât să identifice cu mai multă precizie unde am fost în tot acest timp.
Recomandările noastre