Palmă grea pe obrazul lui Nicușor Dan. Cine sare în ajutorul zecilor de familii din București care trăiesc în frig și beznă

Palmă grea pe obrazul lui Nicușor Dan. Cine sare în ajutorul zecilor de familii din București care trăiesc în frig și beznă Sursa: arhiva EVZ

Câteva sute de litri de motorină urmează a fi livrate marți, 11 ianuarie, pentru zeci de familii din municipiul București, rămase fără apă caldă și căldură de aproape jumătate de an, din cauza primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. 

Donații de motorină pentru românii care trăiesc în frig și beznă, în București. Primarul general al Capitalei primește o aspră palmă pe obraz, după ce, timp de aproape jumătate de an, 90 de familii au trăit fără curent electric și căldură în locuințe, iar asta în mijlocul iernii, când meteorologii anunță că temperaturile urmează un trend al scăderii.

Primarul Nicușor Dan, supus unei lecții aspre 

Cele 90 de familii locuiesc în blocul de pe strada Nicolae Drăgan nr. 5A, din Sectorul 5, unde de circa șase luni de zile nu este căldură și nici curent electric. De altfel, nu este prima dată când în spațiul public se semnalează situația bucureștenilor cu pricina.

„Îi așteptăm alături de noi pe toți cei care vor să contribuie la această acțiune. Umaniștii s-au mobilizat din nou și vor dona motorină pentru generatorul instalat în urmă cu câteva săptămâni, prin eforturile primarului umanist Cristian Popescu Piedone și al administrației locale”, se arată în comunicatul emis de organizația București a PUSL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Donații de motorină pentru familiile care trăiesc în frig în București

Umaniștii au precizat că marți, 11 ianuarie, începând cu ora 11.00, vor fi donați circa 300 de litri de motorină pentru locatarii blocului abandonat în întuneric de primarul general Nicușor Dan.

„Îi invităm pe toți oamenii de bună credință, care înțeleg ce înseamnă să trăiești nu doar în frig, ci și fără curent electric, să ni se alăture în această acțiune de donare. Acesta este modul nostru de a sancționa incompetența primarului general, încercând să facem o faptă bună pentru aceste 90 de familii. Nicușor Dan, pleacă acasă! Stop abuzurilor”, a declarat președintele interimar al filialei, Ramona Ioana Bruynseels.

„Cât de cinic să fii ca primar general să ții sute de oameni – mulți copii și bătrâni – fără curent electric?”

În altă ordine de idei, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a precizat în urmă cu aproximativ două săptămâni, că vinovat pentru situația românilor din zonă este Nicușor Dan, care nu a emis, în termen legal, certificatul de urbanism care să le permită bucureștenilor să se conecteze la rețea.

„Inspectoratul de Stat în Construcții l-a amendat pe Nicușor Dan pentru că nu a emis în termenul legal certificatul de urbanism care le-ar fi dat dreptul familiilor la o viață normală.

Cât de cinic să fii ca primar general să ții sute de oameni – mulți copii și bătrâni – fără curent electric, în frig și beznă?!

Ne-a spus tuturor, în declarații publice, că ar comite o ilegalitate dacă semnează documentul. A MINȚIT și dovada este amenda de 5.000 de lei pe care a primit-o de la ISC!”, s-a exprimat Gabriela Firea, în urmă cu două săptămâni.