În multe cazuri, nu mai este un secret pentru nimeni, alcoolul, stupefiantele, tutunul sau cafeaua au făcut casă bună cu lumea artistică. Numeroși scriitori, poeți, pictori și așa mai departe au apelat la asemenea substanțe pe care le considerau stimulatoare pentru actul de creație.

Marele dramaturg Ion Luca Caragiale se descria drept un mare consumator de alcool și de tutun. Prefera berea și țigara pe care le consuma, de regulă, alături de prieteni veseli și interesanți.

Într-o scrisoare adresată unui amic, medic, în 1912, Caragiale descrie o formă inedită de beție la care se ajunge nu ingerând alcoolul ci inhalându-l, trăgându-l pe nas. Această beție, povestea dramaturgul, ar fi mai profundă și ar produce halucinații mai puternice.

„Fă foarte cald în odaie, toarnă două-trei pahare de votcă pe fața mesei: în căldură, are să se evaporeze alcoolul, umpând odaia cu o emanațiune subtilă; cheamă apoi pe lăutarul d-tale și pune-l să-ți cânte, de unul singur, în surdină (…). Dumneata, lungit pe canapea, aruncă-ți ochii pe discursul vreunui tribun dacoroman… și… încet-încet, ai să simți o moleșeală delicioasă în tot trupul”, scria Caragiale, după care adăuga, în epistola către medic:

„…are să te apuce o moțăială irezistibilă (…) și atunci, de-a năuntru ai să vezi că te afli la Moși, în miezul verii, subt un umbrar, la o masă rustic, înconjurat de cea mai veselă lume din lume. Ai să auzi cimpoaiele vlăscenilor, și trâmbițele și tobele panoramelor, și țivloaiele și hârâitorile copiilor și guițături de purcei; ai să vezi baloane tricolore (…) ai să simți mirosul de țuică risipită, de gogoși prăjite în ulei, de cârnați și de fleici arse la grătar, ai să simți gustul lipicios de turtă dulce…și ai să începi a te apăra de muște”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE