Pacienţi păcăliţi cu reţete scrise pe post-it

Pacienţi păcăliţi cu reţete scrise pe post-it

Spitalele au găsit o metodă inedită pentru a nu mai plăti pacienţilor banii cheltuiţi: reţetele sunt scrise pe hârtiuţe sau se transmit de medici pe cale orală.

Pentru a nu mai plăti pacienţilor banii pe medicamente sau pe investigaţii cheltuiţi în spitale, aşa cum cere o lege din 2008, managerii au găsit o metodă simplă: le impun medicilor să nu mai scrie reţete cu parafă. Medoda se foloseşte pe scară largă, spun reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, care au primit numeroase sesizări de acest gen.

Printr-o astfel de experienţă a trecut şi o familie din Hunedoara, care de un an se chinuieşte să recupereze peste 1.200 de lei cheltuiţi în spital. Ion Stamatoiu a ajuns cu jalba- n proţap în presă, după ce a încercat toate căile posibile. Bărbatul şi-a cerut dreptul la spital, iar după repetatele respingeri a ajuns să caute dreptate şi la Ministerul Sănătăţii, fără să obţină însă vreun rezultat concret.

"Medicul mi-a zis că plăteşte el dacă dă semnătură"

Pe 15 iunie 2009, soţia lui Ion Stamatoiu, Elena, de 49 de ani, a ajuns în spital la Hunedoara, în urma unui accident cerebral. Cu diagniosticul "anevrism" femeia a fost expediată a doua zi la Spitalul Judeţean Timişoara şi internată la secţia de Neurochirurgie, unde a stat două săptămâni. Din fericire starea ei s-a ameliorat. Familia a cheltuit sume consistente în tot acest timp.

"Medicul mi-a dat să cumpăr toate medicamentele pe care a trebuit să i le administreze soţiei (au costat 500 de lei). Apoi m-au trimis la un RMN într-o clinică privată, care a costat 600 de lei", povesteşte bărbatul care nu poate să admită că cel mai mare spital regional din ţară nu are aparat de rezonanţă magnetică.

La o lună de la externare a strâns toate actele şi a început diligenţele pentru a-şi recupera banii. Răspunsul a fost negativ. "Jurista spitalului a spus că actele trebuie făcute şi semnate de medicul curant. Eu am fost la medicul curant, care mi-a zis că am dreptate, dar că, dacă îmi dă semnătură, trebuie să le plătească", a mai declarat Stamatoiu. El precizează şi că fiecare medicament cumpărat pentru soţie i-a fost indicat pe câte o bucată de hârtie, nicidecum pe reţetă parafată de medic, tocmai pentru a evita această situaţie în care trebuie recuperaţi banii plătiţi de pacient.

"Analizăm dosare complete"

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara spun că bărbatul nu poate recupera banii cheltuiţi cu spitalizarea soţiei pentru că nu are un dosar complet. "Nu a îndeplinit toate condiţiile în vederea rambursării. De la dosar îi lipseşte referatul pentru necesitatea achiziţionării medicamentelor şi materialelor sanitare, referat pe care îl întocmeşte medicul curant, semnat de acesta şi aprobat de către mediculşef de secţie. Pentru rambursarea sumelor cheltuite pe perioada spitalizării, se analizează doar dosarele complete", explică Liana Deacilescu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean Timiş.

Reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi spun că acest gen de probleme persistă de aproape doi ani. "Unii dintre managerii spitalelor au făcut şedinţe cu personalul şi le-au spus să nu elibereze reţete pentru că le vor fi imputate. În aceste condiţii, medicii, de teamă că vor fi sancţionaţi sau că li se impută costurile, preferă să dea reţete pe hârtiuţe sau chiar verbal", spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor.

Iniţiatorul legii care permite rambursarea cheltuielilor făcute în spital, medicul Sorin Paveliu, crede că autorităţile au obligaţia să iasă din minciună. "Dacă nu avem bani pentru toţi, e bine totuşi să tratăm bine pacienţii de câţi bani avem, dar să le aducem celorlalţi la cunoştinţă situaţia în care ne aflăm. Altfel, bătrânii şi bolnavii ajung să plătească nişte costuri pe care nu şi le permit şi distrugem conceptul de asigurare". (A contribuit Ramona Dragomir)

BILANŢ

1.400 de cereri de rambursare a cheltuielilor

La data de 15 noiembrie, aproape 1.400 de români au reclamat, la Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor, că nu li s-a aprobat rambursarea cheltuielilor făcute în spital.

Conform Legii nr. 157/2008, pacienţii au dreptul la rambursarea cheltuielilor făcute în spital pentru medicamente şi materiale sanitare. Rambursarea analizelor nu e trecută în lege, dar şi acestea pot fi plătite (art. 998-1000 Cod Civil). Paşi de urmat pentru a primi banii înapoi:

  1. Pacientul e informat de medic că nu are un anumit produs;
  2. Înainte de a cumpăra, bolnavul face o cerere către şeful de secţie şi către manager;
  3. După aprobare, poate cumpăra ce are nevoie;
  4. La final se face cerere de rambursare către conducere.

Ne puteți urmări și pe Google News