Poziția autorităților chineze privind războiul din Ucraina stârnește aprigi controverse jurnalistice. Dar cum a ajuns China să se implice diplomatic în soluționarea conflictului? Cum privește Rusia eforturile Chinei de a se impune ca mediator? Care sunt șansele planului chinez de rezolvare a conflictului? Dincolo de declarații, cum acționează China?
*** Noul arbitru. Cu câteva zile înainte de sfârșitul anului 2022, semnalam AICI tensionarea bruscă a relațiilor dintre Rusia și principalul său susținător, China. Atribuiam această schimbare de ton unei implicări diplomatice chineze în soluționarea crizei din Ucraina. Și iată că, zilele trecute, domnul Fu Cong, ambasadorul Chinei la Uniunea Europeană, mi-a dat dreptate, dezvăluind că în decembrie 2022, domnul Charles Michel, președintele Consiliului European, în timpul vizitei întreprinse la Beijing, l-a îndemnat pe președintele Xi Jinping „să facă uz de influența Chinei în relația cu Rusia, în legătură cu războiul din Ucraina”. China a primit propunerea, lăsând să se înțeleagă că va uza de influența sa, dar evident se așteaptă la avantaje de viitor, mai ales dintre cele legate de relațiile comerciale cu U.E.. Așa cum nesăbuința lui Hitler a deschis ușa influenței americane în Europa, nesăbuința domnului Putin deschide larg ușa influenței chineze în Uniunea Europeană.
Evident că această evoluție a stârnit mari tensiuni. Pentru Statele Unite, exact asta mai lipsea: abia ce reușiseră să realizeze o oarecare coerență în acțiune cu partenerii lor europeni, iar acum China își bagă nasul! A urmat scandalul cu balonul și, iată, noul scandal cu presupusa intenție de a livra Rusiei drone. China nu s-a lăsat implicată ori impresionată.
*** Ping-pong cu Kremlinul. Rusia a reacționat însă mult mai vehement. Regimul domnului Putin urmărește reconstituirea sferei sovietice de influență în Europa Centrală și de Est – și, în loc de aceasta, contribuie la întărirea influenței chineze în arealul vizat?!
Prima rundă a avut loc în decembrie, imediat după vizita domnului Charles Michel. Președintele rus l-a trimis la Pekin pe Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, cu un mesaj pentru chinezi: să nu se bage! Dar președintele Xi Jinping l-a anunțat pe Medvedev că își dorește „promovarea activă a discuțiilor și a păci: China speră ca părțile implicate să rămână raționale și reținute, să conducă discuții cuprinzătoare și să rezolve îngrijorările reciproce privind securitatea prin metode politice”.
A doua rundă a avut loc chiar de Crăciun: domnul Putin a răspuns public cererilor Chinei, susținând că Moscova „este deschisă la discuții”. Dar a doua zi, ministrul rus de Externe, domnul Lavrov, a intervenit cu precizări: mai întâi capitularea necondiționată și lichidarea Statului ucrainean, iar abia după aceea discuții! Diplomația chineză a contra-atacat imediat: ambasadorul Fu Cong a acordat un interviu, arătând că încă din 26 februarie 2022 China s-a poziționat împotriva agresiunii, care-i provoacă daune economice și politice, precizând că presupusa ”cooperare nelimitată” ruso-chineză a fost ”mult supraevaluată”.
*** A doua repriză. A urmat o acalmie: Crăciunul rusesc, Anul Nou chinezesc. Apoi, mult lăudata ofensivă rusă de iarnă din Doneț s-a fâsâit, Kremlinul l-a retrogradat pe generalul Surovikin, a intrat în controverse cu patronul de mercenari Prigojin... Iar domnul Putin a luat decizia să deschidă un nou front, în sudul Ucrainei, destabilizând Republica Moldova.
Pentru aceasta, a folosit Belgradul ca placă turnantă – chiar dacă, în acest context, Serbia risca sancțiuni economice, care ar fi blocat inclusiv magistrala feroviară Atena – Budapesta, construită cu atâta cheltuială de China. Domnul Putin știa precis că lovește direct interesele chineze: încă din decembrie domnul Fu Cong, ambasadorul Chinei la Uniunea Europeană, se plângea că „avem în prezent această linie feroviară expres care transportă bunurile de export ale Chinei; din cauza crizei, unele rute sunt întrerupte”.
Și de această dată, diplomația chineză a contra-atacat: aflat la Conferința pentru Securitate de la Munchen, ambasadorul Wang Yi a declarat, spre surprinderea multora, că „acest război nu mai poate continua să facă ravagii”, drept care „Beijingul este pregătit să prezinte o propunere de pace pentru Ucraina”. După care diplomatul chinez s-a deplasat la Moscova, pentru a prezenta inițiativa și părții ruse - absentă de la reuniunea de la Munchen. Domnul Putin a profitat pentru a încerca să umilească China: nu s-a căzut de acord asupra unui comunicat de presă comun. Ba mai mult: Ministerul rus de Externe a susținut că partea chineză nu i-a comunica niciun fel de Plan de pace! Pur și simplu domnii Lavrov și Wang Yi au băut o cafea împreună și au discutat despre fotbal...
Replica chineză nu s-a lăsat așteptată: peste câteva zile Partidul Comunist Chinez (PCC) a publicat noua Concepție de politică externă, care începe astfel: „Egalitatea, suveranitatea și neamestecul în afacerile interne sunt principii de bază ale dreptului internațional și norme fundamentale care guvernează relațiile internaționale moderne”.
*** Atac pe ambele extreme. Kremlinul a dat imediat replica, intensificând presiunile asupra Republicii Belarus. Președintele Lukașenko, care încă de anul trecut a solicitat protecția Chinei, a reacționat recunoscând public că are cunoștință de o strategie de anexare la Rusia a țării sale, elaborată de Direcția pentru Cooperare Transfrontalieră, din cadrul Administrației Prezidențiale ruse. Asta apropo de „neamestecul în afacerile interne”. După care domnul Lukașenko a plecat la Beijing: dacă Republica Moldova s-a plasat, la Varșovia, sub protecția Occidentului, dânsul preferă protecția Orientului.
Președintele Putin a reacționat concentrându-și atacurile asupra Republicii Moldova, pe care o percepe ca mai vulnerabilă: a anulat decretul în vigoare din 2012 prin care se prevedea că soluționarea „problemei transnistrene“ va fi „bazată pe respectarea suveranității, integrității teritoriale și a statutului neutru al Republicii Moldova“.
China a răspuns imediat gestului Kremlinului: Ministerul de Externe de la Beijing a publicat Planul în 12 puncte pentru restabilirea păcii. Care începe astfel: „Suveranitatea, independența și integritatea teritorială a tuturor țărilor trebuie să fie susținute eficient”. Nu mai e vorba de neamestec, ci de integritate teritorială! În aceeași zi, Ministerul de Externe al Rusiei a anunțat că „orice atac în Transnistria va fi considerat un atac la Rusia“. Deci, Transnistria = Rusia. O declarație indirectă de anexare. Asta, apropo de „respectarea suveranității, integrității teritoriale” a tuturor statelor, cerută de China...
În mediile jurnalistice occidentale, faptul că diplomația chineză s-a poziționat în apărarea Republicii Moldova, care formal este protejata Uniunii Europene, a stârnit uimire. Acesta este contextul în care ambasadorul Fu Cong a dezvăluit că, încă din decembrie 2022, Uniunea Europeană acționează alături de China, „în legătură cu războiul din Ucraina”.
*** Noul Ev Mediu. Ca urmare a sancțiunilor, în ultimul an China a devenit principalul susținător al economiei ruse. Este o relație inegală: dacă pentru Moscova relațiile comerciale cu Beijingul sunt vitale, Rusia reprezintă numai 3% din totalul exporturilor chineze. La o primă vedere, e greu de înțeles de ce diplomația rusă escaladează disputa cu China, principalul sprijinitor al Regimului Putin: își taie craca de sub picioare.
În realitate, domnul Putin nu are încotro: esența neo-feudală a regimului său îl aduce pe un curs de coliziune cu Beijingul. China cere Rusiei să se comporte ca un Stat normal, conform „principiilor de bază ale dreptului internațional și normelor fundamentale care guvernează relațiile internaționale moderne”. Dar Rusia nu poate să se comporte ca un Stat normal fără să se dezmembreze. Așa cum explica zilele trecute domnul Dmitri Medvedev: războiul din Ucraina nu se poate termina decât prin victoria Rusiei. Orice alternativă – remiza sau înfrângerea – ar duce la dezintegrarea, ”sfâșierea” Rusiei.
Pentru a înțelege, trebuie să ne întoarcem puțin în istorie. Economia sovietică s-a bazat pe alocarea administrativă de resurse. Pentru a avea acces la fonduri, mână de lucru și materie primă, decidenții din economia sovietică au construit relații preferențiale cu liderii politici la nivel central, dar și local. Aceste grupări de interese au fost permanent în atenția Partidului Comunist și a KGB-ului – instituții pe care, până la urmă, grupările de interese politico-economice le-au infiltrat, provocând prăbușirea Uniunii Sovietice.
În anii 1990, eliberate de sub controlul Partidului Comunist și KGB-ului, aceste grupări, parțial mafiotizate, și-au împărțit economia, croindu-și moșii oligarhice. Disoluția totală a fost împiedicată de domnul Putin care, după ce a trimis la pușcărie pe câțiva dintre cei mai sfruntați oligarhi, a impus un nou Pact: sunteți stăpâni pe moșiile voastre, dar cu condiția să-mi recunoașteți suzeranitatea și, ca vasali credincioși, să mă susțineți politic, economic și financiar. Unii analiști numesc aceasta ”ordine mafiotă”, întemeiată pe ”taxă de protecție”. În realitate, atât Mafia, cât și Regimul Putin se inspiră din aceeași sursă: modul de structurare al societății medievale în perioada sa clasică.
Autoritatea suzeranului, domnul Putin, se întemeiază pe faptul că își protejează vasalii împotriva tulburărilor sociale (cum s-a întâmplat acum un an în Kazahstan, spre exemplu), dar și împotriva concurenței străine. Marile companii străine nu au avut niciodată dreptul să investească cum vor și unde vor: Regimul Putin le-a arătat clar ce și cât au dreptul să investească, fără a deranja grupările oligarhice autohtone, care stăpânesc petrolul și gazele, pădurile și minele. Acest Pact a părut atractiv și oligarhilor din statele succesoare – în special Belarus și Ucraina – care au intrat, și ei, în relații de vasalitate cu Kremlinul.
Protejați de suzeranul Putin, vasalii Kremlinului au făcut averi uriașe: vile în Italia, palate la Londra, conturi în Elveția și iahturi prin Dubai. Scena politică și resursele economice fiind confiscate de oligarhie, popoarele din aria ex-sovietică nu au avut posibilitatea să domolească pofta hrăpăreață a protejaților de Moscova și au trebuit să plătească pentru toate aceste extravaganțe. Până la urmă poporul s-a răsculat: Euromaidan. Iar vasalii ucraineni ai Moscovei au solicitat ajutor de la protectorul lor, suzeranul Putin.
Domnul Putin nu a putut să se prefacă că n-aude strigătul de panică al vasalilor săi ucraineni. Nu a putut, fiindcă Regimul Putin trăiește din taxele de protecție plătite de grupările oligarhice din statele CSI. Dacă vasalii își dau seama că Țarul nu poate ori nu vrea să-i protejeze, încetează plățile și Regimul Putin se prăbușește precum defuncta URSS. Până la urmă, a trebuit să trimită tancurile pentru a-și proteja vasalii ucraineni, în frunte cu oligarhul Medvedciuk, împotriva concurenței occidentale în politică și economie.
Războiul a mers prost și o serie de vasali au început să se întrebe dacă nu cumva plătesc degeaba taxă de protecție suzeranului Putin. Mulți dintre cei care s-au manifestat prea zgomotos în acest sens au zburat pe geam sau s-au înecat în piscină. Dar dacă domnul Putin iese înfrânt din acest război, va veni rândul său să-l ”împingă” curentul pe geam, făcând loc altui suzeran, mai capabil să protejeze interesele numeroșilor săi vasali. Președintele ucrainean, Zelenski, a sintetizat perfect situația într-un interviu recent, publicat în The Telegraph: „Va exista cu siguranță un moment în care fragilitatea regimului lui Putin va fi resimțită în Rusia. Atunci carnivorii vor mânca un carnivor... Vor găsi un motiv pentru a ucide un ucigaș. Oare va funcționa? Da. Când? Nu știu.”
*** Miracol în Kârgâzstan. Dacă la Kiev există o percepție clară asupra naturii Regimului Putin și situației sale actuale, putem fi siguri: China știe că Rusia nu poate să se comporte ca un stat normal fără să devină un stat normal! Adică fără dispariția ordinii neo-feudale patronate de domnul Putin. Dar atunci de ce insistă China?
Fiindcă, așa cum explica mai deunăzi ambasadorul Wang Yi, aflat la Moscova, „întotdeauna există oportunități într-o criză”. Ambasadorul chinez nu a intrat în detalii, așa că o facem noi, evocând un caz concret: Kîrgîzstan. Războiul din Ucraina a perturbat piețele mondiale de grâne și de resurse energetice, afectând cam toate statele lumii. Dar în primele 7 luni ale anului 2022, pentru care există date certe, Kîrgîzstanul, stat mic, sărac, fără ieșire la mare și lipsit de resurse naturale semnificative a înregistrat un adevărat miracol: creștere economică de 7,7%! Cum a fost posibil?
Explicația este simplă. În aceeași perioadă, comerțul exterior al Kîrgîstanului a crescut cu 41%, atingând nivelul de 11,8 miliarde dolari – ceea ce este enorm pentru un stat al cărui PIB e de numai 8,54 miliarde dolari. Exporturile Kîrgîstanului către Rusia au crescut cu 250%, de la 390 milioane $ la 1 miliard $. Ca să exporte atât de mult, industria kîrgîză ar fi trebuit să înregistreze o creștere de 17,8% în 7 luni – ceea ce este imposibil.
Iar dacă aruncăm o privire asupra datelor publicate de ONU, vom constata că în aceeași perioadă, exporturile chineze către Kîrgîzstan s-au triplat și au depășit 21 miliarde $! Pe cifre oficiale, Kîrgîzstanul importă masiv din China și reexportă cu țârâita către Rusia. Pe cifre oficiale, rămân în țară mărfuri care reprezintă 250% din PIB. Dar atunci de unde are Kîrgîzstanul banii pentru a plăti aceste importuri masive? Și mai e o întrebare: totalul comerțului exterior este, oficial, de 11,8 miliarde $, din care importurile din China reprezintă ... 21 de miliarde $? Cifrele oficiale nu se brodesc...
Începem să ne dumirim dacă aruncăm o privire pe datele din 2021: exporturile înregistrate de vama chineză totalizau 7,5 miliarde $, dar de cealaltă parte a frontierei, vama kîrgîză abia dacă a înregistrat intrări de mărfuri de 1,25 miliarde $. Concluzia: cel puțin 85% din importurile și exporturile Kîrgîzstanului intră din China și ies spre Rusia prin contrabandă. Temir Șabdanaliev, liderul Asociației Cărăușilor și Logisticienilor din Kîrgîzstan, recunoaște deschis situația într-un recent interviu difuzat de RFE: „Dacă mai-nainte bunurile erau trimise direct în Rusia, acum ele apar în scripte ca exporturi către Kîrgîzstan și Kazahstan. Dar imediat ce sunt descărcate, sunt trimise direct în Rusia.” Deci ambasadorul Wang Yi are dreptate: „întotdeauna există oportunități într-o criză”.
Iar Statele Unite își dau seama de situație: chiar în aceste momente, Secretarul de Stat Blinken se află în Kazahstan, unde se întâlnește cu liderii a cinci republici central-asiatice.
*** Numai victoria contează. Recent, mass media a difuzat imagini de la discursul domnului Putin, la un an de la începerea ”operațiunii speciale” în Ucraina: o bună parte din demnitarii prezenți dormeau. O asemenea lipsă de respect nu s-a înregistrat de pe vremea alcoolicului Elțîn, pe care nimeni nu-l mai lua în seamă în ultimele luni la Putere.
Și chiar credeți că grupările oligarhice, în principiu vasale domnului Putin, îi raportează amploarea reală a contrabandei pe care o derulează prin Kazahstan, Kîrgîstan și alte multe filiere? Chiar credeți că-i spun adevărul, ca să li se ceară procentul? Demult au încetat să-i spună adevărul suzeranului decăzut! Din când în când unul dintre vasali e prins cu ocaua mică și zboară pe geam – sau se îneacă în piscină. Dar e unul din o sută, restul continuă să se chivernisească fără jenă. Pe bună dreptate, secretarul Consiliului de Securitate Națională din Ucraina, Oleksi Danilov, declara recent: „prognozele și analizele noastre ajung la concluzia că fragmentarea Rusiei este un proces care a început deja.”
De aceea, Regimul Putin nu poate accepta decât victoria. O remiză sau o înfrângere ar accelera instantaneu procesul ”sfâșiere” a Rusiei fiindcă, așa cum declara recent fostul ministru de externe ceh Karel Schwarzenberg, „mari părți din Rusia vor căuta independența imediat ce vor putea”. De fapt, așa cum subliniază dr. Peter Rough, de la Hudson Institute, „Când în istorie s-au confruntat rușii cu o înfrângere cu adevărat majoră și țara lor a rămas intactă? Nu văd cum o înfrângere militară majoră i-ar putea permite lui Putin să rămână la putere, iar Federația Rusă să-și păstreze granițele de astăzi.”
Iar domnul Putin este conștient de traiectoria periculoasă pe care se află regimul său. Vorbind în 2011 în Caucazul de Nord, dânsul sublinia că, dacă cecenii înving Rusia și își proclamă independența, „atunci, în același moment, nici măcar într-o oră, ci într-o secundă, vor apărea alții care vor dori să facă același lucru cu alte entități teritoriale ale Rusiei”. Și chiar credeți că domnul Putin nu bănuiește amploarea rolului Chinei în procesul de emancipare din vasalitate, de autonomizare a grupărilor oligarhice din provinciile Federației? Bineînțeles că bănuiește, dar în afară de șicanele diplomatice, n-are ce-i face. Așa că, în viitorul previzibil, China va continua să folosească enorma sa putere economică pentru a modela Rusia, prinsă la ananghie, conform cu interesele și așteptările sale.