Evenimentul Zilei > Opinii > Invitatii EVZ > Va fi ori nu va fi veto?
VIDEO

Va fi ori nu va fi veto?

Repercusiunile politice și economice ample ale războiului din Ucraina determină R.P. Chineză să se implice mai activ în identificarea unei soluții negociate. Rusia răspunde acestor demersuri pretinzând capitularea necondiționată, ca premisă a oricăror negocieri. Situația creată afectează poziția internațională a Regimului Putin și deschide posibilitatea unei riposte diplomatice ucrainene la nivelul ONU.

Istoria planificată

Am luat contact cu modul chinezesc de a face politică pe la jumătatea anilor 1990. Eram pe atunci asistent al purtătorului de cuvânt al Guvernului și am participat la întâlnirea președintelui Chinei de la acea vreme, domnul Jiang Zemin, cu primul ministru Nicolae Văcăroiu.

Eram obișnuit cu funcționărașii bruxellezi care-și plimbau ifosele pe la noi, așa că întrevederea cu liderul chinez a fost o surpriză totală. Primele cuvinte ale oaspetelui au fost: „China este o țară săracă”. După care, pe scurt, ne-a descris perspectivele de dezvoltare a Chinei în următorii… 50 de ani.

Au trecut de atunci 25 de ani și tot ce s-a spus cu acel prilej s-a realizat întocmai, fix la momentul preconizat. Iar eu am început să îmi dau seama că politica Chinei este planificată atent, cu decenii înainte. Evident, această planificare se poate face doar în condițiile unui mediu internațional previzibil. De aceea, decizia imprevizibilă a Kremlinului de a ataca Ucraina ridică dificultăți Chinei, sub două aspecte. Așa cum arăta, recent, domnul Fu Cong, ambasadorul Chinei la Uniunea Europeană, pe de-o parte, din punct de vedere politic, „criza din Ucraina începe să devină o problemă pentru relațiile noastre bilaterale cu U.E.”. Pe de altă parte, din punct de vedere economic, „avem în prezent această linie feroviară expres care transportă bunurile de export ale Chinei; din cauza crizei, unele rute sunt întrerupte”.

Percepții înșelătoare

Cu câteva săptămâni înainte de invazia rusească în Ucraina, China și Rusia au semnat un acord bilateral în care figurează expresia  „cooperare nelimitată„. Aceasta, dar și faptul că invazia a început după încheierea Jocurilor Olimpice de la Pekin au creat impresia că oficialitățile chineze fuseseră informate despre apropiata agresiune, pe care ar fi aprobat-o tacit, deși deschidea posibilitatea unor prejudicii politice și economice semnificative pentru China.

De-abia acum, după zece luni, din interviul acordat de ambasadorul Fu Cong ziarului  South China Morning Post aflăm că încă din 26 februarie, președintele Chinei i-a telefonat lui Vladimir Putin și „a pledat ferm pentru căutarea unei soluții pașnice”. Pe cai mari la acea vreme, președintele rus a ignorat această solicitare, punând partea chineză într-o postură dificilă. Cum a remarcat ambasadorul Fu Cong, a apărut percepția că Pekinul se poziționează „în tabăra greșită„, deși „faptele arată că China nu oferă ajutor militar Rusiei„.

La acest lucru a contribuit și atitudinea conducerii chineze, care pentru a menaja relațiile cu Moscova, a reușit să ascundă modul în care agresiunea Rusiei e privită de membri influenți ai elitelor de la Pekin. Spre exemplu, în luna mai 2022, ambasadorul Gao Yusheng, veteran al diplomației chineze, specializat pe Rusia și Asia Centrală, a declarat la un seminar online al Academiei Chineze de Științe Sociale că Rusia nu a acceptat niciodată cu adevărat suveranitatea și independența fostelor state sovietice, iar aceasta constituie „cea mai mare amenințare la adresa păcii, securității și stabilității în Eurasia (…)

Direcția centrală și primordială a politicii externe a regimului Putin este de a considera fosta Uniune Sovietică o sferă exclusivă de influență și de a restaura imperiul prin mecanisme de integrare în diverse sfere dominate de Rusia”. Afirmațiile ambasadorului Gao Yusheng au fost inițial publicate pe situl de știri chinez Phoenix News, dar apoi, în scurt timp, au fost șterse de pe site.

Relații întortocheate

La începutul verii, după pierderi enorme de echipament militar prin Ucraina, Rusia a început să exercite presiuni și amenințări asupra Kazahstanului, republică central-asiatică care dispune de o industrie militară dezvoltată și de stocuri semnificative de armament din perioada sovietică.

Planul era simplu: așa cum în al doilea război mondial Hitler se servise de baza industrială a concernului Skoda și de vasta industrie de armament cehă pentru a pregăti subjugarea Franței, Vladimir Putin intenționa să se folosească de baza industrială kazahă și mai ales de stocurile de blindate ale Kazahstanului pentru a-și reface dispozitivul militar în Ucraina.

Conducerea kazahă nu a acceptat, fiindcă ar fi intrat sub sancțiuni internaționale, pierzând rolul de poartă a Chinei spre Europa. Pentru a marca atitudinea sa, președintele kazah, Kassim-Jomart Tokaev, nu a ezitat să refuze public, la Televiziunea Rusă, să recunoască ”independența” provinciilor separatiste Doneț și Luhansk. Mai mult, președintele kazah i-a telefonat președintelui Consiliului European, Charles Michel, și l-a asigurat că „este pregătit să folosească potențialul de hidrocarburi al Kazahstanului pentru a stabiliza piețele mondiale și europene”.

Prinzând de veste, Regimul Putin a intensificat presiunile asupra autorităților kazahe, amenințând inclusiv cu ocuparea și anexarea nordului respectivului Stat. La acel moment a intervenit China, fiindcă Kazahstanul e o piesă importantă a proiectului One BeltOne Road. Concret, în septembrie, înaintea reuniunii de la Samarkand, domnul Xi Jinping s-a oprit la Astana și, alături de președintele kazah, și-a reafirmat sprijinul pentru ”suveranitatea și integritatea teritorială” a Kazahstanului. După care, a doua zi, a refuzat să ia masa cu Putin: în medii diplomatice se comentează că i-a reproșat că ”l-a înșelat”, făcându-l să semneze un acord de „cooperare nelimitată„, dar ascunzându-i că se pregătea de invadarea militară a unei terțe țări.

Iar câteva zile mai târziu, anexarea ilegală a patru provincii ucrainene a intrat în discuția Consiliului de Securitate al ONU, care a condamnat faptele Rusiei – fiindcă China nu și-a exercitat dreptul de veto, mărginindu-se să se abțină, spre marea dezamăgire a Kremlinului.

Răspunzând rezoluțiilor ONU, domnul Putin a început să formuleze amenințări cu utilizarea armelor nucleare – ceea ce a determinat un nou avertisment al Chinei. Cu prilejul vizitei la Pekin a cancelarul german Olaf Scholz, în conferința de presă comună, China și Germania l-au avertizat explicit pe președintele rus să nu recurgă la arme nucleare. Regimul Putin a contraatacat, exercitând noi presiuni asupra Kazahstanului. Ambasadorul rus la Astana, domnul  Borodavkin, a acordat la 7 decembrie un interviu la TV ”Sputnik”, canal mediatic oficial al  Kremlinului, prilej cu care a afirmat că „dacă se va ivi nevoia, Rusia va lansa o operațiune militară specială de de-nazificare a Kazahstanului.”

Un emisar nepotrivit

Pentru a reface relațiile, zilele trecute președintele rus l-a trimis la Pekin pe Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, cu un mesaj din partea sa. Nu era chiar cel mai potrivit emisar: prof. Medvedev este cunoscut pentru amenințările deosebit de dure, inclusiv cu trimitere la armele nucleare, pe care le publică permanent la adresa ”Occidentului colectiv”. Președintele chinez Xi Jinping l-a anunțat pe Medvedev că își dorește „promovarea activă a discuțiilor și a păci: China speră ca părțile implicate să rămână raționale și reținute, să conducă discuții cuprinzătoare și să rezolve îngrijorările reciproce privind securitatea prin metode politice”, conform unei declarații prezentate de postul China Central TV, citat de Bloomberg.

Duminică, 25 decembrie, domnul Putin a răspuns, public, cererilor Chinei, susținând că Moscova „este deschisă la discuții” și a acuzat Kievul și susținătorii săi occidentali pentru neînceperea negocierilor. Dar, precum am mai spus, de ceva vreme Regimul Putin funcționează defazat: a doua zi, ministrul de Externe, domnul Lavrov, l-a pus la punct pe președinte.

Mai întâi capitularea necondiționată și lichidarea Statului ucrainean, iar abia după aceea discuții: „Propunerile noastre de demilitarizare și denazificare a teritoriilor controlate de regim, de eliminare a amenințărilor la adresa securității Rusiei care emană de acolo, și chestiunea noilor noastre teritorii sunt bine cunoscute de inamic. Ideea este simplă: îndepliniți-le, pentru binele vostru. În caz contrar, problema va fi decisă de armata rusă”. Altfel spus, diplomația rusă a sfidat fățiș propunerea chineză care tocmai fusese acceptată de președintele Putin.

Acesta este contextul în care domnul Fu Cong, ambasadorul Chinei la Uniunea Europeană, a acordat un interviu, arătând că încă din 26 februarie China s-a poziționat împotriva agresiunii, care-i provoacă daune economice și politice, precizând că presupusa ”cooperare nelimitată” ruso-chineză a fost ”mult supraevaluată”.

Un moment prost ales

Această nouă sfidare a Kremlinului la adresa Chinei survine într-un moment foarte nepotrivit pentru Regimul Putin. Imediat după vizita președintelui Zelenski la Washington, Ministerului de Externe de la Kiev a inițiat o amplă ofensivă diplomatică împotriva Rusiei, la Națiunile Unite. Pe scurt, Rusia este acuzată că ar fi preluat locul Uniunii Sovietice, de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, ocolind procedurile definite de Carta ONU.

În decembrie 1991, cererea Federației Ruse de a prelua calitatea URSS de membru al ONU trebuia să fie examinată de către Consiliul de Securitate și supusă aprobării Adunării Generale, în conformitate cu articolul 4 din Carta ONU. Acest lucru nu s-a întâmplat: Federația Rusă nu a parcurs niciodată procedura legală pentru a fi admisă ca membru, și-a impus statutul de membru al Organizației printr-o decizie unilaterală. Iar statele membre ONU au fost private de dreptul lor statutar de a se exprima prin vot, în Adunarea Generală, cu privire la intenția Rusiei de a fi admisă ca membru.

Prin urmare, diplomația ucraineană cere în momentul de față Consiliului de Securitate să constate că, de 31 de ani încoace, Rusia uzurpă, ocupă în mod ilegal locul URSS la ONU și în Consiliul de Securitate al ONU. În consecință, Ucraina face apel la statele membre să priveze Rusia de statutul de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU și să o excludă din ONU.

Pentru domnul Putin, o eventuală excludere din ONU ar fi o înfrângere mai gravă decât cele de la Kiev, Harkov și Herson la un loc: ar putea provoca căderea regimului. Iar admiterea cererii ucrainene depinde, de fapt, de votul Chinei, membru permanent al Consiliului de Securitate. Diplomația rusă nu putea alege un moment mai prost pentru a sfida propunerile Chinei…

O nouă pârghie

În noua situație, creată de contestarea legitimității prezenței Rusiei în Consiliul de Securitate al ONU, China dispune deci de un nou și puternic atu, prin care poate să constrângă Regimul Putin la o încetare a focului și la demararea de negocieri. La 19 decembrie, Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, a încurajat China să uzeze de acest atu. De ca și cum ar fi știut dinainte ce răspuns va primi prof. Medvedev la Pekin: „Republica Populară Chineză are o influență foarte puternică asupra Rusiei, nu numai ca urmare a parteneriatului pe care cele două țări l-au adâncit în ultimii ani, dar și ca urmare a legăturilor lor economice, politice și de securitate. Noi și restul lumii sperăm să vedem că Republica Populară Chineză folosește acest ascendent într-un sens constructiv. Au mai fost prilejuri în care am văzut că Republica Populară Chineză își folosește în acest fel influența și salutăm o asemenea inițiativă.”

În ce mă privește, încă din luna aprilie scriam: „Domnul Xi Jinping știe bine că nu poți să te menții la conducerea Chinei favorizând aventurismul unui mic grup de la Kremlin, în detrimentul securității poporului chinez. De aceea, China va alege să devină parte a soluției, iar nu a problemei.” Acum a venit momentul. Iar în urma înțelegerii americano – chineze de la Bali, pentru ”gestionarea responsabilă a evoluțiilor internaționale”, Chinei tocmai i-au fost puse la dispoziție, de către Ucraina și SUA, noi instrumente puternice de ”convingere”. Să vedem cum se va folosi de ele!