O singură regină a viespilor asiatice a declanșat invazia speciei în Europa. Cum a afectat ecosistemul

O singură regină a viespilor asiatice a declanșat invazia speciei în Europa. Cum a afectat ecosistemul

O singură regină a viespilor asiatice (Vespa velutina) a provocat „invazia” speciei în Europa începând din 2004. Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință de la University College Cork, infestarea rapidă a fost rezultatul unei singure viespi sosite din China în Franța în 2004.

Cercetarea analizează genele roiului, care își extinde habitatul cu peste 80 de kilometri pe an pe continentul european. Zoologul Eileen Dillane de la University College Cork și echipa sa au analizat trei gene de la prima sosire înregistrată a viespilor asiatice în Irlanda în aprilie 2021 și le-au comparat cu secvențe de la viespi găsite în Europa continentală. Toate genele erau gene mitocondriale, care sunt transmise pe linie feminină.

Rezultatele, publicate în Journal of Hymenoptera, au indicat că linia maternă a viespilor găsite în Dublin este aceeași cu cea observată în întreaga Europă.

„Rezultatele noastre, împreună cu cele ale altor grupuri, sugerează că întreaga populație de V. velutina din Europa, care acum ar putea număra multe milioane de indivizi, descinde dintr-o singură regină împerecheată care a sosit din China în urmă cu 15-20 de ani”, descrie el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Viespi agresive față de alte specii

Viespile asiatice se hrănesc cu albine. În Asia, țara lor natală, aceste prăzi se apără făcând o minge uriașă între ele, sufocând viespea până la moarte. În Europa, însă, albinelor le lipsește acest contraatac, ceea ce le face ținte ușoare pentru invadatori.

În prezent, principala preocupare este legată de serviciile de polenizare.

În ceea ce privește oamenii, înțepătura acestei viespi provoacă doar reacții alergice și nu duce la moarte, spre deosebire de speciile indigene.

O specie de albine extrem de rară a fost găsită în Australia

O specie de albine despre care se credea că a dispărut de mai bine de un secol a fost redescoperită de un cercetător local din Australia.

Aceste aceste albine foarte rare „mascate”, cunoscute sub denumirea ştiinţifică Pharohylaeus lactiferus, sunt originare din Australia şi alcătuiesc singura specie din genul Pharohylaeus. Sunt asemănătoare ca mărime cu albinele melifere europene (Apis mellifera).

Doar şase exemplare de albine Pharohylaeus lactiferus au fost identificate în Australia, iar ultimul dintre ele a fost raportat în anul 1923.