O asemenea declarație nici Paul Verlaine nu i-ar fi făcut lui Arthur Rimbaud. Asta pentru cine cunoaște ce a fost cu cei doi!
Dar să vedem declarația:
„Vă dau un exemplu. M-am îndrăgostit la un moment dat de cel care a fost ministrul Sănătății în guvernul tehnocrat (adică de Vlad Voiculescu). Mi se părea că e angelic și l-am băgat în edificiul meu afectiv. Indiferent că el știe sau nu. E un om minunat!”
În ce l-a băgat? În edificiul lui afectiv. Cu sau fără steag în culorile curcubeului, dom` Gabi?
Anul trecut, la fel: nici nu începuse bine pandemia că același Gabriel Liiceanu îi punea pile lui Vlad Voiculescu.
„Îi propun așadar, cu modestie cetățenească celui care va fi fiind prim-ministru să înceapă această nouă pagină de istorie prin care competența ar urma să triumfe asupra vanităților, aranjamentelor și hărțuielilor de partid înființând o comisie anti-coronavirus condusă de Vlad Voiculescu.
Să i se lase în grijă să gestioneze așa cum a dovedit că se pricepe calamitatea care a venit peste noi. Această comisie cu atribuții clare și puteri peste măsură ar urma să fie creată de el, cu oamenii lui. Fiind dependentă numai de prim-ministru și sprijinită direct de cabinetul lui.”
Marea șansă a României este că nu i s-au acordat puteri discreționare lui Vlad Voiculescu, în privința combaterii acestei pandemii, a acestei calamități venite peste noi. Mai ales una cu „atribuțiuni clare și puteri peste măsură”, cum visa Gabriel Liiceanu.
Cărtărescu, la fel, că doar el n-o fi mai fraier decât Liiceanu. Supralicita și el și anticipa, tot pe la începuturile pandemiei- martie, anul trecut, când cerea direct „Vlad Voiculescu, la Sănătate”, adăugând patetic, că la penibilități se pricepe: „cât mai este timp!”
Timpul a demonstrat cu totul și cu totul altceva. Timpul a demonstrat că Vlad Voiculescu a fost, este și va rămâne, probabil, o nulitate!
