Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a anunțat, marți, că o substanță de tip Noviciok a fost descoperită în organismul opozantului rus.
Laboratoare specializate din Germania, Franța și Suedia au stabilit deja că Alexei Navalnîi (în vârstă de 44 de ani), a fost victima otrăvirii cu un agent neurotixic de tip Noviciok.
Moscova a negat orice acuzație legată de o tentativă de asasinare a disidentului Alexei Navalnîi.
Rușii au afirmat că, în conformitate cu regulile OIAC, orice stoc de Noviciok, o substanță letală dezvoltată de militari în perioada URSS, a fost lichidat.
Acum însă OIAC a confirmat că probele de sânge și urină ale lui Nvalnîi conțineau un „inhibitor al colinesterazei”, similar cu două substanțe chimice asemănătoare Noviciok-ului, interzise de organizație în 2019.
Directorul OIAC, Fernando Arias, a declarat că aceste rezultate sunt „un subiect de mare îngrijorare”.
Germania a solicitat în mod oficial „asistență tehnică” de la OIAC, pe care statele membre au dreptul să o facă atunci când consideră că a existat un incident care implică arme chimice.
Fernando Arias a spus că este „important acum” ca statele membre ale OIAC „să respecte normele la care au decis să adere cu peste 25 de ani în urmă”, când au semnat Convenția Organizația Națiunilor Unite privind armele chimice.
La 20 august, în timp ce se afla în avion, lui Alexei Navalnîi i s-a făcut rău și a fost transportat inițial într-un spital din Siberia, înainte de a fi transferat, în urma unor tratative inclusiv diplomatice, la Berlin.
Noviciok este denumirea unui grup deosebit de periculos de agenți neurotoxici folosiți deja în 2018 pentru a-i otrăvi pe fostul spion Serghei Skripal și pe fiica sa, Iulia, la Salisbury (Anglia).
Kremlinul a negat orice responsabilitate iar otrăvirea lui Skripal a declanșat o criză diplomatică majoră.
La șase săptămâni după otrăvirea sa, opozantul Alexei Navalnîi îl acuză direct pe liderul de la Kremlin de responsabilitate și vrea să se întoarcă în Rusia. O perspectivă care stârnește nervozitate la Moscova.
Otrăvirea disidentului rus Alexei Navalnîi va fi luată iar în discuție de cei 27, la summit-ul european din 15-16 octombrie, fiind de așteptat o declarație comună pe această temă.