Academia Americană de Film a decis să extindă numărul de filme care urmează a fi nominalizate la premiul OSCAR în anul 2021 la categoria de „cel mai bun lungmetraj internațional”.
OSCAR. Academia Americană de Film a decis să extindă la 15 numărul filmelor care vor putea intra în bătălia pentru premiul cel mare.
AMPAS va vota printr-o procedură secretă, care va definitiva o listă scurtă de 15 filme provenind din ţări diferite. În anii precedenţi aceeaşi listă putea să includă cel mult 10 producţii cinematografice.
Pandemia de COVID-19 a generat numeroase provocări, atât în ceea ce priveşte vizionarea filmelor, cât şi în privinţa procedurilor de votare.
În 2021, procesul va trebui să se desfăşoare într-un format virtual, care ridică o serie de îngrijorări legate de securitatea procedurii. Consiliul de administraţie al AMPAS a aprobat aceste modificări în timpul unei şedinţe recente.
Lista pentru OSCAR 2021 suferă câteva modificări
Din 2008, votul pentru secţiunea de lungmetraj internaţional din cadrul AMPAS se realiza la Los Angeles. Reprezentanţii companiei PricewaterhouseCoopers dezvăluiau titlurile filmelor care au primit cele mai multe voturi. Totul în cadrul unei întruniri cu uşile închise a Comitetului Executiv pentru lungmetraj internaţional.
Noul regulament adoptat în ianuarie 2021 a eliminat rezervele, iar primele 15 filme care primesc cele mai multe voturi vor alcătui lista scurtă. Aceasta va fi anunţată pe 9 februarie.
Spre deosebire de celelalte categorii de la Oscar, categoria „Cel mai bun lungmetraj internaţional”străin nu are o ramură distinctă.
Numărul filmelor candidate este mare în acest an, iar printre ele se află propunerile Danemarcei (Another Round), Franţei (Two of Us) şi Mexicului (I'm No Longer Here).
România are o propunere pentru nominalizare la premiul Oscar
Propunerea României pentru o nominalizare la premiul Oscar la categoria cel mai bun lungmetraj este documentarul Colectiv. Documentarul a fost regizat de Alexander Nanau. Scrie Agerpres.
Au fost înregistrate un număr record de propuneri, acestea ajungând la impresionanta cifră 93 pentru secțiunea în discuție.
Nominalizările la premiile Oscar din acest an urmează să fie anunțate pe data de 15 martie, iar cea de-a 83-a gală a decernării premiilor va avea loc în 25 aprilie 2021., anunţă variety.