Nimic nu părea să-l poată opri pe Orban din drum, iar ocuparea fotoliului disputat trecea drept o chestiune de la sine înțeleasă. Să ne amintim, era la puțin timp de la fuziunea din- tre PDL și PNL din vara lui 2014, o manoperă a serviciilor care a însemnat practic acapararea liberalismului românesc, cu tot cu siglă, de către pediștii desprinși cândva din sufletul lui Ion Iliescu și din trupul FSN-ului său.

Erau ultimele zile în care Ludovic Orban mai putea să apară drept unul dintre ultimii câțiva liberali adevărați, unul dintre ultimii mohicani ai legendarei trupe liberale a anilor 90. Ni-l mai amintim pe Orban, cel de până atunci, ne mai amintim declarațiile și luările sale de poziție, care apărau toate, fără excepție, principiile statului democratic, ale separației puterilor în stat, ale justiției independente, ale statului suveran și ale respectării cu orice preț a drepturilor și libertăților cetățenești.

Este suficient doar un exemplu, poziția pe care a avut-o în anul 2013, atunci când Victor Ponta a propus-o pe Laura Codruta Kovesi la șefia DNA: „Este o trădare față de interesul public!”.

Așadar, la începutul lui 2016, Ludovic Orban mai era încă un om liber, stăpân pe el, pe gândirea și pe opiniile lui, era un liberal de frunte și un politician de succes, un lider capabil să tragă strânsura pedistă după el, spre respectarea valorilor liberalismului. Urma să devină primar al Capitalei și, cine știe, nimic nu-l împiedica să urce și mai sus.

Toate, motive serioase în ochii Sistemului, ai Statului Paralel, pentru a-l lega la gard sau chiar a-l elimina, dacă legat la gard continua să mârâie. Drept pentru care, într-un timp record, lui Orban i s-a găsit lanțul pentru gardul de care spuneam. El s-a numit Tiberiu Urdăreanu.

În data de 11 aprilie 2016, la mai puțin de două luni de la anunțarea candidaturii, DNA a pus în mișcare acțiunea penală și a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de „inculpatul Orban Ludovic”, pentru săvârșirea infracțiunii de „folosire a influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite”.

Potrivit DNA, brațul înarmat al Statului Paralel, Orban a devenit inculpat pentru că ar fi cerut 50.000 de euro de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu. Ceea ce nu știa Ludovic Orban, atunci când îi cerea lui Urdăreanu bani pentru campania electorală, este că în timp ce afaceristul îi promitea că-l servește, îl și înregistra cu un reportofon.

După care, l-a și denunțat, la solicitarea DNA, care i-a propus afaceristului un târg jegos: ușurarea situației din propriul său dosar, în schimbul livrării lui Orban. În baza denunțului și înregistrărilor depuse de Urdăreanu la DNA, destinul de om și politician liber al lui Ludovic Orban a luat sfârșit.

S-a retras din cursa pentru Capitală și imediat și-a mutat discursul și opiniile la celălalt capăt al diametrului. A devenit de nerecunoscut. A început să se arate de acord cu practicile de tip poliție politică și să facă apologia Justiției în care victimele trebuie să-și dovedească ele nevinovăția și să lupte împotriva denunțurilor, mărturiilor și probelor false, într-un cuvânt să fie un cu totul alt om decât îl știau cunoscuții.

Frica? Da, cu siguranță! Știu mai bine decât mulți ce este aceea groază insuflată de cei care îți pot răpi libertatea, chiar și viața, dacă așa au ei chef. Puțini rezistă, iar cei care cedează călăilor sunt fără discuție victime. Este de vină cel înspăimântat, sau cel care terorizează?

Este doar o întrebare retorică. Să ne răspundem fiecare, după pietrele pe care le avem la îndemână, pentru a le arunca primii în victimele care nu au rezistat călăilor. Pentru că a fost convingător în schimbarea macazului, într-un final, Ludovic Orban a fost achitat.

Nu are rost să mă pronunț asupra probelor în baza cărora a fost judecat și achitat, pentru că nu ele contează în procesele politice care poartă ștampila DNA. Mai întâi, în 31 ianuarie 2017, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au achitat pe Ludovic Orban, cu o decizie majoritară: doi judecători au înclinat către achitare în timp ce al treilea s-a pronunțat pentru condamnarea la un an de închisoare cu suspendare.

Pentru că decizia nu era definitivă și pentru că Statul Paralel a considerat că nu este încă timpul ca lui Ludovic Orban să i se redea libertatea, decizia de achitare a fost contestată de procurorii anticorupție, cu apel.

În fine, „Completul de 5 judecători” de la ÎCCJ a respins recursul DNA și, astfel, în 5 martie 2018, Ludovic Orban a fost achitat definitiv. „Foarte bine, și-a demonstrat nevinovăția”, ar exclama de pe platoul mare al cazărmii deontologii care cred că Dreptul este o broșurică după care la Hollywood se fac filme polițiste, cu gagicuțe și metrosexuali mișto în roluri de avocați și procurori și cu actori de culoare ursuzi dar înțelepți, în cele de judecători.

Da, foarte bine, am exclamat și eu, nici eu nu-i doream pripon lui Ludovic Orban, nu demult îmi era chiar simpatic, iar cândva îl credeam, atunci când îmi mărturisea că va spune tot ceea ce este de spus, după ce va scăpa din capcana șantajului în care DNA îi amenința libertatea.

Așadar, a fost achitat definitiv de „Completul de 5 judecători”. Adică, de un complet care, potrivit deciziei CCR din 7 noiembrie 2018, a fost constituit și a funcționat ilegal. În baza acestei decizii, hotărârile definitive pronunțate de completele de cinci judecători ale ÎCCJ, din 2014 încoace, au devenit nule absolut și revizuibile la cerere.

În consecință, hotărârea prin care ÎCCJ a respins recursul DNA a devenit nulă și revizuibilă. CCR a deschis astfel DNA calea contestației în anulare – mutarea care ar fi putut duce la condamnarea lui Ludovic Orban – așa cum a și procedat de altfel în dosarele care-i vizau pe Elena Udrea, Dan Șova, Constantin Niță și alții.

Ei bine, în cazul lui Ludovic Orban, DNA nu a încercat să obțină condamnarea, deși avea la dispoziție decizia CCR. De ce nu a făcut-o? Răspunsul este unul simplu! Nu a făcut-o, pentru că în continuare pârghiile Justiției sunt acționate după regulile de tip poliție politică.

Riscul ca Ludovic Orban să fi fost condamnat de un complet necontrolat a fost apreciat de sforarii Sistemului a fi mult prea mare. Orice eventuală pedeapsă, chiar și una cu suspendare, l-ar fi evacuat pe Ludovic Orban din arena politică. Pentru Statul Paralel s-ar fi născut complicații prea mari pe care nu și le-ar fi permis tocmai acum, în debutul a doi ani electorali!

Peste toate, însă, faptul că a scăpat din ghearele Poliției Politice, i-ar putea permite lui Ludovic Orban, mai ales după campania electorală, să se desprindă de postura de om înfricoșat și să redevină ceea ce a fost până acum trei ani, politicianul de rasă liberală pur-sânge.

Va avea puterea asta? O întrebare la care doar Ludovic Orban va putea răspunde. De acest răspuns pe care îl va da, vor depinde multe, inclusiv modul în care Istoria îl va reține.