Orban, acuzații grave la adresa Guvernului. „Au făcut numai și numai nenorociri”
- Andrei Ilinca
- 21 octombrie 2019, 14:30
Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat luni că PSD a deblocat concursurile pentru posturile vacante din instituțiile statului, acuzând social-democrații că, în acest fel, și-au „fixat clientela politică introdusă pe ușa din dos”.
„PNL este singurul partid care a prezentat candidat de prim-ministru și în mod hotărât a arătat disponibilitatea de a-și asuma răspunderea guvernării. România are nevoie de un Guvern legitim, de un Guvern investit de Parlamentul României. Am demarat discuțiile cu partenerii noștri, alături de care am reușit o victorie extrem de importantă și anume trimiterea acasă a PSD.
Am încredere că toți partenerii care au fost alături de noi în dărâmarea Guvernului Dăncilă, gândesc la fel ca noi. Guvernul Dăncilă, eșuat, demis prin moțiune de cenzură, care nu mai are nicio legitimitate să exercite puterea în România, trebuie alungat cât mai repede de la Palatul Victoria și de la butoanele ministerelor și Autorităților guvernamentale.
Nu există decât o singură soluție pentru atingerea acestui obiectiv: această soluție este investirea Guvernului pe care îl vom prezenta Parlamentului, alături de programul de guvernare.
De la moțiunea de cenzură până astăzi, rămășițele Guvernului Dăncilă au făcut numai și numai nenorociri. Au declanșat concursuri pe toate posturile vacante de execuție și de conducere din toate instituțiile statului, din toate instituțiile guvernamentale pentru a-și fixa pe post clientela politică introdusă pe ușa din dos. Oameni care nu au altă calitate decât aceea de a avea carnet de partid la PSD. Au angajat cheltuieli publice fără să aibă resurse financiare. Au alocat bani în mod discriminatoriu, atât din fondul de rezervă al Guvernului cât și din sumele suplimentare cuprinse în rectificarea bugetară către autorități locale, fără să rezolve problemele reale ale comunităților locale.”, a declarat Ludovic Orban.