Orașul istoric care a fost mutat piatră cu piatră. Cum au fost salvate templele de la Abu Simbel din calea lacului Nasser

Sursa foto: Egipto Esclusivo

Puține episoade din istoria modernă reușesc să concentreze, în același timp, ambiție politică, risc tehnic, cooperare internațională și o relație profund tensionată cu trecutul. Salvarea templelor de la Abu Simbel, în sudul Egiptului, este unul dintre aceste cazuri rare. Nu a fost o restaurare clasică. Nu a fost o reconstrucție simbolică. A fost o mutare fizică, bucată cu bucată, a unor monumente vechi de peste trei milenii, pentru a nu fi înghițite de apele lacului de acumulare creat de marele baraj de la Aswan.

Operațiunea a fost descrisă ulterior drept una dintre cele mai mari intervenții de „mutare a istoriei” realizate vreodată. Nu doar pentru dimensiunea templelor, ci pentru faptul că lumea modernă a decis, pentru prima dată la o asemenea scară, că trecutul merită salvat chiar și atunci când prezentul îl împinge spre dispariție.

Construirea barajului de la Aswan a pus istoria față în față cu dezvoltarea

În anii ’50 și ’60, Egiptul a intrat într-o etapă de transformare accelerată. Proiectul Marelui Baraj de la Aswan era gândit ca un simbol al modernizării, al independenței economice și al controlului asupra fluviului Nil. Barajul urma să aducă energie electrică, irigații stabile și protecție împotriva inundațiilor.

Prețul era însă uriaș. Odată cu umplerea viitorului Lacul Nasser, sute de kilometri de vale urmau să fie acoperiți de apă. În această zonă se aflau zeci de situri arheologice nubiene, printre care și complexul monumental de la Abu Simbel, construit în secolul al XIII-lea î.Hr., în timpul domniei lui Ramses al II-lea.

Templele nu erau simple ruine. Fațadele lor sculptate direct în stâncă, cu statui colosale, erau integrate organic în munte. Dacă apa ar fi ajuns la ele, eroziunea și scufundarea ar fi fost ireversibile.

Abu Simbel nu putea fi salvat prin metode clasice

Problema Abu Simbel era una tehnică extremă. Templele nu erau structuri independente, ridicate din blocuri ușor de demontat. Ele fuseseră săpate direct într-un versant de gresie. Mutarea lor presupunea, practic, tăierea muntelui în bucăți transportabile și reasamblarea lui într-un alt loc.

La început, au fost analizate soluții considerate astăzi aproape science-fiction. S-a discutat despre construirea unui baraj de protecție în jurul templelor. S-a propus chiar ideea unui dom de sticlă sub apă, care să permită vizitarea monumentelor scufundate. Toate au fost abandonate. Costurile, riscurile și incertitudinile erau prea mari.

Singura soluție realistă a devenit mutarea completă a complexului pe un platou situat la aproximativ 65 de metri mai sus și la peste 200 de metri distanță de amplasamentul original.

O operațiune internațională fără precedent, coordonată de UNESCO

În 1960, UNESCO a lansat un apel internațional pentru salvarea monumentelor Nubiei. A fost pentru prima dată când patrimoniul unei țări a fost tratat explicit ca patrimoniu al întregii umanități, nu doar ca o problemă națională.

Peste 50 de state au contribuit financiar sau tehnic. Ingineri, arheologi și constructori din mai multe țări au fost implicați într-un proiect care, la acel moment, nu avea precedent ca amploare și complexitate.

Lucrările propriu-zise la Abu Simbel au început în 1964. Planul a fost radical. Templele au fost tăiate în blocuri uriașe, cu greutăți cuprinse între 20 și 30 de tone. În total, au fost realizate peste 1.000 de secțiuni numerotate, cartografiate și documentate în detaliu.

Tăierea templului a însemnat o chirurgie monumentală a istoriei

Fiecare tăietură a fost calculată pentru a nu afecta sculpturile și reliefurile. Fisurile naturale din stâncă au fost folosite acolo unde a fost posibil, pentru a masca liniile de separare. Procesul a fost lent și extrem de riscant. O eroare majoră ar fi putut distruge iremediabil un relief vechi de 3.000 de ani.

După tăiere, blocurile au fost transportate pe platforme speciale către noul amplasament. Acolo, un munte artificial a fost construit din beton și structură metalică, peste care templele au fost reasamblate exact în forma originală. Din exterior, noua locație reproduce aspectul inițial al stâncii, dar în interior se află o infrastructură modernă, menită să susțină greutatea colosală.

Un detaliu esențial a fost păstrarea orientării astronomice. Marele templu de la Abu Simbel este celebru pentru fenomenul prin care, de două ori pe an, razele soarelui pătrund până în sanctuar și luminează statuile zeilor și ale lui Ramses al II-lea. Inginerii au reușit să mențină acest efect, cu o abatere de doar câteva minute față de calendarul original.

Costuri uriașe și un pariu pe care nimeni nu-l mai făcuse

Operațiunea a durat aproximativ patru ani și a costat, la valoarea vremii, echivalentul a peste 40 de milioane de dolari. În termeni actuali, suma ar fi de câteva sute de milioane. Pentru anii ’60, a fost un efort financiar și logistic uriaș, asumat într-o perioadă de tensiuni geopolitice și economice.

Proiectul s-a desfășurat sub presiunea timpului. Nivelul apei din lacul Nasser creștea constant, iar calendarul umplerii barajului nu putea fi amânat la nesfârșit. Salvarea Abu Simbel a fost o cursă contra apei, în care fiecare lună pierdută putea însemna eșecul.

Mutarea templelor a schimbat definitiv modul în care lumea privește patrimoniul

Succesul operațiunii a avut efecte mult dincolo de Egipt. Campania de salvare a monumentelor nubiene a stat la baza dezvoltării conceptului modern de patrimoniu mondial. Câțiva ani mai târziu, UNESCO avea să lanseze oficial Lista Patrimoniului Mondial, iar Abu Simbel a devenit unul dintre exemplele-cheie invocate pentru necesitatea protejării siturilor istorice la nivel global.