Orașul în care apa menajeră este marfă de lux. Prețul este mai scump decât al benzinei

Orașul în care apa menajeră este marfă de lux. Prețul este mai scump decât al benzinei

Locuitorii orașului Turda, din județul Cluj, plătesc una dintre cele mai scumpe ape menajere din țară, în condițiile în care zona este în apropiere de mai multe bazine hidrografice, iar extragerea apei nu ar trebui să fie o problemă.

Factura pentru un metru cub de apă menajeră depășește, la Turda, prețul unui litru de benzină. Informația apare pe pagina de internet a Companiei de Apă Arieș, furnizorul de utilități al orașului. Conform datelor oficiale, prețul unui metru cub de apă rece menajeră este de 5,94 lei. Iar la acest preț, localnicii trebuie să plătească și TVA.

„E o bătaie de joc la adresa cetăţeanului de rând şi nu există legi care să ne apere, legea e pentru ei. Ei, cei de la compania de apă, pot pune orice preţ vor şi nimeni nu îi pune să se justifice. Prin toată ţara curg râuri cu debit important, mai avem Dunărea şi mai avem şi o mulţime de lacuri cu apă dulce, dar apa e atât de scumpă la noi, mai scumpă ca în alte ţări care nu au atâta apă.  Ba mai plătim şi apa de ploaie care ajunge în canalizare, suntem fraierii fraierilor”, susțin locuitorii orațului Turda, iritați de facturile foarte mari pe care le plătesc pentru apă, conform adevarul.ro.

Astfel, un metru cub de apă la Turda costă mai scump decât un litru de benzină la pompe. Mai mult, locuitorii orașului sunt obligați să plătească un preț similar și pentru apa de canalizare.

Astfel, la Turda și la Câmpia Turzii, se plătește 5,31 de lei pe metru cub şi pentru apa din canalizare-epurare. În acest caz este vorba despre apa de ploaie care este preluată de sistemul local de canalizare și care este plătită de cetățeni.

La Cluj și Timișoara apa este mai ieftină

Și la Vaslui, prețul apei este foarte mare. Aici localnicii plătesc 5,8 lei pentru un metru cub de apă menajeră. Iar la Galați, oraș aflat pe malul Dunării, prețul este, de asemenea, foarte ridicat, 5,46 lei pe metrul cub.

Pe de altă parte, dacă în Turda un metru cub de apă menajeră costă 6 lei, la Timişoara acesta ajunge la doar 3,80 lei, iar la Cluj, la numai 30 de kilometri de Turda, preţul e de 4,09 lei.

Există diferențe mari între veniturile clujenilor, aflați pe locul 2 în țară, după București, la acest capitol și cele ale localnicilor din Turda. Veniturile populaţiei sunt cu mult mai mici decât în cele două mari oraşe. Diferenţa de preţ este dată de politica de prețuri și eficiența companiilor de furnizare.

 

Ne puteți urmări și pe Google News