Apa celor 15 izvoare din Pașcani conține nitrați și nitriți care pun în pericol sănătatea omului, iar în dreptul acestora au fost afișate și anunțuri de avertizare. Pășcănenii o preferă însă celei de la robinet, pentru că este mai gustoasă și e gratis, scrie newspascani.ro.
Substanțele toxice s-au acumulat în timp, de la îngrășaminte chimice, gunoaie, mai ales cele de la animale, depozitate necontrolat peste tot. Și WC-urile săpate în pământ, la mică adâncime sau în apropierea fântânilor au făcut ca substanțele organice să infesteze rețelele de apă. De vină pentru această situație sunt și nepăsarea autorităților, lipsa rețelelor de canalizare, dar și a campaniilor de informare. Un plan de acțiune în acest sens a fost aprobat recent de Consiliul Local.
Anunțul „APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT” apere la următoarele fântâni și izvoare: – de pe strada Avram Iancu – Casa Parohială, Magazin, Școala Blagești, Cămin Cultural; captarea de apa de pe strada Razoare; de pe strada 1 Decembrie – Politie, zona Marzasca, e-ON gaz, bloc b14, fosta Tăbăcărie iar de pe strada Dragoș Vodă captarea de apa, Peco. Probleme sunt si la Școala Găstești – fântâna din fata scolii, dar și la cea din incinta scolii.