Vlad Zaha, specialist în politica drogurilor, spune că o astfel de măsură ar face ca numărul dependenților de droguri mai nocive să scadă. El este cel care vrea să-i lase fără job pe traficanții de droguri.
Argumentele țin de experiența căpătată în Occident, dar și de rezultatele extraordinare obținute la Universitatea din Manchester. Ca urmare a performanțelor orădeanului care a absolvit CN Emanuil Gojdu în 2017 a fost instituit "the Vlad Zaha prize". E un premiu destinat șefilor de promoție.
A absolvit Universitatea din Manchester în 2021 cu cea mai mare notă și cea mai bună performanță din istoria Facultății de Criminologie. “ Am acumulat 12 premii «RG Lawson» pentru excelență academică în 12 module, am publicat academic, iar premiul care va fi acordat anual viitorilor studenți care termină primii din grupa lor (șefi de promoție) îmi va purta numele – «The Vlad Zaha prize», ca o recunoaștere a rezultatelor fără precedent pe care am reușit să le ating”, explică tânărul.
“O ultradatorie a statului să reglementeze strict canabisul”
În România, Vlad Zaha a lucrat alături de 5 parlamentari români la proiecte legislative în domeniul politicii drogurilor, activând în continuare pentru dezvoltarea legilor în funcție de fundamente științifice. Și-ar dori ca Legea nr. 143/2000 să fie modificată.
Și un prim pas ar fui ca deținătorii de droguri într-o anumită cantitate, pentru consum propriu, să nu fie pedepsiți.
Lucrează ca și criminolog în cadrul Universității din Manchester și e specializat în politica drogurilor și criminologie publică intervenționistă. El cunoaște tot ceea ce ține de droguri, piețe negre, piețe legale, consumatori, instituții de control, agenții. „Ceea ce studiez eu este cum trebuie un stat să controloze drogurile. Singura modalitate responsabilă de control a drogurilor este o legalizare strictă “, spune Vlad Zaha.
Într-o periodă în care consumul și traficul de droguri sunt la cele mai ridicate cote din istorie și continuă să crească rapid, Vlad Zaha vrea să revină în țară ca să acopere “prăpastia aceasta dintre știință – fiindcă știm deja că prohibiția drogurilor nu funcționează – și discurs public și politic, deoarece ceea ce se întâmplă la noi în țară este contrar studiilor din ultimii 20 de ani”. În ciuda interzicerii drogurilor, însemnând arestări, dosare penale, spargeri de uși, dar și campanii de informare și prevenție,drogurile sunt tot mai disponibile, dar și mai periculoase.
În opinia lui Vlad Zaha, prohibiția totală nu face decât ca piața neagră să fie controlată în totalitate de crima organizată. “Reglementare nu înseamnă că drogurile trebuie să fie disponibile peste tot, înseamnă că oamenii care le consumă – iar în România vorbim de milioane de consumatori – trebuie să aibă posibilități sigure de a le procura. Consumatorul trebuie să fie ajutat el ca individ, iar statul român trebuie să ia măsuri pentru ca crima organizată să scadă în intensitate”, spune specialistul.
Maniera în care politicienii români consideră că pot lupta cu crima organizată de pe piața drogurilor e depăsită în opinia masterandului de la Oxford. El consideră că această luptă nu se câștigă “niciodată, prin interceptări, arestări și spargeri de uși – iar asta e păreea unanimă a experților în crimă organizată – un stat nu se poate lupta cu crima organizată, fiindcă de fiecare dată va apărea altcineva care va umple golul lăsat în piață.
Nu e ca în filme, că ai un Al Capone și îl arestezi, iar toată lumea merge fericită acasă. Singura modalitate prin care un stat poate să câștige lupta cu crima organizată este asigurarea calității produsului. Instituțiile care oferă drogurile trebuie să ofere garanții că ceea ce consumi este ceea ce cumperi. Este o ultradatorie a statului să reglementeze strict canabisul, să aibă grijă de consumator”, e abordarea specialistului. Iar acest lucru ar impiedica probabil moartea atâtor tineri care au pierit și în acest an la festivaluri, de exemplu.
“La festivaluri să existe corturi de testare a drogurilor, care sunt o invenție absolut necesară. Vom putea vorbi despre o scădere a consumului de etnobotanice – canabisul săracului, numai după ce canabisul va fi cel puțin dezincriminat”, e verdictul lui Vlad Zaha.
Specialistul crede că în România că există o frică pentru dezincriminarea canabisului, pentru că, de exemplu, “ai putea să mergi pe stradă și să vezi, ca în cazul alcoolului – un drog legal, un banner care face reclamă la canabis. Dacă sunt interzise, răul e la fel de mare ca și cum ar fi legale, iar statul nu s-ar implica deloc în vânzarea lor, în crearea de instituții de control, de reabilitare și detoxifiere.
În România, se pare ori că avem o piață ilegală controlată în totalitate de crima organizată, care aduce drogurile, le produce și le vinde, ori că există o piață liberă, lăsată în pace de stat să evolueze oricum vrea, fără nicio reglementare, pentru că sunt miliarde, zeci de miliarde de lei în acea industrie. Rolul unui stat puternic ar fi să creeze mecanisme clare, să prevadă de unde poți să cumperi droguri, unde poți să le promovezi”, consideră Vlad Zaha.