ORA PĂMÂNTULUI, evenimentul care STINGE LUMINILE: 42 de orașe vor PARTICIPA la evenimentul GLOBAL
- Matei Năstase
- 19 martie 2016, 13:24
42 de orașe din România vor participa, sâmbătă, 19 martie, la evenimentul global 'Ora Pământului', când în intervalul ora 20,30 - 21,30 vor fi organizate evenimente dedicate, ce vor culmina cu stingerea simbolică a luminilor de către instituții publice, companii, centre culturale, organizații și chiar cetățeni obișnuiți.
NEAMȚ
Potrivit Agerpres, municipiul Piatra Neamț va participa, și în acest an, la 'Ora Pământului', eveniment dedicat mediului înconjurător prin stingerea luminilor timp de o oră în sute de orașe din întreaga lume.
Partenerii Primăriei Piatra Neamț sunt membrii Asociației 'Sens Civic' care au lansat un apel tuturor locuitorilor de a se alătura acestui demers.
Întreaga manifestare se va derula, sâmbătă, între orele 20.30 — 21.30, la Turnul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
"Prin stingerea, pentru un interval de o oră, a luminilor interioare și exterioare și deconectarea echipamentelor electronice care nu sunt esențiale, evenimentul își propune să atragă atenția asupra necesității unei conduite responsabile în exploatarea resurselor naturale. Conștientizarea realității că aceste resurse nu sunt infinite, atrage după sine acceptarea și adoptarea unei schimbări profunde în privința modului nostru de a relaționa cu mediul. Respectarea și protejarea mediului înconjurător trebuie să devină valori asumate de fiecare dintre noi", a declarat, printr-un comunicat de presă remis AGERPRES, Mircea Albu, coordonatorul proiectului 'Ora Pământului', din cadrul Asociației 'Sens Civic'.
Participanții sunt invitați să aducă lanterne, lumânări sau obiecte luminoase pentru a întregi atmosfera. Organizatorii au anunțat că au pregătit și surprize pentru cei care se vor alătura acestei manifestări.
SIBIU
Piața Mare din centrul istoric al Sibiului va fi în beznă sâmbătă, între orele 20,30 și 21,30, în semn de adeziune la inițiativa World Wide Fund for Nature, 'Ora Pământului', a anunțat Primăria orașului.
La aceeași oră se vor stinge luminile și în clădirile Muzeului Național Brukenthal.
În municipiul Mediaș, cetățenii sunt invitați să se plimbe pe biciclete ca să promoveze transportul care nu poluează.
VASLUI
Observatorul Astronomic al Muzeului 'Vasile Pârvan' din Bârlad va organiza o sesiune de observații astronomice în stradă, în zona parcului 'Victor Ion Popa', pentru a marca 'Ora Pământului', sărbătorită anul acesta, pe 19 martie.
"Ora Pământului se organizează pentru a se trage un semnal de alarmă asupra faptului că planeta noastră este în pericol. Ne dorim ca și generațiile viitoare să se bucure, ca și noi, de resurse, de un aer mai curat și desigur, un cer cu stele. O să avem ocazia să privim Luna prin telescop, planeta Jupiter, dar și alte obiecte cerești vizibile în perioada aceasta", a declarat muzeograful Ciprian Vîntdevară.
Activitatea se va desfășura între orele 20,00 și 21,30, cu condiția ca cerul să fie senin. Primăria Municipiului Bârlad va susține această manifestare și va opri timp de o oră iluminatul public din centrul orașului.
BRAȘOV
'Ora Pământului', cea mai mare mișcare de voluntariat pentru protejarea mediului, este marcată, în acest an, la Castelul Bran, în data de 19 martie, prin oprirea iluminatului, în intervalul 20,30 — 21,30, se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES de administrația castelului.
Ajunsă la o opta ediție, 'Ora Pământului' a angrenat deja peste 7.000 de orașe, din peste 160 de țări din întreaga lume.
Organizatorii, World Wide Fund for Nature (WWF), cheamă, potrivit comunicatului citat, cât mai mulți oameni să se alăture inițiativei.
"Anul acesta mesajul și îndemnul nostru pentru comunitatea Earth Hour din România este, în continuare, 'Dăruiește naturii din energia ta'. Îi invităm pe români să stingă luminile în case și să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, familia, vecinii, colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber. La nivel de orașe, provocăm autoritățile și asociațiile locale să organizeze, pe parcursul lunii martie, acțiuni de mediu care să culmineze, pe 19 martie, cu o tură de biciclete, pe un traseu prestabilit, unde să se adune toți cetățenii preocupați de poluare și de aglomerarea din orașe este îndemnul organizatorilor", se arată în comunicatul menționat.
GORJ
Primăria Municipiului Târgu-Jiu va marca și anul acesta 'Ora Pământului', iar sâmbătă, între orele 20,30 și 21,30 vor fi stinse toate luminile din Parcul Central și Parcul Coloana Infinitului, dar și la sediul primăriei, pentru a responsabiliza populația cu privire la problemele climaterice existente în acest moment în lume.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu, Lavinia Petrița, sloganul sub care se desfășoară cea de-a VIII-a ediție a evenimentului este 'Dăruiește naturii energia ta!'.
"Municipiului Târgu Jiu se alătură celor peste 7.000 de orașe din 160 de țări, pentru a arăta că protejarea naturii constituie o prioritate. De-a lungul celor șapte ediții de până acum, peste 40 de orașe din România au participat în mod activ la Ora Pământului și sute de mii de români au stins luminile pentru o oră. Cu această ocazie, Liga Studenților din cadrul Universității 'Constantin Brâncuși' va lansa lampioane în parcul de la Coloana Infinitului, pentru a marca evenimentul", a menționat Lavinia Petrița.
HUNEDOARA
Locuitorii municipiului Deva sunt invitați să marcheze 'Ora Pământului' printr-o plimbare cu bicicleta prin oraș, la finalul turului toți participanții urmând să lanseze lampioane, a informat, vineri, Primăria Deva.
"Vă îndemnăm să fiți alături de noi în campania 'Ora Pământului 2016', să stingeți lumina timp de oră în locuințe, să ieșiti împreună cu familia, cu prietenii, cu colegii la o plimbare simbolică prin oraș ori la o alergare nocturnă', se arată într-un comunicat al Primăriei Deva, remis AGERPRES.
Turul cu bicicleta va începe sâmbătă la ora 18,00 și va urma un traseu ce include principalele bulevarde din municipiu și pistele special dedicate.
Apoi, între orele 20,30 și 21,30 iluminatul ambiental din oraș va fi stins pe centrul vechi și la sediile Primăriei Deva, Consiliului Județean și Prefecturii Hunedoara, la muzeul și la casa de cultură din oraș.
MUREȘ
Singura cetate medievală locuită din Europa, Cetatea Sighișoara, construită în secolul al XII-lea, va fi cuprinsă de întuneric, sâmbătă, între orele 20,30 — 21,30, când vor fi stinse toate luminile, pentru marcarea 'Orei Pământului', a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul municipiului, Ionel Gavrilă.
"Pe 19 martie, între orele 20,30 și 21,30, iluminatul public în Cetatea Medievală va fi stins, inclusiv iluminatul arhitectural, și vom recomanda populației să se alăture acestei acțiuni, pentru a dovedi că suntem responsabili față de mediul înconjurător. Pentru pregătirea acțiunii 'Ora Pământului' au avut loc o serie de activități de informare în școli, iar angajați ai primăriei se vor deplasa la locuințele cetățenilor din Cetate pentru a le recomanda să fie solidari cu acest eveniment mondial", a spus Ionel Gavrilă.
Alături de Cetatea Medievală a Sighișoarei, la acțiunea 'Ora Pământului' vor participa și toate unitățile de jandarmi din județul Mureș, prin stingerea luminilor și oprirea aparaturii electronice în sediile acestora, excepție făcând doar sistemul comunicațional și dispeceratul unităților.
ALBA
Iluminatul public în interiorul Cetății Alba Carolina va fi oprit sâmbătă seara, pentru marcarea 'Orei Pământului', urmând să fie lansate, tot în interiorul fortificației, și două sute de lampioane, cu scopul de a sensibiliza opinia publică cu privire la ideea principală a evenimentului.
Astfel, între orele 20,30 și 21,30, se va opri iluminatul public în interiorul Cetății Alba Carolina și cel arhitectural pentru clădirile aflate în subordinea Primăriei Alba Iulia.
Tinerii liberali din Alba Iulia vor marca și ei 'Ora Pământului', prin lansarea a două sute de lampioane.
Și în municipiul Aiud, la inițiativa Primăriei, vor fi stinse luminile, atât pe străzile din oraș, cât și la instituțiile subordonate Consiliului Local. Tot sâmbătă, aici vor fi organizate, de către Asociația Aiud Sport, un maraton și un semimaraton în cadrul unui eveniment ajuns la cea de-a doua ediție și care urmărește strângerea de fonduri pentru copii bolnavi de cancer și persoane aflate în scaun cu rotile.
Ambele competiții se desfășoară pe drumuri publice, drumuri forestiere sau poteci turistice marcate, care vor fi semnalizate corespunzător de către organizatori. Startul și sosirea vor fi în centrul municipiului Aiud.
PRAHOVA
Iluminatul public în centrul Ploieștiului va fi oprit sâmbătă, timp de o oră, în intervalul 20,30 — 21,30, municipalitatea dorind astfel să atragă atenția asupra problemelor grave cauzate de schimbările climatice cu care se confruntă planeta noastră.
Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Ploiești, autoritățile doresc, în același timp, ca cetățenii să conștientizeze importanța demersurilor făcute în sprijinul mediului înconjurător.
Astfel, municipalitatea face apel la cetățeni să susțină 'Ora Pământului' în data de 19 martie și să oprească consumul de energie din locuințe între orele 20,30 și 21,30, devenind astfel voluntari în cadrul campaniei 'Ora Pământului'.
De asemenea, ploieștenii sunt invitați sâmbătă să alerge, să se plimbe cu bicicleta sau să facă o plimbare simbolică prin oraș împreună cu prietenii, vecinii, familia sau colegii.
În 2013, Ploieștiul a luptat pentru a deveni Capitala 'Earth Hour', clasându-se pe locul al treilea în cadrul competiției.
HARGHITA
Municipiul Miercurea Ciuc se alătură și în acest an campaniei 'Ora Pământului', iar sâmbătă, timp de o oră, iluminatul public stradal va fi întrerupt.
Potrivit Biroului de presă al Primăriei Miercurea Ciuc, municipalitatea aderă la acțiunea localităților din România care se simt responsabile de soarta mediului înconjurător.
"Municipiul aderă în acest fel din nou la acțiunea localităților din România, care se simt responsabile față de soarta mediului înconjurător și acționează, în acest sens, prin renunțarea la iluminatul public timp de o oră. Comparativ cu problemele de mediu care au o amploare mondială, această mică schimbare în conduita noastră de viață pare un pas mărunt, dar adăugându-se la celelalte acțiuni mondiale și locale pentru contracararea fenomenului de seră, reprezintă contribuția noastră sinceră la rezolvările problemelor cu bătaie lungă", se precizează într-un comunicat remis AGERPRES de Biroul de Presă al Primăriei.
Locuitorii orașului sunt îndemnați să stingă lumina, să deconecteze aparatura electrică și în propriile locuințe, iar prin acest gest să participe la campania de salvare a mediului înconjurător.
În ultimii ani, a devenit o tradiție ca municipiul Miercurea Ciuc să se alăture campaniei 'Ora Pământului' și să stingă lumina timp de o oră, în ultima sâmbătă a lunii martie.
Campania Ora Pământului este considerată cel mai mare eveniment de mediu și dorește să atragă atenția asupra efectelor încălzirii globale și schimbărilor climatice.
BISTRIȚA-NĂSĂUD
Bicicleta este laitmotivul manifestărilor organizate sâmbătă, cu ocazia Orei Pământului, în municipiul Bistrița, aceasta fiind prezentă atât în programul propus de către primărie, cât și pe afișul evenimentului.
Pentru al cincilea an consecutiv, bistrițenii sunt chemați sâmbătă seara, între orele 20,30 — 21,30, să participe la o serie de acțiuni cu caracter ecologist, pe durata celor 60 minute, atât iluminatul public, cât și cel al unor instituții publice va fi stins. Locuitorii orașului sunt încurajați, astfel, ca la rândul lor să stingă lumina, pentru a contribui la salvarea resurselor planetei.
Începând cu ora 20,30, în centrul istoric al orașului, cercetașii bistrițeni vor amplasa lampioane în zona pietonală, iar elevii claselor primare care frecventează programul de educație ecologică "Școala verde" vor pedala trei eco-biciclete, ce vor genera energia electrică necesară pentru led-urile obstacolelor de trial-bike.
Pe durata orei cât iluminatul stradal nu va funcționa, va fi organizat și un tur ciclist — "Pedalăm pentru Pământ". Participanții vor porni din Piața Centrală și vor parcurge mai multe zone din oraș, inclusiv două dintre cele mai circulate bulevarde.
Cei care vor rămâne în zona centrală vor avea parte, de la ora 21,00, de un spectacol de acrobații pe bicicletă și lumini, susținut de Levente Ianoși, considerat unul dintre cei mai buni bikeri din România.
CLUJ
Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca și Spirit Flames, organizează sâmbătă, 19 martie, de la ora 20,30, în Piața Unirii, un eveniment de celebrare a 'Orei Pământului', prin care se urmărește conștientizarea populației în legătură cu efectele folosirii în exces a curentului electric.
"Evenimentul este creat de către o organizație nonguvernamentală, înființată și condusă de către tineri. Ea se ghidează după sloganul 'Open your mind, improve our world' și are drept scop promovarea și încurajarea valorilor și activităților ONU în rândul tinerilor români, al societății românești și al comunității internaționale, prin intermediul activităților desfășurate. 'Ora Pământului' este o sărbătoare globală anuală în care oamenii sting lumina și opresc aparatele electrocasnice neesențiale timp de o oră, pentru a arăta că le pasă și că vor să protejeze viitorul planetei", se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES de către Primăria Cluj-Napoca.
Promotorul acestei mișcări este World Wide Fund for Nature Australia, o organizație nonguvernamentală pentru conservarea naturii și restaurarea ecologică a mediului natural.
Pentru sărbătorirea Orei Pământului 2016, Asociația Tineretul ONU din România, Filiala Cluj, a pregătit mai multe activități de informare și conștientizare a efectelor negative pe care le are folosirea în exces a curentului electric asupra planetei noastre.
Iluminatul public va fi întrerupt pentru zona în care se va desfășura evenimentul, timp în care Spirit Flames vor oferi o reprezentație de jonglerie cu focul.
Organizatorii mai anunță că cei care vor dori să se alăture campaniei vor lua parte la o activitate captivantă care nu necesită utilizarea curentului electric.
MEHEDINȚI
Structurile teritoriale din Mehedinți ale Jandarmeriei Române se alătură acțiunii internaționale 'Ora Pământului', a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), Claudia Mendea.
Potrivit sursei citate, sâmbătă 19 martie, între orele 20,30 — 21,30, toate efectivele de lucrători aflate la posturi în imobilele în care își desfășoară activitatea, vor întrerupe rețelele de iluminat și vor scoate de sub tensiune aparatura electronică.
"Excepție va face doar sistemul comunicațional și dispeceratul unităților pentru a nu afecta capacitatea operațională și misiunile desfășurate pentru păstrarea liniștii publice și a siguranței cetățeanului", a precizat Mendea.
Reprezentanta IJJ Mehedinți a mai arătat că jandarmii vor determina și administrațiile agenților economici unde asigură paza să ia măsuri ca, în intervalul de timp menționat, să dispună deconectarea de la sistemul național de distribuție a energiei electrice a oricăror surse de iluminat sau consumatoare de curent electric.
ALBA
Jandarmii din Alba participă pentru al șaselea an consecutiv la campania 'Ora Pământului', a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi, locotenent colonel Cosmin Jurcoveț.
Comanda IJJ Alba a adresat un apel tuturor angajaților de a participa sâmbătă seara la 'Ora Pământului', în semn de susținere a eforturilor împotriva poluării și a încălzirii globale.
În acest sens, între orele 20,30 — 21,30, jandarmii din Alba se vor alătura inițiatorilor și participanților la această campanie ecologică, prin stingerea luminilor neesențiale — exterioare și interioare — și deconectarea aparatelor aflate în 'stand by', atât la sediul central din Alba Iulia, cât și la subunitățile dislocate în Sebeș, Aiud și Câmpeni.
Această inițiativă va fi aplicată și la nivelul locuințelor proprii ale personalului, Jandarmeria Alba implicându-se astfel nu doar la nivel instituțional, ci și la nivelul familiilor membrilor instituției, a menționat Cosmin Jurcoveț.