„Opriți Amazon, înainte de a fi prea târziu !”  HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

„Opriți Amazon, înainte de a fi prea târziu !”  HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

HOROSCOP     17   noiembrie    2020

 

BERBEC   Aspecte favorabile unde îţi desfăşori activitatea. De asemenea o zi plăcută, ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor personale. Găseşti nota potrivită chiar şi cu potenţialii ostili! Simţi un oarecare grad de exaltare din cauza ameninţării vremii şi a vremurilor şi trebuie să dai curs impulsului, să te aperi, să iei măsuri. Este normal pentru un semn de foc! Lasă orice decizie pentru sfârşitul săptămânii.

TAUR   Domeniul emoţional este bine aspectat. Cu mai mult realism şi mai puţine proiecte poţi să te simţi confortabil. O veste din presă te interesează, dar nu exagera impactul asupra vieţii tale. O veste bună poate fi urmată de una şi mai buna, fără să fie din acelaşi domeniu. O a treia veste, in a doua parte a intervalului, iţi  face mare plăcere. Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie, ale anturajului apropiat. Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

GEMENI   Astăzi nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.  Continuă cu tenacitate şi voinţă pe drumul ales de tine! Ştiai sau nu, „mâine este o nouă zi” aşa că vezi care probleme sunt urgente, care sunt importante, care pot produce pierderi de bani etc. Şi lasă pe mâine, adică chiar pe săptămâna viitoare ceea ce poţi lăsa. Amânarea este o artă. Trebuie să foloseşti mai eficient timpul şi să termini treburile începute.

RAC   Este o perioadă bună pentru mici îmbunătăţiri în casă. Poţi face şi mici schimbări de program dar fără implicări majore. Ai semne că poţi primi ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Relatiile cu persoanele nascute in semne de aer si foc sunt azi armonioase, dar nu sunt  prea grozave cu cei nascuti in semne de apa si pamant. Cu jumătate din zodiac favorabil poți vedea un film bun sau la un spectacol, mai pe seară, sigur, pe net. Nu fi leneş, timpul trece şi distracţiile sunt din ce în ce mai rare şi obositoare.

LEU    La serviciu ceva se încurcă, aşa că eşti în situaţia de a purta conversaţii interesante cu colegii, cu şeful, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. Adică, nu prea ştii cum s-o dregi! Este o perioadă de acumulări când îţi poţi pregăti un viitor succes. Fă în aşa fel ca să nu rămâi în urmă şi să nu depinzi de alţii, aşa rezultatele muncii tale pot fi evidenţiate şi evaluate corect. Activitatea laborioasă înseamnă un mare consum de energie. Nu te obosi mai mult decât trebuie, nu intra la uzură!

FECIOARA  Eşti în postura plăcută nativilor să analizeze detalii, să taie firul în patru. Ziua este favorabilă pentru activităţile tale obişnuite. În general lumea uită, aminteşte de interesele tale! Mănâncă corect, mai puţin dar mai des, împarte tradiţionalele trei mese în cinci-şase, oferă-ţi pauze, mai ales pentru ochi şi nu ezita să stai în aer liber, curat, la sfârşitul programului. Ceva se întâmplă şi în familie, sunt semne. Nu-ţi face griji totul o să fie bine, ca în celebrele filme americane vechi cu „happy end”.