Oprah recunoaște că a fost „surprinsă” de faptul că Meghan Markle a mers până acolo cu acuzații de rasism împotriva familiei regale în timpul interviului bombă, și spune că singurul obiectiv al ducilor de Sussex a fost să „spună povestea lor adevărată”.
Oprah a recunoscut pentru prima dată că a fost deosebit de „surprinsă” când Meghan a dezvăluit că existau îngrijorări la Palat cu privire la „cât de întunecată” ar putea fi pielea lui Archie când se va naște.
Oprah a reflectat asupra interviului, care a continuat să domine știrile de când a fost difuzat pe 7 martie, în timpul lansării canalului Nancy O'Dell de pe talkshoplive, unde își promova cartea „What Happened To You? Conversații despre traume, rezistență și vindecare”, şi spune: „Habar n-aveam că va avea un asemenea impact și încă îl are. M-am pregătit mult pentru acest interviu”, a spus ea.
Oprah nu s-a așteptat ca interviul ei să aibă un asemenea impact la nivel mondial
Când a fost întrebată dacă a fost „surprinsă” de faptul că Harry și Meghan au fost atât de deschiși și de apropiați în interviu, Oprah a recunoscut că a fost. În special, a spus ea, a fost șocată când Meghan a declarase că membrii familiei regale au purtat „conversații cu Harry despre cât de întunecată ar fi pielea lui Archie atunci când se va naște”.
În acel moment al dezvăluirii, faţa lui Oprah a căzut și s-a oprit o clipă înainte de a spune: „Ce?” - o reacție care a devenit de atunci meme pe social media.
Oprah: „Ori de câte ori fac interviuri, cu oricine, am o conversație cu ei înainte”
„Nu i-am văzut personal pe Harry și Meghan, dar le-am scris și le-am spun că totul este foarte importantă pentru mine, spuneţi-mi care este intenția voastră, astfel încât să ne putem plia pe obiectivul nostru. Și intenția noastră comună a fost adevărul. Au vrut să-și poată spune povestea în așa fel încât să li se permită să fie cât mai sinceri posibil.
Ea a continuat: „Motivul pentru care a fost un interviu atât de puternic - în primul rând știu să pun întrebări și tu Nancy știi cum să ne pui întrebări, știm cu toții să ne facem treaba - dar ce o face ca totul să fie cu un aşa impact puternic este atunci când ai pe cineva care este dispus să fie la fel de deschis, de vulnerabil, de adevărat, așa cum au fost ei”, a continuat ea. „Așadar, nu-mi acord credit pentru asta, îmi acord credit pentru faptul că am pus întrebările, dar motivul pentru care interviul a fost atât de interesant a fost pentru că au răspuns așa cum au făcut-o”.
Nimeni nu știa cât de multe va dezvălui cuplul regal înainte de difuzarea interviului, de asta a avut un impact bombă
„A fost cu adevărat important pentru mine că ceea ce s-a spus a fost publicat şi toată lumea a putut să vadă cum au decurs lucrurile...”, a spus Oprah. „Așa că îmi amintesc când am terminat interviul, acel interviu a durat 3 ore și 20 de minute, și m-am ridicat și am spus echipei mele: știm cu toții ce s-a spus aici și cât de important este să ai încrederea oamenii care tocmai au împărtășit aşa ceva... așadar, sper că nu veți ieși în lume să spuneți ce s-a întâmplat aici. Și nimeni nu a făcut-o. Și astfel, pe măsură ce lansam clipuri pentru CBS, le lansam în așa fel încât tot ceea ce selectam să nu poată fi exploatat înainte. Deci, mult timp, efort și energie a fost din partea mea”.
Dintre bombele lansate în timpul interviului, acuzația lui Meghan și Harry că un membru al familiei sale și-a exprimat „îngrijorarea” față de culoarea pielii lui Archie a fost cu siguranță cea mai șocantă.
„La vremea aceea, era incomod. Am fost un pic șocat” , a spus Harry, care a refuzat să împărtășească mai multe detalii despre conversație sau cu cine a avut-o la palat cu cineva dintre membrii familiei sale, scrie Daily Mail.