Mai multe persoane suspectate că ar face parte dintr-o rețea de traficanți de droguri au fost vizitate, miercuri, de DIICOT. Multe materiale compromițătoare au fost descoperite.
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Sibiu, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu, au descins, miercuri, la mai multe adrese și au efectuat 38 de percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc, în județele Sibiu, Cluj, Alba și Brăila.
„În prezent, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate efectuează 38 de percheziții domiciliare în județele Sibiu, Cluj, Alba și Brăila, într-un dosar penal privind comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Au fost descoperite și ridicate mai multe arme, în urma perchezițiilor
Din cercetări a reieșit că, de la începutul anului 2020 și până în prezent, o grupare de criminalitate organizată ar fi acționat în județele Sibiu, Cluj, Alba și Brăila, iar membrii acesteia ar fi desfășurat, în mod coordonat, activități de procurare, transport, deținere și comercializare către consumatori a unor droguri de risc (cannabis), sau substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate până în prezent, au fost descoperite și ridicate mai multe arme, o cultură indoor cu 19 plante de cannabis, plicuri cu substanță pulverulentă, cântare electronice de precizie, 35.000 de euro și alte bunuri.
În cursul acestei zile, vor fi puse în aplicare 31 de mandate de aducere”, au anunțat reprezentanții Poliției Române într-un comunicat.
Infracțiuni ce vizează constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc
„Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și efectuare de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Activitățile beneficiază de sprijinul colegilor specializați în combaterea criminalității organizate din Alba-Iulia, Hunedoara, Cluj-Napoca, Brăila, Râmnicu-Vâlcea și Brașov, precum și al jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu și structurilor teritoriale ale S.A.S., sub coordonarea S.I.A.S..
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, s-a mai precizat în anuțul făcut de oamenii legii.