viata Ion Iliescu. În ciuda faptului că a fost în atenția opiniei publice câteva zeci de ani, înainte, dar mai ales după 1989, biografia fostului președinte al României are încă numeroase semne de întrebare. Evenimentul Istoric descifrează aspectele mai puțin cunoscute din viața lui Ion Iliescu.

Cum s-a ajuns în această situație? În primul rând, dosarul său de cadre din Arhiva Națională a dispărut. Poveste dispariției dosarului de cadre a lui Ion Iliescu din arhivă o puteți citi aici Biografia scrisă de Ion Iliescu nu este una care să dezvăluie, ci mai mult acoperă. Unul din episoade este cel legat de “exilarea” sa din înalta funcție de Secretar al Comitetului Central al PCR.

Iată cum își amintește Ion  Iliescu:

“În 1971, cu ocazia unei vizite oficiale în Asia, nu m-am putut împiedica de a-i spune  unui Nicolae Ceauşescu entuziasmat de ceea ce văzuse în Coreea de Nord că acest  regim totalitar şi dezumanizant transformase oamenii în roboţi care nu mai gândeau  sau care, cel puţin, nu-şi permiteau să spună ce gândesc. La întoarcere, mi-am permis,  iarăşi, într-o „şedinţă de lucru“ privind activitatea ideologică, să nu fiu de aceeaşi părere cu el, vorbind despre răspunderile colective pentru orientările de politică generală şi că, mai degrabă decât a căuta responsabili individuali pentru cutare sau cutare erori, era poate mai util să punem în cauză modul de funcţionare a partidului şi a instituţiilor sale.

Ştiam ce fac, după cum eram convins şi de faptul că Nicolae Ceauşescu nu va  putea admite o asemenea sfidare, dar, în ceea ce mă priveşte, alegerea era făcută, şi  atitudinea mea, deliberată: linia politică a partidului nu mai coincidea în câteva puncte  esenţiale cu viziunea şi convingerile mele, drept pentru care nu mai puteam să exercit  funcţii de răspundere la cel mai înalt nivel, participând şi cauţionând o dictatură ce  prevedeam că va conduce ţara, neîndoielnic, într-un impas.

Am fost acuzat de „deviaţionism intelectualist“. O discuţie ar fi trebuit să-mi clarifice aceste reproşuri. Ea nu a avut niciodată loc şi, personal, n-am căutat să o provoc, ştiind că este inutil.”

Viata Ion Iliescu

O versiune extem de romanțată…

În 15 iulie 1971 are loc şedinţa lărgită a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. „Scînteia”, 16 iulie 1971, menționează pe scurt într-un anunţ:„Comitetul Executiv a hotărît eliberarea tovarăşului Ilie Rădulescu din funcţia de şef al Secţiei Propagandă a CC al PCR, urmînd să primească alte însărcinări şi a numit în această funcţie pe tovarăşul Miu Dobrescu – membru supleant al Comitetului Executiv al CC al PCR. Tovarăşul Ion Iliescu a rugat Comitetul Executiv să-l elibereze din funcţia de secretar al Comitetului Central şi să-i creeze condiţii pentru a lucra la un organ judeţean de partid, în vederea completării experienţei sale de muncă. Comitetul Executiv a satisfăcut această cerere şi a supus-o spre aprobare Comitetului Central, care a hotărît eliberarea tovarăşului Ion Iliescu din funcţia de secretar al CC al PCR”.

Dar nu este singurul aspect biografic controversat. Cine a fost tatăl său, un cunoscut ilegalist comunist, câți frați a avut și ce s-a întâmplat cu fiecare, dar mai ales cum a ajuns să fie considerat vărul bulibașei din Sibiu, puteți vedea în materialul video de la începutul materialului. Sau îl puteți viziona pe canalul de Youtube al EvZ Capital.