„Un singur rând mi-e rază şi putere: o, stelelor nici voi n-aveţi în drumul vostru nici o ţintă, dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea.”

Aşa spunea cândva poetul Lucian Blaga, rupând granița timpului nestatornic printr-o clipă de miracol. Putem afirma neîndoielnic faptul că sufletul omului e asemuit adesea cu un astru.

Când privim cerul nocturn dintr-un punct ales aleatoriu, zărim aproximativ 2.000 de stele. 2.000 de puncte strălucitoare, aievea țesute pe o pânză fără nume. Însă nicio stea nu seamănă cu alta din galaxie, fiindcă ceea ce o face unică este tocmai magnitudinea ei absolută, adică strălucirea. Așa cum a observat și Sfântul Apostol Pavel în epistola către Corinteni:„stea de stea se deosebește în strălucire”.

Principiul enunțat poate fi cu ușurință transpus în miezul condiției umane, acolo unde fiecare ființă își poartă semnificația unicității. Dumnezeu îl trimite pe om în lume cu o misiune și cu un rost. Unii găsesc propria chemare și ajung să își cunoască eul personal încă de timpuriu. Alții mai tărziu, pe parcursul vieții.

Omul modern, îndeobște occidentalistul, a fost marcat de o sete pasională, fixată pe progres, evoluție, autodepășire. „Mitul progresului”. Se aude adesea.

„Creștinul are cheia adevăratei obiectivități”

Omul e ființa care își poate exercita influența și puterea, dată de natura sa superioară, asupra întregului context existențial. Cum? „Prin știință și tehnologie”, ar declara emfatic orice glas din epoca post-modernistă.

Însă această nouă ordine mondială a ființării deterministe și plurifactoriale scapă din vedere esența și sensul autentic al existenței. Martori fiind la cel mai amplu progres al tehnologiei, ne putem întreba:

„Ce se va alege de suflet, dacă materia primează într-un univers al concretului?” sau „în ce măsură mai există coordonatele spirituale într-un context în care domină filosofia ateistă sau gândirea demonstrabilă într-un sistem finit?”

Disputa dintre teologie și știință a rămas întotdeauna o temă de înaltă acuitate, iar frontiera dintre cele două tot mai bine conturată. Însă foarte puțini cunosc faptul că cele 2 entități sunt interconectate printrun fundament indubitabil.

Oliver Clément, un teolog francez, spunea foarte frumos: „Creștinul, dacă viața-i e înrădăcinată în tainele lui Hristos prin rugăciune, «arta artelor și știința științelor», are cheia adevăratei obiectivități științifice și a perspectivei tehnologice, care slujesc omul adevărat și lumea adevărată”.

„Natura prin ochii Duhului”

Astfel că după o lungă perioadă de propagandă comunistă, s-au născut intelectuali ortodocși dornici să redefinească relația dintre teologia ortodoxă și știință. Printre ei se enumeră și domnul Alexei Nesteruk. Lector la Universitatea Portsmouth, Marea Britanie, şi Profesor la „Institutul Biblic Teologic Sf. Andrei” din Moscova.

În cadrul Taberei de Fizică, organizată de mănăstirea Oașa împreună cu Arhiepiscopia Alba Iuliei, dl. Nesteruk a ținut o conferință pe tema „Clarificare Filosofică asupra Specificității Dialogului dintre Teologia Ortodoxă și Știință”, susținând posibilitatea existenței unui dialog viabil și concludent între credință și rațiune. „Pentru a evita o prăbușire provocată de tehnologie, pentru a supraviețui în «fluxul» ei, orice componentă a tehnologiei trebuie legată de acea umanitate încorporată în comuniunea vie cu Dumnezeu, care privește și studiază natura prin ochii Duhului”.

Mai exact, teologia nu trebuie să rămână la nivelul de materie academică, ci ea este chemată să reflecte credința viu lucrătoare din inima umanității. Dacă lucrurile ar sta astfel, teologia ar fi o mărturie suficientă, iar legătura cu știința actuală ar reprezenta un gest din sfera firescului.

 

„Chemarea omului de a găsi împlinirea în Dumnezeu”

Părintele Dumitru Stăniloae mărturisește prin câteva cuvinte esența dialogului între rațiune și inimă: „Nu putem înțelege natura și semnificația științei și tehnologiei fără a recunoaște un destin înalt al omului, chemarea omului de a găsi împlinirea în Dumnezeu”, susținând indirect afirmațiile conceptuale ale domnului Alexei Nesteruk.

Cu aceeași rezonanță și deschidere de inimă, șirul conferințelor a fost continuat de domnul Adrian Lemeni, lector universitar și doctor în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Acesta continuă tema începută de dl. Alexei Nesteruk prin „Repere ale dialogului dintre teologia ortodoxă și fizică”.

„Dinspre oamenii de știință, rămâne o lecție această capacitate de a vorbi puțin și a spune ceva și uneori chiar lucruri foarte importante. Mulți dintre noi uităm ceea ce înseamnă frumusețea cerului și a mediului natural. Mulți însă dintre fizicieni, angajându-se profund în actul de cercetare, asumă această putere de a fi uimiți”.

Domnul Adrian Lemeni a atras atenția asupra importanței revenirii la tradiție și a înțelegerii adevăratului sens al cunoașterii. Puterea de a descoperi resorturile nevăzute a lucrurilor sensibile din lumea înconjurătoare este însuși primul pas spre pătrundere în Taina existenței.

 

„E nevoie să deschidem larg porțile inimii”

 

„Chemarea omului de a găsi împlinirea în Dumnezeu” Din nefericire, actul de comprehensiune devine cu atât mai dificil cu cât societatea contemporană își educă tinerii să creadă doar ceea ce poate fi demonstrabil din punct de vedere al logicii raționaliste. De aceea, așa cum susțineau dl. Nesteruk și dl. Lemeni, teologia nu are rolul de a critica și de a judeca știința. Dimpotrivă. Misiunea ei își are miezul în nevoia de a integra tehnologia și știința în decursul obișnuit al vieții umane, în deplină armonie cu sensul eshatologic al credinței noastre. Pentru a reuși să depășim bariera celor care doar „făptuiesc”, spre a ajunge la diagnosticul de „trăitori”, e nevoie să deschidem larg porțile inimii. Imanența unei ființări autentice își poate recâștiga longevitatea doar prin realizarea unui dialog între teologie și știință, însă acesta nu se poate naște decât dintr-o inimă sinceră. O explicație clară asupra a ceea ce se petrece în societate o dă Heidegger, astfel: „Știinţa modernă, luând locul ocupat anterior de către religie, poartă în ochii majorităţii contemporanilor însăşi speranţele eshatologice ale umanităţii”.

Pentru a rotunji ocolul, voi reveni în același punct din care am pornit acest articol. Setea omului. Acel dor care trezește în el o dorință neastâmpărată după cunoaștere. Setea omului de a cuceri infinitatea universului nu poate fi altceva decât dorul după îndumnezeire. Însă puțini realizăm că universul poate fi cucerit deja... lăuntric.

Vă așteptăm sâmbătă, 31 august, ora 14, la mănăstirea Oașa, pentru a ne bucură împreună de prezența domnului Virigiliu Gheorghe a cărui conferință se intitulează: „Efectele culturii media asupra gândirii științifice”.