Omul lui Putin amenință NATO. Orice stat membru ar putea deveni o țintă a Rusiei

Sursa: Arhiva EVZ

Rusia amenință cu escaladarea războiului în țările NATO, încercând să oprească ajutoarele acordate Ucrainei pentru a putea duce războiul cu Rusia. De această dată, amenințarea este directă și vizează mai multe state implicate în efortul de susținere a Kievului.

Vicepreședintele Consiliului pentru Securitate Națională a Rusiei, Dmitri Medvedev, a lansat noi amenințări împotriva statelor NATO. El susține că acestea ar putea deveni ținte legitime ale Rusiei deoarece susțin Ucraina cu armament și echipamente militare. Nu este prima oară când Medvedev amenință statele NATO.

„Liderii NATO afirmă în unanimitate că blocul condus de SUA nu se află în război cu Rusia, însă toată lumea este conștientă că situația reală este diferită, iar acum principala problemă este evaluarea corectă a acțiunilor alianței, a transmis vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev.

Omul lui Vladimir Putin amenință NATO cu un atac direct pe motiv că livrările de armament și echipamente militare pentru Ucraina sunt foarte mari. El consideră că NATO duce un război hibrid contra Rusiei, astfel că orice atac din partea Moscovei ar fi justificat.

„Acum, principala întrebare este dacă războiul hibrid declarat de facto de NATO asupra țării noastre poate fi considerat ca fiind intrarea alianței în război cu Rusia? Este posibil să se considere livrarea unui volum mare de arme către Ucraina ca fiind un atac împotriva Rusiei?”, a afirmat politicianul.

Sursa: Facebook/ Dmitri Medvedev

Medvedev ia în considerare un atac asupra altor state

Dmitrie Medvedev susține că există mai multe interpretări cu privire la țintele militare legitime pe care le poate lovi Rusia. Iar acest subiect, a spus el, a fost interpretat în mod diferit de-a lungul istoriei omenirii și a fost percepută în diferite moduri în timpul conflictului actual.

„Cu toate acestea, ceva comun se află în obiceiurile de război și în convențiile internaționale. Acestea sunt regulile de conduită pe timp de război (jus in bello) care își au originea în surse sacre”, a mai spus Dmitri Medvedev.

Omul lui Putin a adăugat că atunci când se vorbește despre ținte militare legitime, se face referire la orice echipament militar și auxiliar al inamicului, orice instalații legate de infrastructura militară, precum și de infrastructura civilă care facilitează atingerea obiectivelor militare (poduri, stații de transport, drumuri, instalații energetice, uzine și ateliere care îndeplinesc cel puțin parțial contracte militare și așa mai departe).

Iar printre țintele valide, Medvedev a numit și conducerea militară și politică a unui stat adversar, forțele armate ale altor țări care au intrat oficial în război ca aliați ai statului inamic și instalațiile aflate pe teritoriul acestora, conform Mediafax.