Omul de încredere al lui Frunzăverde, vicele de la CJ Caraș, TRIMIS ÎN JUDECATĂ
- Georgeta Petrovici
- 3 iunie 2015, 08:48
Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin a fost trimis în judecată, alături de nepotul său. Cei doi sunt acuzați de trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență, și sunt arestați preventiv.
Ionesie Ghiorghioni a fost prins în flagrant de DNA Timișoara în timp ce lua mită în biroul său. El pretindea 10% din valoarea contractelor atribuite de instituția condusă. Pe fiul fratelui său îl folosea deseori pentur încasarea șpăgilor.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Timișoara, „în perioada 2013 – mai 2015, inculpatul Gheorghioni Ionesie, în calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș Severin, a pretins și primit de la un om de afaceri (martor denunțător) sumele de 230.000 lei şi 8.400 euro, reprezentând un procentaj de 10% din valoarea unor contracte de utilitate publică (întreţinere a drumurilor) încheiate de societatea comercială administrată de către denunţător cu instituţia publică respectivă. În schimbul sumelor menţionate, firma respectivă a fost favorizată de către inculpatul Gheorghioni Ionesie, prin atribuirea contractelor, prin efectuarea cu prioritate a plăților de către Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat – unitate din structura Consiliului Județean Caraș Severin și prin acceptarea și semnarea devizelor de lucrări de către funcționarii din cadrul aceleiași instituții. Suma de 8.400 de euro a fost pretinsă și primită în mai multe tranșe de către inculpatul Gheorghioni Ionesie, prin intermediul inculpatului Ghiorghioni Adrian Cosmin. Pentru ajutorul acordat, Ghiorghioni Adrian Cosmin, rudă a inculpatului, a primit de la soția omului de afaceri, ca folos propriu, o cameră foto cu diverse accesorii, în valoare de cca. 1.900 lei. La data de 25 martie 2015, în baza unei noi înțelegeri infracționale convenite cu martorul denunțător, inculpatul a primit suma de 10.000 lei ca primă parte a procentului de 10% din încasările primite de firma omului de afaceri, pentru două contracte de deszăpezire încheiate în luna decembrie 2014. Diferența de 20.000 lei a fost remisă inculpatului Gheorghioni Ionesie la data de 12 mai 2016, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, spune comunicatul DNA.
Procurorii anticorupție au pus sechestru asigurator asupra unui număr de 10 imobile ce aparțin inculpaților Ionesie Ghiorghioni şi Adrian Cosmin Ghiorghioni, ”până la concurenţa sumelor de 205.276 lei şi 175 euro”. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Serviciului Român de Informații. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș – Severin cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii luate în cauză.